Previziuni numerologice 2014

Autor: AstroCafe.ro - miercuri, 01 ianuarie 2014, 2477 vizualizari
Previziuni numerologice 2014

Un an al meditației și introspecției

2014 va fi un al spiritualității, al întoarcerii către propriul nostru suflet și al unei legături speciale cu Dumnezeu. Vibrația acestui an este 7, o cifră încărcată de un simbolisim aparte. Această cifră o întâlnim de la cele mai mici și banale amănunte ale vieții noastre cotidiene până la marile realizări ale omenirii: șapte minuni ale lumii antice, șapte minuni ale Evului mediu, șapte minuni naturale ale lumii, șapte continente, șapte mări, Cerul este împărțit în șapte părți, șapte păcate ale lumii, șapte virtuți, șapte culori ale curcubeului, șapte zile ale săptămânii, șapte note muzicale, șapte stadii ale dezvoltării umane și lista poate continua cu multe alte lucruri și situații interesante unde întâlnim această cifră. 

Cuvintele de ordine ale anului care se așterne în fața noastră sunt ocultismul și misticismul. În funcție de matrița numerologică personală, unii dintre noi se vor simți copleșiți și chiar înfricoșați de abilitățile psihice care ni se vor trezi sau dezvolta într-un ritm alert.

Călătoriile cu temă spirituală, cursurile, seminariile pe teme religioase sau de dezvoltare personală, dialogurile cu preoți, maeștri în diverse discipline așa-zis neconvenționale vor intra în practica obișnuită a multora dintre noi. Foarte interesant va fi faptul că mai puțin ne vor interesa relațiile dintre noi. Recomandabil este să ne reconstruim pe noi înșine, să acceptăm singurătatea, chiar să ne creem contexte în care să fim mai mult singuri și să ne detașăm de ceilalți. Vibrația energetică prezentă pe tot parcursul anului 2014 ne va îndemna și ne va oferi situații în care să ne vedem adevărata noastră față și totodată să vedem dincolo de aparențe. Chiar ne aflăm într-un moment al evoluției noastre în care trebuie – și mai ales avem ocazia – să realizăm cu adevărat cine suntem și ce trebuie să facem ca să ne dezvoltăm din toate punctele de vedere. Absolut tot ce este fals, nepotrivit, exagerat, supraestimat va ieși la iveală, va fi dizolvat sau pe românește spus: se va alege grâul de neghină. Fiecare dintre noi va simți care îi este locul și cu cine trebuie să relaționeze, astfel încât să meargă mai departe în această existență.

Însă pe de altă parte se va constata o perioadă în care senzația că se petrece ceva ascuns, că se joacă mult în culise, va fi permanentă și uneori la cote mari. 

În funcție de data nașterii, fiecare dintre noi este caracterizat de o cifră, numită cifra Destinului. Această cifră personală a Destinului – combinată cu vibrația anului 2014, respectiv 7 – ne va oferi contexte specifice pe tot parcursul anului. Persoanele a căror cifră a Destinului este pară vor resimți diferit evenimentele acestui an, față de persoanele a căror cifră a Destinului este impară. În Numerologie, cifrele impare se înțeleg cel mai bine între ele, iar cifrele pare – de asemenea – se armonizează între ele. În momentul în care se întâlnesc o cifră pară și una impară am putea spune că se produce un fulger sau un trăsnet, metaforic vorbind. La modul general, persoanele a căror cifră a Destinului este impară se vor simți mai bine, se vor descurca mai ușor decât persoanele a căror cifră a Destinului este pară. Totuși, mergând mai departe cu studiul, fiecare dintre noi are în matrița numerologică diverse cifre, existând persoane care au o cifră șapte, două cifre șapte, chiar trei cifre șapte, însă există și persoane care nu au deloc cifra șapte în matrița lor. Astfel, cei care au vibrația șapte prezentă/activă în Destinul lor vor avea trăiri deosebite, le va fi mult mai la îndemână să valseze anul acesta în ritmul impus de vibrația anului. Însă cei la care șapte lipsește din matriță vor trebui să depună eforturi suplimentare. 

