Abisul dezbinării

Dezbinarea nu am inventat-o noi în vremurile astea tulburi și confuze pe care le trăim, așa cum nu am inventat roata, sfoara sau clăbucii. Dezbinarea a existat dintotdeauna, de la facerea lumii până în zilele noastre, variind doar adâncimea abisului. 

N-am stat să număr câte am prins de-a lungul întrupărilor, dar simt că s-a atins un prag alarmant de dezumanizare pe fond de dezbinare. 

Stând strâmb și cugetând drept, după multe ore de terapie, cursuri, seminarii, căutări pe la mansardă, cărți și articole citite, mi-am dat seama că este o reflectare a interiorului, un urlet de disperare a unei infecții morale care nu mai vrea și nu mai poate să stea ascunsă, a rahatului pe care îl strângem cu grijă decenii la rând, cultivându-l și lăsându-l moștenire de preț urmașilor noștri. Oricât de "specie inteligentă" ne considerăm, canibalismul răbufnește și începem a mușca și a împroșca cu veninul vinei pe cine ne este la îndemână: guvernul, pandemia, societatea, războiul, capra vecinului sau scroafa din coteț. 

Biscuiții mei de la mansardă se tot întreabă de ce nu funcționează invers?! Unde sunt susținerea și conectarea când atingem hăul și cea mai mare foame este cea de iubire, uniune, conexiune, smerenie???

Toate astea m-au năvălit într-o zi de iarnă târzie,  pe-o bancă - bucuroasă să împartă cu mine razele unui soare timid, într-un parc ce se pregătea de dezmorțire. Un cuplu de tineri, chiar foarte tineri... frumoși și voioși. Atât de voioși, parcă în ciuda vremurilor pe care le trăim și pe care le-am luat cu noi și în dormitor, asa, să crape libidoul. Sâc! 

Pe lângă optimismul primăvăratec pe care îl degaja chipul lor, coborându-mi privirea, am observat proteza care îi inlocuia ei gamba stângă și cârjele cu care se ajuta la mers. S-a oprit la capătul aleii, obosită din cauza efortului, străduindu-se să-și recapete ritmicitatea respirației având însă o atitudine senină și o privire plină de optimism. El s-a apropiat și a îmbrățișat-o cu o tandrețe combinată cu o complicitate care mi-a dat fiori. Am înțeles atitudinea și încrederea de pe chipul ei. Am înțeles puterea lui "ÎMPREUNĂ"! Ce vedeam eu la ei este exact ce ne lipsește la nivel planetar: susținere, încredere, sprijin, iubire, indiferent de lipsuri, măști, proteze și cârje.

Ce diferență colosală face o mână ghidată de un suflet uriaș care este acolo și te susține în cele mai întunecate și provocatoare momente ale vieții. Atât de puțin poate fi "TOT". Tot ce ai nevoie pentru a rămâne în speranță și credință,  credința lui "NOI". 

Și dacă ne-am vedea de vindecarea propriei dezbinări, oare cum ar arăta "Planeta lui NOI"?

Vă îmbrățișez verde și cald, 

Visătoarea Solară 💚  

▶️https://www.facebook.com/profile.php?id=100078402556476  ▶️https://www.facebook.com/groups/666580557989740/  

🎨Artwork: MELTED, Roxana Stan www.roxanastan.com