Creștere individuală sau creștere colectivă?

În antichitate realitatea se manifesta sub formă de solicitare adresată cuiva care putea înlocui și amplifica lipsa și rara esență de sine, de la omul evoluat până la stadiul intermediar, al creșterii colective. Omul avea nevoie de  un stăpân în carne și oase și de un guvernant care să îl ghideze spre cea mai înaltă expresie a propriei evoluții spirituale. Popoarele se foloseau de învățăturile unor suverani temporari, maeștri spirituali, medici vindecători, comunități subterane masonice și ritualuri. Omul de atunci nu vroia să-și exprime individualitatea sa care lucrează prin însuși sinele direct.

Azi forțele umane sunt răsturnate prin inversarea acestei tendințe care, din exterior se întoarce către interior, restabilindu-se sinele ca centru - parte esențială a întregului.  Se poate discerne necesitatea prăbușirii regimurilor libertine în favoarea acestei dictaturi complexe ce vrea să uniformizeze substanțele vii și necesitatea de a înzestra însușirile deosebite ale fiecărei ființe umane, îndemnând-o la diferențiere, în realitate omologând-o altora. Uniformitatea este un obiectiv care vrea să aducă divizări, scindări și dizolvarea vechiului regulament internațional, în favoarea unui guvern uniform și omogen. E o formă rece de castrare, uciderea sinelui individual al popoarelor. Şi în acelaşi timp, e o rază de lumină în calea de convalescenţă a popoarelor antice care restabilesc pe pământ o nouă condiţie socială. Căutarea constă în valorile subtile pe care fiecare popor şi fiecare individ le poartă în sine.

Perspectiva individuală este cea a retragerii sau a primirii sinelui superior înapoi de la sinele colectiv, ca și cum ar fi fost un fragment al corpului global care poate deveni corp identificat și unic. Aceasta este răsturnarea sinelui, din exterior la centrul sinelui individual, unic în sine și pentru sine, spațiu radiant care păstrează memoria poporului, dar o traduce în forma personală și liberă. E necesară reconstruirea popoarelor și regimurilor pentru a se forma poporul. Puterile individuale cu care se conduce un guvern autonom se întorc la fiecare în parte. Eul grupului se fragmentează în unități individuale, care nu se mai identifică, delegând eul grupului, dar păstrând sensul sinelui care se întoarce sub forma eului individual. Sinele individual lucrează direct. Ceea ce este delegat, e mereu speculativ.

Sinele grupului este un sine căruia i se trimite puterea creativă/spirituală fiecare reapropiindu-și-o sub forma puterii personale, coborâte direct în virtutea recunoașterii dreptului la viață, fără nevoia unei protecții ierarhice.

Este o dinamică ciclică. O eternă curbă ritmică, asemenea undelor.

Ada Rosetti