Mintea subconştientă

Autor: AstroCafe.ro - marti, 10 octombrie 2017, 8458 vizualizari
humanmind

Inteligenţa infinită, Dumnezeu, este gata întotdeauna să îndeplinească dorinţele omului, fie ele cât de mici sau mari. Fiecare dorinţă, exprimată sau neexprimată, este o cerere. De multe ori rămânem miraţi când o dorinţă se îndeplineşte dintr-odată.

Un exemplu: o dată, de Paşti, văzând mai mulţi trandafiri în geamul unei florării, am dorit să primesc unul şi, pentru o clipă, l-am văzut, mental, intrând pe uşă. Paştele veni şi, odată cu el, frumosul arbust de trandafir. Mulţumind prietenei mele, i-am spus că era exact ce am dorit. Ea mi-a spus: "Nu ţi-am trimis trandafir, ci liliac". Aşadar florarul amestecase comanda primită şi-mi trimisese un arbust de trandafir numai pentru că eu lansasem legea în acţiune, şi a fost să am trandafirul pe care l-am dorit.

Între om şi idealurile lui cele mai înalte sau dorinţele inimii lui nu stă altceva decât îndoiala şi frica. Când omul doreşte fără teamă, orice dorinţă îi este îndeplinită instantaneu.
Trebuie să fie rasă frica din conştiinţa omului. Ea e singurul duşman al omului, frica şi lipsa, frica de nereuşită, de boală, de pierdere sau simţământul de nesiguranţă în vreun plan oarecare, frica de frică. Isus Christos a spus: "De ce sunteţi îngrijoraţi, o, voi, puţin credincioşilor?" (Matei, 8-26). Aşadar trebuie să înlocuim frica prin credinţă, fiindcă frica este credinţa inversată, credinţa în rău în loc de credinţa în bine.

Rostul jocului vieţii este acela de a vedea clar propriul tău bine şi de a înlătura toate imaginile mentale ale răului. Aceasta se face prin impregnarea minţii subconştiente cu realizarea binelui. Un om foarte strălucitor şi plin de succes mi-a mărturisit că a izbutit să-şi smulga complet frica din conştiinţa lui şi că are convingerea fermă "că numai binele poate pătrunde în viaţa lui". El vedea în sinea lui, scrisă cu litere mari, această lozincă: "De ce să te îngrijorezi, poate că n-are să se întâmple niciodată." Aceste cuvinte s-au săpat în mintea lui subconştientă şi el are convingerea fermă că numai binele poate pătrunde în viaţa lui şi, de asemenea, că numai binele se poate manifesta.

Ea (mintea  subconştientă) este servitorul credincios al omului, dar trebuie multă băgare de seamă, pentru a i se da numai ordine exacte. Omul are mereu un ascultător tăcut în preajma lui, şi anume: mintea lui subconştientă. Fiecare gând, vorbă, se imprimă acolo şi mai târziu apare în exterior cu detalii uimitoare. Subconştientul este asemenea unei înregistrări pe care un cântăreţ o face pe un disc de patefon foarte sensibil. Fiecare notă şi ton se înregistrează, şi dacă strănută sau ezită, de asemenea.

De aceea, să sfărâmăm toate înregistrările vechi şi proaste din mintea subconştientului nostru, pe care nu dorim să le păstrăm şi să facem înregistrări noi şi frumoase. Spune "tare", cu putere şi convingere, aceste lucruri: "Acum sfărâm şi dărâm, prin cuvântul meu rostit, toate înregistrările greşite din mintea mea subconştientă. Acestea trebuie să se întoarcă la grămada de nisip a nimicniciilor originale, fiindcă ele au provenit din propria mea imaginaţie deşartă; fac acum înregistrări perfecte, prin Christ dinlăuntrul meu, înregistrări de sănătate, bogăţie, dragoste şi desăvârşită expresie de sine". Acesta este jocul vieţii, jocul desfăşurat în chip desăvârşit. 

Florence Scovell - Shin

Sursa: Viata e un joc

Imagine: blogs.sas.ac.uk

Astro Shop

Cele mai noi articole