Eficiența- Saturn în mișcare aparent retrogradă (2 martie- 20 iulie 2014)

Autor: AstroCafe.ro - marti, 04 martie 2014, 1929 vizualizari
Eficiența- Saturn în mișcare aparent retrogradă (2 martie- 20 iulie 2014)

Începând cu 2 martie, de la ora 18.19 Saturn a intrat în mişcarea aparent retrogradă anuală  în care va sta până în 20 iulie 2014. De fiecare dată când Saturn este retrograd, noi resimţim blocaje profunde, mai ales atunci când acţiunile noastre sunt coordonate de dorinţe şi nu de necesităţi. Cumva, în fiecare an Saturn vine să ne tempereze excesele, să ne aducă la realitate. El retrogradează de la gradul 24 Scorpion şi ajunge până la gradul 16, fără a mai intra pe Via combusta; în acest interval de timp Saturn este tot timpul în trigon cu Jupiter şi în septil cu Pluton – care foarte interesant, la sfârşitul perioadei se transformă într-un sextil rezolvator, aspecte care pe de-o parte ajută la rezolvarea şi înţelegerea problemelor conştientizate sau acceptate şi pe de altă parte aceste sunt obligatorii de trăit. Este un fel de presiune de a face la care nu ne putem opune sau dacă ne opunem cu siguranţă vor apare probleme pe corpul fizic.

Fiecare dintre noi a experimentat în perioada anterioară anumite experienţe prin care într-un fel a fost presat să înţeleagă anumite lucruri, să primească anumite lecţii, acum toate acestea trebuie puse în practică în viaţa de zi cu zi, căci ele reprezintă o elevare a conştiinţei, care permite transformarea. Apoi trebuie înţelese principiile care ar trebui să stea la baza vieţii personale pentru ca aceasta să poate fi trăită la cele mai înalte niveluri, aducând o conduită şi o atitudine fermă. Este ca şi cum ne-am realiza o structură proprie de viaţă care ar reprezenta un fel de fagure în care am putea concretiza rodul muncii noastre. Aceasta se mai poate denumi şi eficienţă, căci, de fapt acesta este scopul acestei perioade de mişcare aparent retrogradă a lui Saturn – Eficienţa.

Eficienţa este echivalentă cu credinţa în Viaţă, adică trebuie să trăim în armonie cu mediul care ne înconjură, să acţionăm în funcţie de condiţiile care apar, să ne ajustăm viaţa şi să ne acordăm la ritmurile din jurul nostru. Primul lucru care ar trebui făcut este să ne ridicăm viaţa instinctuală la un alt nivel, evitând eliberarea instinctelor agresive, refuzând practicile de război impuse de societate, adică presiunea asupra celor mai slabi, reuşita pentru scopuri care nu ne reprezintă, prin respectarea principiilor personale despre care vorbeam mai sus. Să nu ne păcălim, este important să înţelegem că putem fi întemniţaţi de regulile sociale, dar în nici un caz nu suntem înlănţuiţi spiritual. De aceea este necesar să ne etalăm libertatea interioară şi în acest fel ne putem afirma ca ”individ” unic şi putem fi exemple personale. Pe scurt, să fim gata să refuzăm ceea ce nu ni se pare corect şi să fim pregătiţi să ne confruntăm cu consecinţele acestui refuz.

Poate că avem nevoie de curaj de a plonja cumva în necunoscut, dar sigur dacă fiecare dintre noi va acţiona în acest fel se vor dezvălui multe şi este posibil să apară o transformare la nivel social. Pentru aceasta este nevoie să ne acordăm la sursele de Înţelepciune înalte, să cerem ajutor Îngerilor să ne lăsăm ghidaţi pentru a ieşi din aceste automatisme. În acest fel vom putea fi noi înşine şi ne vom putea exprima deplin, canalizându-ne energia acolo unde trebuie, şi vom trăi sentimentul unei vieţi desăvârşite, care duce la mutaţii creative. În acest fel vom obţine la sfârşitul acestei perioade, încrederea în viaţă şi în alte fiinţe umane, dându-ne posibilitatea de a intra în relaţii noi cu tot ceea ce ne stimulează simţurile şi imaginaţia, alegerile fiind făcute conştient pe alte valori sau repere, ceea ce va determina apariţia în viaţa noastră a persoanelor potrivite.

Cumva Saturn este destul de retras, el neimplicându-se evident în evenimentele din jur, lucrând la detalii, la retuşuri dar intervenind în forţă atunci când nu poate modela aşa cum ar trebui, dar fără a se folosi de alte ajutoare sau conjuncturi exterioare. El face pentru fiecare dintre noi un fel de eliminare a tot ceea ce ne împiedică, de ajustare a ceea ce ne încurcă, realizează un fel de platoşă de apărare împotriva lumii exterioare prin accentuarea calităţilor noastre particulare. Adică afirmarea de sine se poate realiză fără a fi influenţaţi din exterior. De aceea această retrogradare poate fi privită ca o creştere pentru oricine va permite să se întâmple toate cele spuse mai sus. Noi vom putea privi în exterior doar pentru ”a îndura” transformările interioare. Saturn, seniorul karmei şi păzitorul pragului, cum este supranumit, reprezintă de fapt planeta timpului, de aceea în afara reglărilor karmice care evident că odată transformaţi vor veni de la sine, aduce clar informaţia care că trecutul este cel mai mare duşman al prezentului. Adică fiecare dezvoltându-şi un fel de simţ al Destinului, va putea să facă tot ceea ce este necesar pentru evoluţia şi împlinirea personală.

La momentul retrogradării Saturn se află în casa a III a, ceea ce presupune necesitatea de înţelegere şi învăţare prin acceptarea unei alte viziuni asupra vieţii, dar, în acelaşi timp reparând greşelile de gândire sau umplându-ne lacunele.

Ascendentul în semnul Fecioarei, ne vorbeşte despre anumite evenimente care trebuie experimentate pentru a se produce un fel de vindecări karmice – Mercur guvernatorul Ascendentului se află în casa a VI a şi, în plus, ne determină să privim experienţele şi evenimentele prin prisma unei viziuni superioare, a unei înţelegeri mult mai mature.

Luna, contrapartea saturniană, este în semnul Berbecului ceea ce ne aduce un fel de energie interioară maximă şi un instinct de acţiune dublat de simţul pericolului, este ca şi cum am şti că ceva trebuie lăsat în urmă acest sentiment este sămânţa care lăsată să se dezvolte poate genera transformările despre care vorbeam; adică acum fiecare are un fel de potenţialitate minimă privit din exterior, dar tocmai în interior trebuie acţionat, lăsându-ne intuiţia să ne transmită semnalele potrivite.

Evident cei care vor resimţi din plin această perioadă sunt Scorpionii, Taurii, Capricornii şi Racii, dar de fapt în horoscopul fiecărei persoane există aceste semne, deci fiecare va trece prin aceste transformări în diferite zone ale vieţii.

„Am gustat din calea mistică: inima, sentimentele, iubirea.

Am gustat din calea spirituală: studiul, cunoaşterea.

Am urmat totodată calea împlinirilor prin muncă şi voinţă.

Şi totuşi, nu vreau să urmez o cale anume, ci pe toate trei împreună."

Astrolog Gabriela Apostol

Sursa articol: www.mirabilys-magazin.ro




Astro Shop

Cele mai noi articole