Luna plină din 20 iulie, cel mai mare impact energetic în 2016. Căutăm stabilitatea și puterea

Autor: AstroCafe.ro - marti, 19 iulie 2016, 92769 vizualizari

În noaptea de 19 spre 20 iulie putem admiră pe cer o Luna Plină frumoasă, caldă și promițătoare de abundență.

Aspectul astrologic perfect de Luna Plină se formează la 20 iulie ora 1:30 dar vom simți puternic efectul ei încă din noaptea de 17 iulie și până pe 22 iulie la prânz. Este Luna Plină cu cel mai lung efect și cel mai puternic impact energetic. Și asta pentru că aspectul prinde Soarele între două zodii (trecem din perioada Racului în cea a Leului – 22 iulie la prânz) și își întinde influența pe aproape o săptămâna.

Este momentul în care nevoia de siguranță și certitudini se manifestă cel mai puternic. Vrem să contăm pe ceva cu adevărat stabil, real și persistent. Că pe această bază să ne putem clădi viață, să ne construim un destin, să ne simțim suficient de în siguranță pentru a ne putea fixă țeluri împlinitoare.

Așa că trebuie să ne verificăm certitudinile. Să verificăm aspectele cele mai solide pe care ne sprijinim acum viața.
Familia este cea care ne oferă fundament și ancorare sau ea este fragilă și nu reprezintă pentru noi nici un scop major și nici o împlinire adevărată? Banii pe care îi câștigăm acum și situația pe care o avem reprezintă o certitudine și ne oferă siguranță în timp sau sunt doar o mulțumire de moment?
Relațiile sunt ancora noastră și baza pe care ne sprijinim în viață? Sănătatea reprezintă cea mai mare avere dar și cel mai înalt obiectiv pentru noi? Studiile sunt cumva fundamentul de la care pornim pentru a ne clădi cariera?

Ne devine limpede că fundamentul existenței îl reprezintă, pentru mulți dintre noi, propriile calități, trăsături de succes, abilități, atuuri. Adică propria valoare. Dacă ceilalți ne pot abandona, harurile cu care am fost înzestrați nu ne vor părăsi niciodată. Numai noi le putem trăda (adică ne putem trăda) dacă nu ne cunoaștem, nu credem în noi sau nu ne trăim și nu ne perfecționam atuurile. Dacă nu ne recunoaștem înzestrările și le lăsăm să se risipească. 

La această Luna Plină suntem mai interesați de siguranță (materială, afectivă, financiară, relațională). Această nevoie ne face să punem mai serios întrebarea: și eu acum ce fac, pe ce mă bazez? Intodeauna răspunsul va fi o trăsătură identitară, o abilitate care ne reprezintă, o calitate fundamentală, ce ne exprimă caracterul și temperamentul mai mult decât convingerile, tradițiile de familie asimilate, modelele cultivate.

De aceea, Luna Plină sub zodia Rac ne trimite în cel mai adânc și stabil punct din ființa noastră, acolo unde știm cu siguranță că stăpânim (pentru că așa ne-am născut) anumite calități. Calități care deja ne dau imaginea drumului nostru în viață (e limpede că dacă ne plac cifrele drumul este spre științele exacte mai curând decât spre pictură, care poate rămâne un hobby). Important, pentru mulți dintre noi, este să identificăm trăsăturile de siguranță și natura noastră profundă. Nu suntem obligați să ne rezumăm la ele, dar e cel mai ușor să pornim în viață de pe bază lor pentru că ne descriu deja un traseu sigur și predictibil pe care îl putem gestiona, sau să ne întoarcem la ele când variante hazardate de realizare în viață eșuează și avem nevoie de un teren pe care l-am cultivat. 

Dacă de la echinocțiul de primăvară (21 martie) și până acum, la solstițiul de vară (21 iunie), am muncit crezând în noi și ne-am „lipit” de viziunea și scopurile cu adevărat reprezentative pentru noi, atunci această Luna Plină ne arată locul cel mai înalt pe care îl putem ocupa acum în viața noastră: în familie (condiție materială și împlinire afectivă), la muncă (funcție și putere cuvenite), în societate (respect și influența). Dar și scopul cel mai corect pentru evoluția noastră, înțeles lucid în urmă unei realiste evaluări a potențialului personal.

