Sunt copiii ceea ce credem ca sunt sau sunt fiinte infinite in corpuri mici?

In realitatea in care traim suntem antrenati sa ii protejam pe copii, sa gandim in locul lor, sa le spunem ce sa faca, sa ii invatam sa judece lucrurile in bine/rau, frumos/urat, placut/neplacut etc. Cei mai multi dintre noi, inca de mici am inceput procesul de anulare a cunoasterii proprii, a renuntarii de sine... incet, incet, am uitat cine suntem, ce vrem si ne-am fortat sa ne potrivim intr-o realitate care, de multe ori, nu avea nici un sens pentru noi. Incet, incet, curiozitatea, bucuria vietii, joaca au fost inlocuite de seriozitate, conformare, ambitie, competitie, invidie, gelozie. Incet, incet, am descoperit ca traim o viata care nu ni se potriveste si care nu are nimic de-a face cu noi.

Inca de la nastere incep sa fie proiectate tot felul de puncte de vedere si judecati asupra copiilor: “e un copil frumos”, “seamana cu mama, cu tata, bunica sau bunicul”, “e un copil trist”, “e un smecher”, “e prea obraznic”, “e tacuta”,” e rusinos”. Prea putini sunt cei care realizeaza ca aceste proiectii sunt niste energii trimise in jurul copilului pe care acesta le percepe. Sunt copii care aleg sa respinga punctele de vedere si sunt copii care aleg sa le creada. In ambele cazuri ei vor incepe sa uite cine sunt si vor incepe sa devina altcineva, prin opozitie sau prin acceptare la ce li se spune ca sunt. Cum ar fi daca am alege sa nu mai proiectam puncte de vedere si judecati asupra copiilor? 

Care ar fi cateva instrumente pe care sa le folosim cu copiii pentru a-i imputernici sa fie cine sunt, sa stie ca stiu si sa stie ce stiu? Iata cateva exemple:

Atunci cand un copil iti pune o intrebare, in loc sa ii dai un raspuns, il intrebi: Tu ce stii despre acest lucru? Si, daca iti spune ca nu stie, ii poti spune: Si, daca ar fi sa stii, ce ai sti?

Alt instrument este sa ii intrebam cat mai des pe copii despre ce stiu, ce percep, cum cred ei ca ar trebui sa fie lumea, despre visele lor, despre ce stiu ei ca este posibil. Pentru a le permite sa se deschida si sa exprime aceste puncte de vedere e nevoie sa nu le judecam ca fiind ciudate, imposibile, fantezie sau prostie. Acest lucru ii va ajuta sa stie ca parerea lor e importanta, ca nu sunt nici mai putin si nici mai mult decat noi si ca sunt o contributie in lume. 

Alt instrument foarte folositor este ca, in loc sa implantam un copil cu frica, sa il invatam sa fie constient si sa vada ce anume creeaza alegerile lui. De exemplu, cand vrea sa faca ceva ce noi consideram periculos, il putem face constient de rezultate si ii putem spune “e alegerea ta”! 

Putem invata copiii, de mici, sa fie raspunzatori de modul in care vor sa isi creeze viata si ii putem invata sa faca alegeri pentru ei. Ii putem invata sa fie constienti de corpul lor si sa dezvolte o comunicare cu acesta. Aici intervine disponibilitatea ”adultilor” de a permite copilului sa stie si sa aleaga pentru el. Aici intervine rolul parintelui de a-l invata pe copil sa aiba incredere in el si in alegerile lui. Poate fi unul din cele mai mari daruri pe care il poti face unui copil. In loc sa inveti copilul sa se increada in tine ca parinte sau ca “adult”, il inveti sa se increada in el, stiind ca nu trebuie sa fie perfect si ca esecul nu exista... ca alegerea creeaza constientizare, ca poate alege din nou, poate alege diferit.

Si daca ai creste copilul asa cum ai fi vrut sa fii crescut si nu asa cum ai fost crescut?

Si copiii creeaza viitorul. Este acum timpul sa ii intrebam ce lume vor sa creeze? Este acum timpul pentru un rol de parinte care imputerniceste copilul sa stie, sa aleaga si sa fie tot ceea ce este? Suntem noi deschisi sa recunoastem cand copiii sunt si stiu mai mult decat suntem noi dispusi sa stim si sa fim? Ce realitate ar crea toate aceste alegeri?

Dr. Carleta Tiba- Facilitator Certificat Access Consciousness

Carleta Tiba te asteapta pe Astrocafe.ro in fiecare marti. Informatii despre clasele pe care le sustine si multe altele, gasesti pe pagina sa: www.carletatiba.com