Când nu știi ce să faci

Autor: Nicoleta Svârlefus - joi, 29 martie 2012, 59177 vizualizari
Cand nu stii ce sa faci

Când nu știi ce să faci, așteaptă. Cu cât vei forța mai mult lucrurile, cu atât mai greu îți va fi să-ți auzi inima, să ai claritate și să faci alegeri în acord cu cine ești și îți dorești cu adevărat.

Respiră și așteaptă "să cada zăpada de pe frunză".

Într-o carte scrisă de John Welwood am citit despre un profesor care i-a ajutat pe elevii săi să înțeleagă valoarea detașării, dând exemplul unei frunze pline de zăpadă. Ați văzut vreo frunză încordându-se, făcând un efort să dea jos zăpada de pe ea? Probabil dac-ar face-o, ar risca să se rupă. În schimb, frunza așteaptă, cuminte, să alunece zăpada de pe ea.

În același mod, când suntem într-o situație tensionată, când nu știm ce alegere să facem, când așteptăm sau ne dorim să se întâmple ceva, e foarte important să ne concentrăm asupra momentului prezent, să ne așezăm la marginea "problemei", să ne rezemăm de ea și să privim cu atenție imaginea de ansamblu. Soluția, calea de urmat sau alegerea potrivită vă răsari cu siguranță, exact când ne vom aștepta mai puțin.

Universul răspunde mereu prin vibrație. Experiențele pe care le putem accesa sunt pe același nivel de vibrație cu gândurile și emoțiile noastre. Cu cât ne manifestăm mai mult din frica, încercând să împingem lucrurile înainte, punând condiții și inversunandu-ne, cu atât mai mult îndepărtăm soluțiile și experiențele pe care ni le dorim.

Cu cât suntem mai detașați, răbdători, cu încredere în fiecare moment și experiență, cu atât mai ușor ne va fi să căpătam claritate asupra unei situații, să ne auzim inima și să acționăm în conformitate cu ea, acceptând și folosind fiecare provocare că pe o etapă firească de creștere interioară. Căci fiecare experiență ne este utilă și vine în viață noastră exact în momentul potrivit. Nici mai devreme, nici mai târziu.

Nicoleta Svârlefus 
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe

(Imagine: http://visuallee.com)



Astro Shop

Cele mai noi articole