Abia acum invatam sa iubim

In lumea veche, cand oamenii erau atenti doar la nevoile bazale si cautand sa se dezvolte doar pe orizontala, iubirea a fost un cuvant, a existat la nivel declarativ si a constituit iluzia care ne mentinea in viata.

De fapt, nimeni nu a iubit cu adevarat. Toti am fost conditionati, am pus conditii si am transformat iubirea intr-o moneda de schimb: "daca faci cutare lucru, te iubesc", "daca esti cum vreau eu, poti sta cu mine", "daca ma iubesti, te voi iubi si eu", "daca te schimbi, promit sa te iubesc mai mult", etc. Ne-am mintit unii pe altii. Am facut asta in familie, cu copiii nostri, cu parintii, cu partenerii si prietenii. Am pretins ca iubim, iar in tot acest timp, am recurs la manipulare, am incercat sa-i schimbam pe ceilalti crezand ca doar asa vom fi fericiti.

Am fost adormiti de-a binelea. Spiritul nostru era amortit si noi umblam abulici prin viata, din usa in usa, facandu-ne pres pentru a primi un dram de atentie, apreciere sau orice alta forma de iubire. Am fost mintiti, apoi am invatat cum sa ne mintim la fel cum o faceau cei din jur. Am cazut in capcana mintii si am crezut ca tot ce avem nevoie e in afara noastra. Si am alergat disperati sa gasim acel ceva care sa ne faca fericiti.
Am crezut ca schimbandu-i pe ceilalti, tinandu-i langa noi, agatandu-ne de oamenii din viata noastra, atasandu-ne, mintind si manipuland, ne va fi bine. Si nu ne-a fost. Cu fiecare minciuna pe care ne-am spus-o, cu fiecare cautare inversunata a iubirii, cu fiecare masca afisata, cu fiecare repros facut cuiva si fiecare conditie pe care am pus-o, am devenit tot mai nefericiti.
Am interactionat cu ceilalti, mai ales cu cei pe care puteam jura ca ii iubim curat si adevarat, pe principiul :"tu esti bine, imi placi asa cum esti, doar ca... ai putea schimba ceva pe ici pe colo".

Adevarul este ca nu am iubit. Si nu i-am acceptat pe ceilalti asa cum sunt. Le-am calcat in picioare libertatea de a-si crea viata asa cum doreau, le-am influentat alegerile, i-am conditionat, constrans, mintit. Le-am dat senzatia ca noi stim ce e bine pentru ei, i-am facut deseori sa para mici si incapabili sa faca alegeri. Ei au facut la fel cu noi. Cel mai grav este ca parintii si-au crescut copiii in acest fel. Cu iubire, desigur. Pana in momentul in care au inceput sa le pretinda tot felul de lucruri. Pana cand au inceput sa-si arate nemultumirea, sa-i critice, sa le impuna, sa ii respinga, sa le induca frica. Sigur ca si ei au fost copii si au primit acelasi "tratament"...

Felul in care a ajuns sa arate lumea este o consecinta a lipsei iubirii si prezentei fricii. Aproape totul a fost construit prin frica. Iubirea a lipsit. Iubirea aceea adevarata, care vine din inima, din comuniunea cu Dumnezeu, a lipsit.

Asistam acum la o mare trecere. Trecerea la fiintare. La a trai in inima. La iubire. Iubirea care nu vrea sa schimbe pe nimeni, iubirea care este recunoscuta in interior si impartasita, nu cersita si contorizata/masurata.

Abia acum invatam sa iubim. Sunt sigura ca stiti la ce ma refer. Chiar daca ego-ul unora dintre cei care citesc aici e posibil sa fie lezat, stiu sigur ca inimile voastre simt si primesc mesajul, nedistorsionat. Da, acum invatam sa iubim. SI e posibil ca acest proces de "invatare" sa implice costuri dureroase (rupturi definitive ale unor relatii, pierderi de tot felul, stari emotionale puternice si bulversante, simptome fizice ciudate). Se darama constructiile neautentice, bazate pe frica. Pleaca fragmente din ego, reprezentate de convingeri, atasamente, programe vechi care nici macar nu sunt ale noastre, povesti despre noi si despre lume, iluzii. Se rup angajamente, se destrama sisteme. Ies la iveala neautenticitatile, resentimentele, fricile. Tot ce a fost reprimat nu numai de noi, ci de un neam intreg, iese acum cu forta pentru a fi eliberat. Putem trai experiente noi, puternice, cu manifestari ciudate, greu de inteles.

