3 moduri in care sa fii prezent

Autor: AstroCafe.ro - vineri, 04 septembrie 2015, 6959 vizualizari
3 moduri in care sa fii prezent

Sa traiesti acum versus sa traiesti in momentul „acum”

Intr-un fel, mereu suntem in prezent. Tot ceea ce traim este o experienta in acest moment.

Memoriile noastre despre trecut sunt experiente in prezent. La fel se intampla si cu gandurile noastre despre viitor.

Atunci cand lumea vorbeste despre a nu fi prezent, de obicei se refera la lipsa atentiei de a fi in momentul prezent, de momentul in care atentia noastra este atrasa de gandurile despre trecut sau viitor si nu mai suntem constienti de ce se intampla acum.

Din pacate, majoritatea dintre noi petrecem prea mult timp gandindu-ne la evenimente din trecut sau la viitor. Ne delectam cu amintiri, ne hranim cu realizari din trecut, analizam daca am facut sau nu pasul corect la un moment dat, suferim pentru pierderile si dezamagirile din trecut, ne enervam ca lucrurile nu au iesit asa cum voiam. Sau...anticipam viitoare bucurii, planificam cum ar fi cel mai bine sa se intample ceva, ne ingrijoram cu privire la ce ar putea merge rau, ne temem ca nu putem detine controlul asupra unei situatii, devenim anxiosi cand ne gandim la cum ar putea reactiona cei din jur.

Majoritatea acestor ganduri sunt inutile – o pierdere de timp si de energie. Mai mult decat atat, tensioneza mintea, ceea ce este tocmai opusul a ceea ce ne dorim noi sa obtinem – si anume, acea stare de pace si liniste.

De aceea, cei mai intelepti ne-au repetat in mod constant si ne-au indemnat sa traim in prezent – aici si acum.

Insa ce inseamna sa fim in prezent? Exista 3 moduri principale in care lumea pune in practica acest intreg concept.

1. Traieste pentru ziua de azi - fara sa te ingrijorezi despre ce a fost ieri sau ce s-ar putea intampla maine.

Aceasta atitudine are cu siguranta valoarea sa. Ne-ar putea ajuta sa luam viata asa cum vine, fara a ne mai lasa prinsi in frici si griji inutile, permitandu-ne sa ne bucuram mai mult de ce are viata sa ne ofere.

Insa nu ne duce neaparat la o constienta deplina a momentului prezent. Cineva inca mai poate fi prins in ganduri, ca inainte, chiar daca acestea sunt ale zilei de azi si nu ale zilei de ieri sau de maine.

2. Constienta momentului prezent – acesta este punctul de plecare pentru un numar important de practici meditative. 

In timp ce majoritatea gandurilor noastre sunt despre trecut sau viitor, experienta noastra senzoriala este intotdeauna in „acum”. Astfel, multi invatatori spirituali pledeaza pentru a plasa atentia pe senzatiile corpului – punctele de contact cu lumea fizica, pe bataile inimii sau pe respiratie. Ceea ce simtim in corp este in momentul prezent.

Apoi, atunci cand mintea va rataci intr-un fel de trecut sau viitor, asa cum cu siguranta o va face, intoarceti-va atentia usor catre senzatiile fizice si inapoi in prezent. 

3. Sa fim in pace cu tot – acest lucru vine ca rezultat al practicarii pe termen lung al meditatiei.

Nu mai este nevoie sa  ne focusam atentia pe experientele senzoriale. Cineva poate fi prezent la orice este, inclusiv la acele ganduri care rasar despre trecut sau viitor.

Unii numesc acest proces ca fiind „starea de martor/observator”. Din aceasta stare, o profunda usurinta si eliberare se poate naste. Exista o anumita seninatate si calmitate in fiecare moment.

Este pur si simplu asa cum este.

Sursa: http://www.peterrussell.com

Autor: Peter Russell

Traducere: Alice Danila

Imagine: www.thespiritscience.com



Astro Shop

Cele mai noi articole