Posibilitati la Luna noua in Leu (14 august 2015). Inima sus!

Autor: AstroCafe.ro - vineri, 14 august 2015, 2830 vizualizari
Posibilitati la Luna noua in Leu (14 august 2015). Inima sus!

Luna noua in Leu are loc pe 14 august la ora 17:54. 

La brat cu Venus retrograda, sustinuta de Uranus si in pline negocieri cu Saturn, aceasta Luna noua ne vorbeste pe limba inimii si a iubirii. Doar acesta este limbajul pe care il putem intelege acum, fara cuvinte, fara cunostinte si amintiri, doar cu traire, contienta si... inima treaza. 

Este un moment de transformare si renastere, cele doua luminarii aflandu-se in casa a VIII-a, si un prilej de recunoastere a adevarului care zace in inima noastra. 

Luna noua in Leu este pasionala, jucausa, semeata, iubitoare... Este o chemare la stralucire, la creativitate si iubire transformata. E un impuls de a ne recunoaste latura senina, bucuria de a fi si a trai prin joc si usurinta, cu maiestrie. De asemenea, este scena pe care suntem invitati sa pasim pentru a ne arata asa cum suntem, vulnerabili, autentici, plini de har. Un har pe care il vom putea descoperi doar aratandu-ne mai intai in fata noastra, exact asa cum suntem, exprimand focul interior, sentimentele, dorintele. Ale noastre, curate, necenzurate, unice.

E despre tine, pentru tine

O ocazie excelenta avem acum, sa realizam profunzimea cuvintelor "iubeste-l pe celalalt asa cum te iubesti pe tine". Aceasta Luna noua ne aminteste si ne trezeste spre a intelege ca putem sa-i iubim pe altii in masura in care ne iubim pe noi. Ca pacea din interior, cand exista, se poate revarsa in relatiile noastre. Ca alegerile facute pentru bucuria noastra ii inspira si pe ceilalti sa traiasca pentru bucuria lor si, astfel, putem crea si trai relatii mai implinite si creative, care ne imputernicesc pe toti. Ca doar urmandu-ne focul interior, stam in viata si viata sta in noi. Ca numai fiind atenti la noi, putem fi cu adevarat atenti si la ceilalti, la nevoile lor. Ca urmandu-ne drumul unic si onorand diferentele dintre noi, adaugam valoare vietii in orice moment. Ca nu putem avea cu adevarat grija de altii, decat cand avem grija de noi si de propria calatorie. Ca frumusetea e in ochii nostri, indiferent unde mergem si ce facem.

Si ca  doar asezandu-ne in centrul propriului univers, ramanem ancorati in puterea interioara si ne pastram stralucirea vietii din ochi.

Asadar, e momentul sa ne privim cu ingaduinta, acceptarea si infinita iubire a inimii, sa ne imbratisam "imperfectiunile", sa aducem  lumina chiar si acolo unde vedeam intuneric (Saturn in Scorpion), sa ne vedem intregi si completi. Apoi, aceasta iubire se va revarsa in toate relatiile noastre si vom intelege ca fiecare iubire trecuta si prezenta a avut rolul de a ne transforma si trezi inima.

Unicitate, individualitate, originalitate

Leul este semnul individualitatii, unicitatii, expresiei de sine libere. Acum putem pasi intr-o etapa noua in viata noastra, in care sa ne manifestam cu mai mult curaj, sa ne exprimam cu libertate, sa mergem pe un drum a carui singur reper este inima si ceea ce simtim ca e potrivit pentru noi. Sa ne jucam actul din plin, fara stangacii, rusine, teama de judecata, sfiala. Fara gandul ca "nu suntem suficient de buni". 