După echinocțiul de toamnă (23 septembrie) viața noastră va depinde mai mult de alții și de ecoul pe care îl au acțiunile noastre în viețile altora: relații, parteneriate, colectivități susținătoare, prieteni, contexte sociale, politici economice naționale. Acum depinde de calitățile noastre și de felul cum vrem să le folosim pentru atingerea unui scop de siguranță.

Nu e nicio rușine să urmărim siguranța personală. Poate unora nu li se pare prea ambițios, dar acum nu este momentul hazardarilor, al riscurilor inutile, al confuziei de sine sau al copierii obediente a unor modele. Ci al înțelegerii propriei naturi și propriilor nevoi de stabilitate și putere. Da, avem nevoie de răspunsuri sigure, de trasee verificate, de anticipări realiste ale consecințelor, de relații temeinice.

Și fiecare dintre noi își va găsi punctul specific de maximă securitate, din care pornește spre cucerirea propriului vârf: virtuțile pe care contează, slăbiciunile pe care și le cunoaște și le stăpânește, valorile pe care se bazează, sufletul pe care și l-a călit, oamenii pe care i-a verificat în timp, scopurile compatibile cu ființă să, confortul necesar evoluției sale. 

BERBECII să țintească o poziție de putere și influența (la muncă sau în familie) câștigată pe merit, prin calitățile profesionale probate în față superiorilor. Rezultatele profesionale vor fi argumentele lor în disputele cu șefii. Sunt siguri de ei și pot părea sfidători prin asta. Ce au clădit până acum le asigură stabilitatea și puterea și de asta se vor agăță, obligându-i pe ceilalți să le recunoască rezultatele.

TAURII să se bazeze pe cunoștințele acumulate și diplomele obținute. Asta le da acum posibilitatea să își folosească în scop bănesc informațiile dar și relațiile cu persoane influențe și protective (tranzacții, negocieri financiare). Și în afaceri patrimoniale îi ajută informațiile pe care le dețin. Pot valorifică un bun din patrimoniul familiei.

GEMENII să-și aprecieze banii, economiile, afacerile și bunurile deținute. Sănătatea personală este și ea un bun pe care acum îl apreciază enorm, devenind mai interesați că oricând să își mențină vigoarea ori să-și recapete vitalitatea. De aceea se orientează către un orar de viață care le permite să fie mai grijulii cu propriul corp, distantandu-se de persoanele negative și cultivând relațiile benefice sub aspect financiar și intelectual.

RACII să învețe să conteze pe ei înșiși, să se ghideze după propriile nevoi și imbolduri și să-și compună propriul set de valori și credințe, renunțând la asimilații și modele distorsionante. Își iau că reper propriul suflet și propria conștiință. Acestea îi vor ghida spre succes. Cu alte cuvinte, nu mai vor să se trădeze pe ei înșiși și acționează cum cred de cuviință în viață lor, indiferent ce spun alții. Asta le va da putere și siguranță mai mari în afaceri.

LEII să se bazeze pe muncă lor și pe aducerea activității profesionale pe o linie deplin controlabilă. Sunt atât de absorbiți de propriile proiecte încât tratează mai neglijent obligațiile de familie. Sau se resemnează mai repede că își dezamăgesc rudele. Muncă, făcută conștiincios, le aduce un venit onorabil constant, stabilitate profesională și le da un sentiment plăcut de autoritate și adecvare socială. Siguranță lor vine din puterea de a nu se lasă distrași de nimic de la ordinea vieții lor.

FECIOARELE sunt apreciate public pentru talentele lor și a venit momentul să accepte laudele care li se aduc, să fie mai deschise la propunerile și invitațiile primite tocmai pentru că le sunt apreciate calitățile. Sociabilitatea și grupul de susținători (printre ei și membrii familiei) reprezintă marele lor atuu. Își stăpânesc foarte bine resursele (abilități, înclinații, trăsăturile puternice de caracter, cunoștințele acumulate) și au un autocontrol foarte bun și de aceea nu riscă să se mai dezamăgească ezitând în față șanselor. Astfel, închid un lung pasaj de nesiguranța și eșecuri.

