A-ți asuma responsabilitatea în relație este un act de smerenie. O ușă deschisă spre comunicare și empatie
Oamenii care ajung prima dată la o ședință de terapie în cuplu, se instalează și își asumă pozițiile. Un partener devine povestitorul, cel care redă istoria: cum s-au cunoscut, cum a fost înainte și cum au ajuns în acest punct.
Celălalt va sta, ascultând fără tragere de inimă, bilanţul greşelilor şi neajunsurilor lor. Pentru această persoană, terapia se poate simți ca o pedeapsă pentru acțiunile sale și pentru ultima lor șansă de a remedia lucrurile. Va sta acolo într-un colț așteptând să-și primească pedeapsa sau va interveni ocazional pentru a corecta povestitorul.
În cupluri, este păcătosul și sfântul. În culise, este veriga slabă a lanțului și toți ceilalți trag de greutate. Problemele profunde care aduc clienții la terapie, totuși, rareori se află în responsabilitatea unei singure persoane. Dinamica relației depășește cu mult ideea de făptuitor și victimă, puternic și neputincios, trădat și trădător - contabilul și cel responsabil. Recunoașterea faptului că toate părțile sunt o bucată din întreg nu înseamnă neapărat că bucățica fiecăruia are aceeași dimensiune și este alcătuită din aceleași ingrediente. Dar a-ți asuma partea de bucătică/ responsabilitate este esențială pentru a trece printr-un impas.
Terapeuții au un rol deloc ușor: treaba lor nu este să acționeze ca judecător, juriu și călău. Treaba lor este să navigheze cu diplomație prin furtuna provocată de modul în care, oamenii îndrăgostiți se comportă în moduri lipsite de iubire și să-i învețe să-și croiască o nouă cale.
Asumarea propriei tale responsabilități nu îl scuză pe celălalt. Îl ajută să înțeleagă că a-și cere scuze pentru o greșeală nu este un capăt de țară. Dacă ai fost rănit/ă de partenera/ul ta/tău în repetate rânduri, acceptarea oricărui fel de responsabilitate poate fi ca și cum ai pierde teren într-o luptă nesfârșită pentru a dovedi că meriți să fii tratat/ă mai bine. Dar chiar și expresia „nu vezi cum mă rănești?”este probabil să declanșeze un răspuns defensiv care va arunca înapoi responsabilitatea.
Dacă îi spui partenerului/partenerei “nu-mi mulțumești niciodată”, nu faci decât să te asiguri că mulțumirea viitoare va deveni mai degrabă obligatorie decât sinceră și rostită din suflet. În schimb, gândește-te să spui „Îmi place să te susțin și recunoștința ta este foarte importantă pentru mine.”
Dacă ești îngrozit/ă de modul în care partenera/ul tău de obicei responsabil/ă și-a pierdut banii comuni, te-ai întrebat vreodată dacă a simțit presiunea financiară având grijă de tine? Te-ai gândit la dorința sa de a le oferi copiilor tot ce și-au dorit, ceea ce a dus la golirea contului bancar?
Care este contextul mai larg? Și care este rolul tău în asta? Aici nu este vorba despre a-l blama pe celălat, aici este despre a recunoaște complexitatea a ceea ce înseamnă să fii responsabil în relația ta.
Practici pentru responsabilitatea de sine:
Raportează-te la propria ta experiență
Poți să-ți descrii experiența ca pe o consecință a acțiunilor celuilalt, dar fii atent la limbajul pe care îl folosești. Schimbă „m-ai făcut să mă simt” cu „nu m-ai recunoscut și apoi m-am simțit respins/ă”.
Nu mai pedepsi
Vrei să-l/o rănești sau vrei ca amândoi să puteți învăța ceva din această experiență și să mergeți mai departe în relație împreună? Fă o alegere: dacă vrei să continui relația, fă acea alegere.
Prioritizează claritatea și stabilirea așteptărilor
Fii specific/ă atunci când te raportezi la situațiile care au dus la relația disfuncțională în care te afli.
Practică diferențierea
Implică identificarea și clarificarea gândurilor, sentimentelor și dorințelor tale în timp ce ești deschis/ă și curios/curioasă în privința partenerului/partenerei. Este abilitatea de a experimenta simultan conexiunea și autonomia și de a nu traduce autonomia lui/ei drept o respingere a ta.
Întreabă despre experiența lui/ei
Fii curios/curioasă în legătura contextul comportamentului avut de partener/ă.
Demonstrează empatie
Separați comportamentul de persoană. "Amândoi știm că ceea ce ai făcut a fost rău, dar nu te consider o persoană rea.” Atenție! În relațiile disfuncționale, avem tendința de a ne vedea comportamentul nostru drept o circumstanță pur nevinovată, în timp ce comportametul partenerului/partenerei de care suntem nemulțumiți, să fie considerat unul caracteristic.
Suntem alb-negru cu ceilalți și nuanțați cu noi înșine. Când suntem într-o dispoziție proastă, este pentru că am avut o zi proastă. Când partenerii de cuplu sunt într-o dispoziție proastă, este pentru că nu sunt persoane plăcute.
Folosește umorul
Dacă găsești tonul potrivit, umorul poate fi util pentru a-ți stăpâni rolul și pentru a elimina tensiunea.
Menține toleranța
Poți fi foarte supărat/ă pe partenerul/partenera tău/ta sau atât de supărat/ă pe tine însuți. Nu înseamnă că toată casa trebuie să se prăbușească. Menținerea toleranței este acceptarea faptului că nu ești de acord cu ceea ce s-a întâmplat, dar păstrezi loc pentru comunicare și vindecare.
Sursa articol: www.estherperel.com
Sursa foto: Gîlmeanu Răzvan
-----
Viața înseamnă relații. Iar în această mare de relații, de a căror împlinire avem nevoie pentru a avea o viață cât mai frumoasă și sănătoasă, relațiile de cuplu ocupă un loc privilegiat, pentru că, cel puțin teoretic, acestea sunt experiența noastră de intimitate, conectare și chiar vindecare. În relații, tindem mai degrabă să ne apărăm unii de alții, pentru că, la nivel inconștient și nu numai, ne așteptăm să fim atacați, răniți, judecați.
Dacă și pe tine te interesează subiectul relațiilor de cuplu, dacă vrei să primești inspirație, o perspectivă nouă și mai multă claritate, apasă aici.