E posibil sa ne amintim o serie de interdictii pe care le-am primit in copilarie sau sa realizam in ce mod taiem inca din noi, pentru a ne incadra in sabloane existente in mintea colectiva: "nu ai voie", "nu e bine", "taci din gura", "stai in banca ta", "sa vorbesti cand esti intrebat" etc... Acum ne putem elibera de imaginea perfectiunii iluzorii spre care am fost incurajati sa tindem, sa intelegem ca putem gasi adevarate comori in interior, cand nu mai incercam sa fim ca ceilalti, cand nu ne mai vindem inima pentru a fi o copie. Pentru ca o copie ramane o copie, in cele din urma, ea nu poate avea pretentia sa fie recunoscuta sau apreciata la fel ca un original.

Care e acel luru pe care arzi de nerabdare sa-l faci? Ce ai crea, din unicitatea ta? Ce te face diferit, special? Care e drumul pe care ai merge, daca ar disparea toate povestile despre ce poti si nu poti, despre ce esti si nu esti? Daca ai sti ca ai voie orice, ce ai fi/face?

Autenticitate

E timpul sa fii ce esti, sa faci ce vrei, sa-ti permiti sa simti ceea ce simti, fara gandul ca ai putea fi respins, judecat, blamat. 

Creatie noua. O viata dupa inima ta

Pentru 28 de zile, stam in aceasta energie a creativitatii, prin urmare e momentul sa plantam seminte noi, intentii, dorinte. Cat mai aproape de momentul de Luna noua (17:54h) dar si 24 de ore dupa aceea, putem rosti cu voce tare ce ne dorim sa experimentam, cum dorim sa ne simtim de acum. Sau si mai bine, putem scrie aceste intentii. Respirand, stand in liniste cu noi, lasam sa rasara natural aceste intentii, fara sa le fortam sau sa le cautam prin amintiri. E posibil ca ceea ce ne doream pana acum sa nu mai fie valabil acum, de aceea, e important sa fim una cu momentul prezent si cu respiratia.

E un moment de asumare a responsabilitatii pentru ceea ce am creat si cream permanent in viata noastra. E momentul sa si probam rolul de creator constient care vine din inima in alegerile sale, intrucat acum totul se materializeaza mult mai repede si asa va fi pana la finalul anului.

Cu cat mai multa iubire punem in ce alegem si cu cat mai des optam pentru a vedea frumusetea in interiorul si in exteriorul nostru, cu atat mai pline de bucurie si gratie vor fi experientele pe care le cream.

Iubire transformata

Revelatiile pe care le aduce aceasta Luna noua, precum si cele pe care le tot avem de cand Venus e retrograda (26 iulie), ne sprijina sa transformam o relatie de iubire, sa o trecem la nivelul urmator de constienta, sa aducem mai multa generozitate acolo. In plus, putem intelege rolul iubirilor trecute si putem integra intelepciunea primita din acele experiente. Onorandu-le, respectandu-ne alegerile asa cum au fost, privind cu bucurie la ceea ce devine posibil acum.

Constienta si claritate in ce priveste resursele comune si parteneriatele

Pentru multi poate fi un prilej de trezire la realitate, aceasta Luna noua in Leu in casa a VIII-a. Putem realiza ce relatii ne blocheaza cresterea si expansiunea, unde nu ne putem exprima plenar, unde cedam prea mult din noi, ce compromisuri ne iau din putere, cum putem transforma atitudinea legata de bani si resurse, astfel incat sa nu ne mai simtim constransi, limitati sau chiar manipulati. 

Insa si aici e vorba despre asumarea responsabilitatii, in loc sa-i acuzam pe ceilalti de o situatie in care ne aflam. Sa intelegem ca am ajuns aici prin alegerile si cu acordul nostru, deci tot noi putem schimba realitatea... Si, desigur, ca sa schimbam, e nevoie sa ne asumam si costurile/consecintele acestei schimbari sau asa-zisele "pierderi", constienti fiind ca acolo unde cream spatiu, altceva mai bun poate veni.

Luna noua fericita si... Inima sus!

Cu drag, o inima de Leu :),

Nicoleta Svârlefus

Credit foto: www.heartmath.org



Astro Shop

Cele mai noi articole