Bine ar fi să venim cu toții în întâmpinarea vibrației anului 2014, cu inima deschisă și cu încrederea nestrămutată că Dumnezeu  ne iubește pe toți, indiferent ce experiențe ne oferă și să Îi mulțumim în fiecare clipă pentru tot. Pornind la drum în noul an cu această credință și dorință de a ne apropia cât mai mult de adevărurile divine, indiferent de cifra Destinului pe care o avem, vom descoperi lucruri deosebite despre noi, despre lumea înconjurătoare, devenind astfel mai înțelepți și mai optimiști.

Iată pe scurt câteva cuvinte specifice fiecărei cifre a Destinului în combinație cu vibrația 7 a anului 2014. Folosim expresia să învețe sau să recapituleze, pentru că există cu siguranță persoane deja experimentate în ale vieții, iar anul care se așterne în fața noastră doar mai învață puțin sau recapitulează lucruri deja abordate mai demult.

– Pentru cifra Destinului 1, leadership: anul de vibrație 7 îi aduce și mai multă forță, însă de această dată este vorba despre forțe ale altor dimensiuni; recomandabil este ca persoana să învețe sau să recapituleze, să se bazeze doar pe propriile puteri, puteri pe care le are de fapt doar în el însuși.

– Pentru cifra Destinului 2, cooperarea: persoana caracterizată de această cifră caută în permanență echilibrul, însă mai mult în lumea reală, fizică. Anul acesta va experimenta și echilibrul oferit de forțele ocultate celor cinci simțuri, învățând sau recapitulând să coopereze și la niveluri subtile cu toată lumea. Al șaselea simț va fi foarte activ!

– Pentru cifra Destinului 3, susținerea: pentru persoana cu această cifră a Destinului, anul 2014 va fi unul în care va învăța sau recapitula să aducă fericire, mulțumire, veselie atât pentru propriul suflet, dar și pentru al altora. Subtilitățile vor fi frecvente!

– Pentru cifra Destinului 4, construcția/reconstrucția: persoana cu această cifră a Destinului va învăța sau recapitula să-și construiască/reconstruiască o viață pe baze solide, însă informațiile importante vor veni mai mult pe căi așa-zise neobișnuite, persoana fiind nevoită astfel să-și asculte mai mult vocea interioară. 

– Pentru cifra Destinului 5, comunicarea: persoana cu această cifră a Destinului va învăța sau recapitula să caute libertatea, dar de această dată folosind comunicarea cu divinitatea, poate chiar inspirându-se din conversațiile cu Dumnezeu ale persoanelor experimentate în acest sens.

– Pentru cifra Destinului 6, profesoratul: persoana cu această cifră a Destinului va învăța sau recapitula bucuriile responsabilității, dar este vorba despre responsabilitatea față de ritmurile naturale ale vieții cotidiene.

– Pentru cifra Destinului 7, individualismul: persoana cu această cifră a Destinului va învăța sau recapitula cel mai mult și cel mai bine anul acesta din propriile experiențe. Liniștea și pacea interioară pe care o vor răspândi aceste persoane se va extinde și asupra celor din jur, ajungând chiar să le fie călăuze importante. An de mari deschideri și experiențe spirituale!

– Pentru cifra Destinului 8, puterea în planul fizic: persoana cu această cifră a Destinului va învăța sau recapitula să-și fixeze obiective clare, dar în sensul și cu acordul divinității. Poate fi dificil la prima vedere ca aceste persoane să lase deoparte puterea de care beneficiază în planul fizic, pragmatismul, însă cu efort susținut și deschidere sufletească totul este posibil. 

– Pentru cifra Destinului 9, altruismul: puterea în planul fizic: persoana cu această cifră a Destinului va învăța sau recapitula modul în care să-și manifeste compasiunea, dar în mod subtil, fără a aștepta laude sau recompense materiale.


Numerolog Anca Gordin Stoica


*Imagine: www.photo.elsoar.com

Aboneaza-te la newsletter pentru a afla despre evenimentele si noutatile Astrocafe si/sau

creeaza-ti un cont de utilizator pentru a primi zilnic previziunile astrologice pentru zodia ta si noutatile. Multumim!




Astro Shop

Cele mai noi articole