BALANȚELE fac bine să se bizuie pe carieră și stătut. Fie trag pentru a ajunge sus, fie apreciază că au făcut bine când s-au zbătut să se realizeze și acum trebuie să se mențină în vârf. În niciun caz nu trebuie să se plictisească, să renunțe sau forțeze o schimbare. Funcția le aduce autoritate și siguranță meritate deplin și pe care le onorează cu demnitate. Pur și simplu trebuie să se bucure de poziția pe care o au, fără plângeri că se putea mai mult sau că meritau ceva mai grozav. Este un platou în evoluția lor, un timp al mulțumirii de șine și al odihnei.

SCORPIONII au ambiții mari și atuul lor este minuțioasă planificare și tenacitatea. Să nu se lase dezarmați de conjuncturi și să insiste. Pot reuși cu un proiect îndelung pregătit sau abandonat cândva și resuscitat acum. Relațiile sunt și ele un capital pe care îl folosesc (mai ales în probleme administrative). Proiectele îndelung calculate vor aduce bani pe o perioadă lungă de timp, chiar dacă nu mulți de la început, cum contau ei. Trebuie să-și cunoască bine publicul sau clientelă că să poată veni în întâmpinarea lor.

SĂGETĂTORII să conteze pe bunurile lor. Își gestionează atent averea și înțeleg că nu mai este timp pentru risipă sau pierderi (nici de sănătate, de energie, timp, nervi sau bani). Vor atât de mult să își conserve puterea și viață încât nu vor acceptă (în profesie dar și în familie) decât sarcinile ușoare, plăcute și onorante. Pe care vor ști să le facă și profitabile. Câștiga din poziție și onoruri. Dar pe care nu le vânează dacă îi costă prea multă sudoare sau trebuie să le întrețină cu eforturi.

CAPRICORNII să aprecieze cel mai mult relațiile apropiate și mai ales relația conjugală. Inimă partenerului este punctul lor de stabilitate. Dacă nu au unul înțeleg, în sfârșit, că singurătatea nu mai e o opțiune și trebuie să lase carieră pe locul doi. Depărtarea îi face mai îndrăgostiți și mai dornici să se întoarcă pe pajiștea iubirii. De aceea, planurile lor se pot schimbă. Călătoriile (profesionale sau pentru studii) sunt respinse dacă îi îndepărtează prea mult de iubire. Sunt în stare să treacă și peste diferențe mari de credințe și valori de dragul relației, și asta este revoluționar pentru ei.

VĂRSĂTORII să se bazeze pe experiență profesională dar și pe echipă cu care lucrează. Mediul confortabil de lucru, orarul echilibrat, operațiunile ritmice și perfect stăpânite le dau acum stabilitate, coerentă și prin asta putere. Au nevoie acum de ritm și predictibilitate în muncă. Nu e stilul lor dar acest pasaj îi ajută să se stabilizeze profesional. Și chiar să își reechilibreze sănătatea prin creșterea coerenței în viață lor. Asta înseamnă că visurile (inclusiv cele de fast financiar) să devină mai rezonabile. Important este că muncesc dedicat, ordonat și cu plăcere și că muncă le este foarte apreciată. Restul… va veni de la șine.

PEȘTII să caute stabilitatea prin familie. Copiii sunt cei care le dau sens și putere. Unii și-i doresc și se pregătesc pentru rolul de părinți, alții sunt deja dar înțeleg la un nivel mai profund care le sunt responsabilitățile. Și asta este un salt uriaș, să accepte și responsabilități care le displac, de dragul familiei. Să preia sarcini mai mari decât au crezut că vor putea duce, fără a pretinde mereu să le împartă cu partenerul sau cu alții. Descoperirea sensului responsabilității de dragul copiilor/proiectelor de suflet este atuul lor.

Camelia Pătrășcanu

www.horoscoptv.ro

Astro Shop

Cele mai noi articole