Foarte multă informație plutește în toate mediile, atât de multă încât parcă nici nu e timp de digerat. Oamenii se bat în cantitatea ori esteticul informațiilor pe care le dețin.
Sunt multe analize pe marginea formei pe care o îmbracă informația.
Fondul, analiza, înțelegerea, aprofundarea, conștientizarea informației este un aspect eludat.
Oricare poate spune azi ceva, doar pentru că poate, pentru că mediul virtual permite.
Din cauza asta au apărut mulți emitenți de informații, dar inima lor nu este unde le sunt cuvintele. Informațiile au devenit goale, sunt doar niște structuri epidermice, puternic zgomotoase și care sună ca instrumentele dezacordate creând astfel un vacarm de târg, unde se tranzacționează cuvinte.
Înainte exista setea de cunoaștere prin care se căuta sensul lucrurilor.., azi, în vacarmul informațional, pare pierdere de timp cugetarea, analiza, aprofundarea informației.
Umanitatea este obez- informațională, oamenii îmbucă informații pe nemestecate pentru ca mai apoi să le regurgiteze la primul click. Digestia nu se întâmplă și ființa rămâne înfometată continuu, umflându- și burta de superficialitate, eu știu- ul se revarsă peste societatea ce, paradoxal rămâne lihnită de foamea cunoașterii.
Eu știu nu poate genera adevăr. Adevărul nu poate fi generat, nu este o creație. Eu știu nu poate fi sursă adevărului pentru că adevărul este impersonal și universal iar aceste caracteristici sunt incompatibile cu eul.
A reduce adevărul la dimensiunea unui eu care știe este lipsă de respect față de însemnătatea a ceea ce ești și vrei, eventual, să descoperi.
Sensul dincolo de forme începe de la și se termină la eu, fără a- l exclude. Eul este forma conținută în adevăr.
Adevărul nu este un joc de cuvinte, nu este un sentiment, o stare temporar simțită. Nu este poetic și nici dramatic nu este adevărul. Toate acestea sunt făcute din materialul adevărului dar nu- l sunt și nici nu- l pot defini pentru că adevărul nu se poate particulariza, nu se poate obiectiva, nu poți spune “ Uite, ăsta este! “.
Adevărul este ceea ce poate spune despre toate celelalte că sunt și nu invers, precum ochiul care vede tot cu excepția sa. Pentru a se vedea, ochiul are nevoie de o oglindă, iar existența este oglinda în care adevărul se reflectă. Paradoxal dacă privești în centrul ochiului, în pupilă, nu vei vedea nimic. Tot așa și adevărul, dezbrăcat de toate formele ce- l ilustrează, în esența sa este lipsit de orice formă.
În termeni de adevăr nu există timp. Ieri și mâine sunt concepte conținute în adevăr, chiar și azi este tot un concept ce reflectă temporalitatea formelor conținute în adevăr, acum.
