Arhetipurile Feminine

Autor: AstroCafe.ro - joi, 02 octombrie 2014, 24777 vizualizari
Arhetipurile Feminine

Încă din antichitate, arhetipurile feminine erau întruchipate de zeiţele descrise în mitologie. În realitate, există o sumedenie de arhetipuri sau roluri pe care şi le-a asumat femeia în această viaţă. 

Acestea au fost reduse la 4, corespunzător celor 4 anotimpuri, celor 4 elemente de bază, celor 4 faze ale zilei şi celor 4 faze ale lunii. Practic, e vorba de un ciclu din interiorul altui ciclu. 

De regulă, în viaţa obişnuită manifestăm cu preponderenţă un arhetip principal şi unul secundar. Însă pentru a ne desăvârşi ca femei, e nevoie să le manifestăm pe toate, într-o anumită măsură, în funcţie de context, de vârstă, de etapele şi de necesităţile din viaţa noastră. 

Pentru a afla în care arhetip te încadrezi cel mai mult şi care este acela pecare îl manifeşti cel mai puţin, voi prezenta scurtă descriere a caracteristicilor fiecăruia, cu precizarea că în realitate există un număr mult mai mare de arhetipuri, acestea fiind doar niște repere. 

1. Fecioara sau Iubita (Primăvara)

Femeia care manifestă acest arhetip este boemă, veselă, delicată, spontană, jucăuşă, cu o inocenţă aproape angelică, dar și un dinamism pe măsură. Inocenţa ei nu înseamnă neapărat naivitate, ci mai degrabă puritate şi suflet de copil.

Deşi pare inocentă, ea se bucurăşi are grijă de corpul şi de sexualitatea ei. Este senzuală, erotică şi se simte bine în corpul ei, lipsită de inhibiţii sau ruşine. Îi place jocul și flirtul cu bărbații, ceea ce o face foarte atrăgătoare. 

O caracteristică a acestui arhetip este că tinde mereu spre comunicare, conexiune, motiv pentru care adoră să stabilească relaţii, e romantică şi crede puternic în iubire. Prezenţa ei este o adevărată desfătare pentru cei din jurul ei, zâmbeşte mult şi se bucură de compania celorlalţi. Mare amatoare de tot ce înseamnă artă, apreciază frumosul, nobleţea, muzica şi poezia.

Adoră să se ocupe de mediul ambiental fiind mereu o creatoare de ambianţă plăcută. Iubeşte natura şi îşi trăieşte viaţa ca o artă. O găsești în profesii artistice și activități culturale (actriță, pictor, designer, scriitoare, etc). 

2. Femeia sălbatică sau Amazoana

Acest arhetip corespunde elementului foc şi fazei de Luna Plină, fiind preponderent mai yang (masculin). Aș spune că reprezintă foarte bine aspectul masculin al unei femei, de altfel foarte necesar. 

Amazoana este independentă, plină de forţă, energie şi curaj. E un spirit liber, profund conectată cu animalele şi cu natura, nu suportă limitele, motiv pentru care se antrenează mereu să şi le depăşească și se revoltă împotriva constrângerilor sociale. 

Lipsită de inhibiţii, este pe deplin conştientă de puterea sexualităţii ei şi are o oarecare lejeritate în abordarea sexualităţii. Nu se sfieşte să spună clar ce vrea, poate să spună da sau nu fără dificultăți. 

Ea este o luptătoare în sensul bun al cuvântului, este devotată unui ideal înalt şi dacă e nevoie luptă pentru acesta. 

Îşi respectă angajamentele luate faţă de ea însăşi şi faţă de alţii şi îşi asumă responsabilitatea pentru ea însăşi şi pentru acţiunile ei.Plină de inițiativă, nu așteaptă mult timp până să acţioneze în direcția îndeplinirii obiectivelor propuse. Știe să se organizeze foarte bine și să gestioneze banii. 

De regulă e independentă emotional și material şi îi susţine pe cei care nu se pot susţine singuri. I se potrivesc ca o mănușă profesiile care presupun mult dinamism precum manager, om se stiinta, lider în organizații, ecologist, jurnalist, avocat, etc. 

3. Arhetipul Mamei

Fie că are un copil sau nu, fiecare femeie poate să întruchipeze acest arhetip e echivalent cu femeia care dă naştere. Astfel, fie că e vorba de un copil, un proiect sau o operă de artă, ea dă viaţă, naşte şi renaşte odată cu creaţiile ei. 

Fiind caracteristica elementului pământ, este cu picioarele pe pământ, concepe, dă naştere şi susţine tot ce înseamnă viaţă, şi mai ales, hrăneşte.

Se dedică fără prea multe rețineri celorlalţi şi creaţiei sale, oferă conştient îngrijire mai mult decât solicită, deși există riscul să se atașeze uneori foarte tare. 

Îşi sacrifică propriile nevoi dacă acest lucru e necesar pentru viaţa copilului ei, dar nu este o martir, deși uneori uită să aibă grijă de ea. Își tratează bărbatul iubit ca pe un partener, nu ca pe un alt copil al Ei.

Nu îşi impune aşteptările, ideile, imaginile, visele sau credinţele ei (“aşa trebuie”) copiilor sau creaţiilor ei. Este conştientă de modul în care ea repetă modalităţile nesănătoase ale mamei ei de a avea grijă de copii şi îl vindecă, fiind plină de compasiune faţă de ea.

Este foarte pricepută în arta de a relaționa, motiv pentru care o găsești în profesii precum consilier, asistent social, psiholog, infirmiera, medic, etc. 

4. Femeia Mistică

Femeia mistică sau Preoteasa este unul din arhetipurile cel mai puțin explorate de femeia zilelor noastre, întrucât e nevoie de foarte multă încredere și centrare pentru a-l putea manifesta plenar. Faptul că suntem preocupate de spiritualitate și realizăm diverse practici, nu ne face neapărat femei mistice. 

Femeia mistică este femeia care a ajuns la un nivel profund de înțelepciune și clarviziune, având o strânsă legătură cu divinitatea. Profund conectată cu intuiția sa, știe să lucreze cu energiile și este foarte receptivă la calitatea acestora. Îi place să petreacă timp cu ea însăși, iubește tăcerea și simpla ei prezență poate fi vindecătoare pentru cei din jurul ei. 

Este femeia care a ajuns la un nivel de maturitate emoțională și știe să facă diferența între mental și conștiința pură. Creativitatea se manifestă liber prin ea și este preocupată de tot ce înseamnă artă, terapii, energie, subconștient, transformare, ezoteric, sacru, alchimie. O găsești în profesii precum terapeut, artist, facilitator, etc.

De regulă, o femeie manifestă un arhetip preponderent și unul secundar. Te invit să verifici care arhetip îl manifești mai mult și care dintre ele a rămas ignorat. Cu cât manifestăm mai multe arhetipuri, cu atât ne va fi mai ușor să ne înțelegem pe noi înșine ca femei și pe femeile din jur. 

Niciun arhetip nu este mai bun sau mai rău decât altul, pur și simplu societatea a promovat de-a lungul timpului un anumit arhetip din diverse motive, avand la baza condiționarea. Vestea bună este că toate arhetipurile se află în tine și așteaptă să fie scoase la lumină, pentru a-ți revela cine ești. 

Care este arhetipul tău predominant? Aștept cu mare interes răspunsul tău. 

Adela Haru 

www.lifeinbalance.ro

Imagine: 25.media.tumblr.com







Astro Shop

Cele mai noi articole