Absenţa ego-ului

Absenţa ego-ului nu constituie apanajul Indiei: găsim în textele taoiste expresii cum ar fi „a merge ca o barcă goală”, „a gândi fără cap”, „a ne vomita inteligenţa”. Cuvântul atma în sanscrită este interesant, deoarece, cum nu există majuscule în sistemul de scriere devanagari, poate semnifica deopotrivă „sinele însuşi”, adică aproape ego-ul, şi Sinele, mai exact non-ego-ul.

Pe când mă gândeam că era un semn al caracterului confuz al filosofiei din India, am conştientizat apoi că această semnificaţie vagă reda, de fapt, conturul imprecis al realităţii, în măsura în care suntem în evoluţie într-un du-te vino continuu de la ego spre non-ego.

Există patru idolatrii ultime: corpul; sinele însuşi considerat drept persoană, adică ego-ul; maestru spiritual, estimat a fi un personaj fizic; şi Divinul, apreciat ca o persoană metafizică. Atunci când ne dezidentificăm real de corp, celelalte trei idolatrii dispar de la sine; înainte de asta, ele păstrează o realitate la nivelul lor. Identificarea cu corpul este profund înrădăcinată, chiar şi în limbaj: nu spunem, oare, în engleză somebody pentru a desemna o persoană, adică „un corp”?

Moartea ego-ului apare, conform mărturiei misticilor care au trăit-o, mai teribilă decât moartea fizică. Totuşi, ea este în acelaşi timp subiectul unei manifestări de bucurie. Nisargadatta o compară cu bucuria resimţită atunci când, după ce credem că un prieten a murit într-un teribil accident de tren, ne dăm seama în cele din urmă că nu a luat acel tren.

Ego-ul şi permanenţa reprezintă două noţiuni care se susţin reciproc ca doi infirmi: dacă o suprimăm pe una, cealaltă se prăbuşeşete; dacă ne centrăm pe instabilitate, ego-ul dispare. Pentru a continua cu Nisargadatta: „Reluaţi cu vigoare fiecare acţiune până la motivaţia sa egoistă şi priviţi cu insistenţă această motivaţie până când se dizolvă.”

Însă nu doar motivaţia dispare, ci şi „pielea ego-ului” dacă putem spune aşa: „În pace şi în linişte pielea eului dispare, interiorul şi exteriorul devin unul singur. Practica reală este fără efort.”Rezultatul acestui proces reprezintă o lipsă de teamă fundamentală, aşa cum zicea Nisargadatta vizitatorilor lui: „Lumea voastră e ceva străin şi vă e frică de acest ceva. Lumea mea este în mine însumi, sunt deci acasă.”

Jaques Vigne

Sursa: Meditatie si Psihologie - Cartile Elena Francisc

Imagine: David Maxim Micic - Ego