Abandonarea si separarea

Aprope în mod universal, un anumit sentiment este resimţit de fiecare persoană, în toate familiile, în toate culturile şi societăţile: acela ca noi suntem cumva „separaţi” de acea inteligenţă creatoare care este răspunzătoare, de la bun început pentru faptul căne aflăm aici. Simţim că undeva, din negurile uitate ale memoriei noastre ancestrale, din zonele ei cele mai vechi, vine sentimentul că am fost aduşi aici şi apoi am fost părăsiţi sau abandonaţi, fără nicio explicaţie, fără niciun motiv.

Şi de ce ne-am aştepta să simţim altceva? Chiar dacă avem o tehnologie avansată, prin care omul a ajuns pe lună şi care ne-a permis să vedem codurile genetice ale Creatorului, încă nu avem certitudini cu privire la originea noastră şi la adevărata noastră istorie. Ne percepem natura cea mai autentică din interior, în timp ce ne îndreptăm privirea către lumea tehnologiei noastre exterioare, pentru a ne dovedi şi confirma sentimentele. Fapt reflectat în cultura noastră, în literatură, filme şi muzică, noi facem distincţia dintre experienţa vieţii pe Pământ şi amintirea îndepărtată a cerului – acesta fiind perceput ca un alt loc decât Pământul. Chiar consimţim să existe această separare de Creatorul nostruşi o afirmăm, prin modul în care am tradus o rugăciune străveche, către Creatorul nostru: Rugăciunea Domnească:

„Tatăl nostru, care eşti în Ceruri...”

De exemplu, traducerea obişnuită, realizata în Occident, începe cu noi, recunoscând astfel că există o separare între noi şi Creatorul nostru. Conform acestei traduceri, noi suntem „aici”, iar Tatăl nostru este altundeva. Dar textele aramaice originale oferă o viziune foarte diferită asupra relaţiei noastre cu Tatăl nostru ceresc, prin formularea:

„Tatăl nostru, care este pretutindeni...”

întărind astfel conceptul străvechi, conform căruia „Tatăl nostru” din ceruri nu este separat, nici distinct, nici îndepărtat de noi, cei care suntem aici, acum. Mai degrabă, acea forţă creatoare care este Tatăl nostru – oricare ar fi semnificaţia acestui termen, pentru voi – nu numai că este cu noi, ci această forţă suntem noi, ea impregnând toate lucrurile pe care le putem cunoaşte şi care alcătuiesc această lume. Tatăl nostru este acel câmp vibratoriu de inteligenţă, care oscilează sub forma fiecărui câmp sub-cuantic al realităţii constituite din particulă-undă. Tatăl nostru este esenţa care se află între neanturi.

Intrinsecă experienţi fricii, apare acea încărcătură a ceea ce înseamnă frica pentru noi acum – şi ceea ce a însemnat în cursul vieţii pe care am trăit-o. Avănd în vedere scopurile acestei prezentări, putem defini această încărcătura ca fiind o părtinire emoţională, referitoare la justeţea sau injusteţea unui anumit rezultat obţinut în urma unei experienţe, sau la cât de potrivit este el. Încărcătura atrage experienţa polarizării şi părtinirii, astfel încât ea să poată fi vindecată şi eliberată de încărcare.

 Încărcatura creata de voi prin fricile universale, deşi este adesea neconştientizată, reprezintă promisiunea pe care o faceţi că veţi crea anumite tipare de relaţii care să vă arate voua înşivă, fricile. Prin aceste relaţii veţi ajunge să vă sesizaţi încărcăturile şi să vă amintiţi de tiparele voastre esenţiale. Aveţi voi înţelepciunea şi curajul de a recunoaşte ceea ce vă arată relaţiile cu ceilalţi?

Trăind aceste tipare, voi reduceţi nivelul suferinţei până la un grad suportabil. Preţul pe care îl plătiţi pentru aceasta este că suferinţa din relaţia respectivă devine un mod de a ocoli problema, de a evita să priviţi direct frica esenţială, cauzată de faptul că aţi fost părăsiţi, abandonaţi, separaţi de creatorul vostru. În această eschivare nu vă gasiţi vindecarea.

Gregg Braden

Sursa: Păşind între lumi – Editura For You

Imagine:www.devianart.net