A fi Viu. Dincolo de cunoastere si credinte
Tot mai multi oameni se dezvolta/transforma personal, se spiritualizeaza, invata fel de fel de tehnici in zona asta... "zen". Si, uneori, ceea ce invata devine o ancora solida, o limitare, un stalp de care isi leaga fiinta. Dar barem e un stalp nou, nu e ca cel de "vbratie joasa" de care erau legati pana acum.
Imprumutand puncte de vedere din carti, de la tot felul de maestri, invatati, initiati in diferite taine ale cunoasterii, fara sa ne dam seama schimbam o cutie veche cu una noua, mai elaborata, mai atragatoare, poate impresionanta pentru cei din jur, dar tot cutie e.
Cand vorbim cu cuvintele altora, cand ne raportam strict la ceea ce am invatat, citit si aflat, adica nu suntem dispusi sa ne ascultam pe noi, e o limitare. Cumva, am imprumutat alte repere in locul celor primite in anii copilariei, dar cand aceste repere devin o reteta, o formula, un manual dupa care ne traim viata, suntem complet lipsiti de libertate si putere. Pentru ca, din nou, ne incredem mai mult in concepte, credinte sau in ceilalti, nu in noi.
Ne asamblam mintea folosind credinte si pierdem din vedere increderea. Asteptam in continuare ca cineva sa ne aprobe, de data asta insa nu mai e vorba de parinti, ci de maestru, mentor, o persoana careia i-am dat autoritatea si puterea urcand-o pe un piedestal. Cerem in continuare confirmari si cautam teorii, dam raspunsuri prefabricate, ne urcam in varful vrafului de carti citite si ne infatuam la gandul ca suntem ceva mai cunoscatori, iar in timpul asta murim incetul cu incetul, pentru ca incepem sa gandim mai mult si sa traim mai putin. Cautam sa intelegem ceva ce nu poate fi inteles: viata. Viata poate fi doar traita, cu atitudinea pe care o alegem. Si singura valoare reala pe care o detinem, singurul mod natural si functional in care ne putem cunoaste este experienta. Nu experienta celorlalti, ci propria experienta. Unica si irepetabila. Si, indiferent ce inveti, ce auzi, ce primesti, tu esti ultima instanta care alege. Tu esti cel care triaza ce, cat, cum si pana cand. Tu esti criteriul de creatie a experientei si vietii tale.
Esti tu dispus sa renunti in fiecare moment la tot ce ai invatat?
A trai, din punctul meu de vedere (de acum), nu inseamna sa inteleg, nici sa ma asigur, nici sa caut o formula care sa functioneze in toate situatiile, nu inseamna nici sa prevad rezultatul unei actiuni... a trai, pentru mine, inseamna sa ma arunc in viata, in experienta, in necunoscut. Sa fiu cu mine aici unde sunt, acum. Cu toate ale mele, indiferent cum sunt interpretate, bune sau rele. Si sa aleg folosindu-ma de mine, nu de vocea colectiva sau de dorinta de a fi integrata si unanim acceptata. Sa ma bucur, sa plang, sa fiu in pace sau nu, dar sa traiesc toate astea plenar. Asa ma simt vie. Cand ma gandesc doar la protectie si siguranta, nu ma simt vie, nu simt ca traiesc.
Sa fiu zen (da, si eu mai folosesc sintagma asta), pentru mine inseamna sa fiu necontaminata cu pareri exterioare, cu proiectii si asteptari. Acestea pot exista, dar eu am curajul sa raman in energia si alegerile mele. Raman in pacea mea si in observarea propriilor dorinte.
Si pentru ca veni vorba de contaminare, ti-ai dat seama, probabil, ca exista momente in care te simti invadat de pareri si asteptari ale altora? Cand tu vrei/spui ceva, iar ceilalti dau buzna in spatiul tau, incercand sa te convinga sau sugerandu-ti subtil ca "nu ar trebui sa vrei ceea ce tocmai vrei"? Ba mai mult, "nu ar trebui sa simti ce tocmai simti..." Asta este un abuz pe care ni-l aplicam unii altora pentru ca asa ne-am obisnuit, asa am fost crescuti de parinti, care si ei au fost crescuti la fel si tot asa. Si pentru ca nu vrem sa fim diferiti, pentru ca asta inseamna sa traim in necunoscut si nu ne place. E mai comod sa fim la fel, sa avem pareri asemanatoare sau chiar identice, de aceea ne straduim sa tocim orice tendinta a noastra sau a altcuiva de a fi altfel, diferit.
Prin acest demers, de a invalida constant sentimentele celorlalti sau alegerile lor, de a-i convinge, de a-i invata cu tot dinadinsul ceva sau a-i dezaproba, cu scuza ca noi stim mai bine ce e bine sau avem mai multa experienta, ne-am pierdut cu totii incerederea, si in ce simtim si in ce vrem. Ajungem sa ne intrebam, paradoxal: oare chiar simt asta? O fi bine sa simt asta? Dar oare ce vreau? Si o fi in regula sa vreau asta?
Ce inseamna "in regula" si ce inseamna "bine"? Un etalon colectiv care a ajuns in mintea noastra si sta deasupra a ceea ce suntem ca o perdea, orbindu-ne, omorandu-ne pur si simplu ceea ce avem mai de pret, individualitatea, fiinta, intuitia, spuneti-i cum vreti.
Intrebarea care rasare de sub toate acestea, este: daca nu ar exista niciuna din teoriile pe care le stii, daca nimeni vreodata nu ar fi stiut ce e bine si ce e rau, daca ai sti ca e in regula absolut tot ce simti si ce vrei, ce ai alege, cine ai fi, ce ai face? Si... ce poti recunoaste ca vrei chiar acum? Ce vrei tu, de fapt, sa creezi? Cum vrei sa fie viata pe care o traiesti? Cum vrei sa te simti? Si ce aventura poti fi?
Nicoleta Svârlefus