Este momentul eliberarii si vindecarii. Dispare chiar si iluzia timpului. Este imposibil sa nu fi observat ca nu prea mai functioneaza planurile si programarile, ca totul e in permanenta schimbare si reasezare.

E momentul sa intelegem ca, daca ne tot chinuim sa-i reparam pe altii, in timp ce pretindem ca-i iubim, asta ne va aduce din ce in ce mai multa nefericire. E timpul sa intelegem ca fiecare vine aici pentru a trai o experienta, atata tot. Vine, sta putin si pleaca. Iar treaba lui este cu el insusi, cu cresterea lui si experientele lui. Ca tot ce face parte din viata lui are un rost si ca toti oamenii cu care interactioneaza il ajuta sa se vada si sa se cunoasca, functionand ca niste oglinzi. Ca e dreptul lui sa aleaga drumul pe care merge.

E timpul sa le spunem copiilor nostri si nu numai: "te iubesc asa cum esti si te voi iubi intotdeauna, indiferent ce alegeri vei face. Cred in tine!" E timpul sa-i lasam pe ceilalti sa fie. Sa ne lasam pe noi sa fim. Sa dam jos mastile si sa ne intampinam unii pe ceilalti cu usa inimii deschisa. E timpul sa punem punct compromisurilor si sa ne asumam puterea. Sa facem alegeri. Sa traim constienti de prezenta noastra aici.

Sa vrei sa-i schimbi pe altii, e ca si cand ai incerca sa pictezi oglinda in care te privesti, asteptandu-te ca imaginea ta sa se shimbe odata cu modificarile aduse oglinzii. Prin urmare, vei vedea ceva diferit in oglinda, numai cand schimbi ceva la tine. Caci totul are legatura cu tine si totul vine in viata ta la momentul potrivit. Orice om vine pentru ca l-ai chemat, chiar daca nu constient.

Acum invatam sa iubim. Asta este ce se intampla cu lumea noastra. Sub haosul aparent, mesajul esential este despre iubire. Despre iubirea simtita si manifestata, fata de tine insuti si fata de toti ceilalti. Caci ceilalti nu sunt decat reflexii ale tale. Tu nu esti separat de nimeni, desi asa pare. Iubindu-i pe ei, iubesti parti din tine, le aduci impreuna, le integrezi si accepti. Apoi nu vei mai dori sa schimbi nimic in afara ta. Vei sti ca poti iubi ceva in afara, cand iubesti acel ceva in tine. Vei sti ca iubirea nu cere si nu pretinde, ci daruieste, acorda atentie, observa, primeste, inalta, creste, implineste, bucura.

Acum tot ce poti face, mai ales daca recunosti descrierea de mai sus a procesului de transformare, este sa lasi sa plece vechiul. Tot ce se rupe, lasa sa se rupa. Nu incerca sa intelegi, caci intri din nou in minte, in cerc, in tipare vechi si nu poti gasi raspunsurile acolo. Accepta, lasa sa fie, ai incredere. Respira des si profund (totul este energie), mediteaza, stai in inima ta. Vorbeste cu Dumnezeu, roaga-te, fa ce simti, sarbatoreste fiecare pas facut in inima ta, intreaba-te cine esti si ce vrei cu adevarat. Ai incredere in iubire, mai mult decat in frica. Asculta de inima ta. Onoreaza-ti fiinta, respecta-ti corpul dandu-i o hrana usoara si benefica, hraneste-ti sufletul.

Totul e bine asa cum este.

(Articol scris de Nicoleta Svârlefus, pe blog, in anul 2012)