Aripi întunecate spre lumină

Cel mai mare blocaj în calea trezirii spirituale este afirmaţia că nu există suferinţă în viaţa voastră, că nu există durere. Dacă nu simţiţi durere, fie sunteţi treziţi, fie negaţi totul. Îmi pare rău că trebuie să vă dezumflu balonul, dar am să vă spun că există pe planetă foarte puţine fiinţe trezite şi că sunt slabe şansele ca voi să fiţi printre ele.

Vă spun acest lucru, pentru ca să fiţi realişti când e vorba de viaţa voastră spirituală.

Chiar dacă aţi atenuat durerea, a fi îngheţat de frică nu este o ma­nifestare chiar spirituală! Într-adevăr, toate zidurile de apărare psiho-emo-ţionale pe care le-aţi construit pentru a vă proteja sunt doar blocaje care opresc prezenţa iubirii. într-adevăr, le-aţi construit pentru a rezista la abu­zuri sau a le împiedica să apară, dar aţi pus piedici şi iubirii. Ele împing iubirea încă şi mai departe. Vă închid inimile.

Vedeţi voi, nu vă puteţi trezi dacă aveţi inima închisă. Primul pas în procesul de trezire este „să vă deschideţi întotdeauna inima". De în­dată ce inima este deschisă, simţiţi toată durerea şi ruşinea pe care le-aţi trăit intelectual sau pe care le-aţi reprimat. Acest lucru este inevitabil.

Lăsaţi durerea să vină. Lăsaţi durerea să iasă, pentru ca voi să vă puteţi curăţa şi purifica. Dacă veţi continua să trăiţi în durere, veţi trăi o viaţă îngrozitor de limitată. Frici profunde şi aparent copleşitoare vor in­tra în subconştientul psihicului vostru, împiedicându-vă să trăiţi experi­enţa sinelui adevărat, sau să fiţi deschişi înspre o apropiere reală cu alţii.

Lăsaţi durerea să iasă. Lăsaţi inima să se deschidă. Simţind dure­rea, începeţi să lucraţi asupra ei. Vedeţi că nu este copleşitoare. Vedeţi că puteţi trăi împreună cu ea, fără să fiţi distruşi. Simţiţi suferinţa şi mânia şi trădarea pe care nu v-aţi permis niciodată să le simţiţi, pe când eraţi copii sau chiar adulţi. Lăsaţi să iasă la suprafaţă sentimentul reprimat de violentare. Nu puteţi înceta de a mai fi o victimă, până când nu atingeţi motivul iniţial pentru care aţi devenit victime.

Atingeţi motivul pentru care vă simţiţi trădat. Atingeţi judecăţile pe care le emiteţi despre voi înşivă. Mergeţi din ce în ce mai adânc, până când vedeţi trădarea de sine şi v-o însuşiţi. Nu, nu vă pedepsiţi pentru ea. Însuşiţi-v-o cu blândeţe şi mâhniţi-vă profund.

O lege spirituală spune că nimeni nu te poate trăda pe tine însuţi, în afară de tine. Nu vă postaţi în rol de victimă. Aceasta vă îndepărtează de a trăi experienţa întregii dureri a trădării de sine. Lăsaţi totul să iasă. Lăsaţi durerea să plece. Lăsaţi judecarea de sine şi agresivitatea să plece. Le-aţi dus cu voi mult prea mult. Foarte puţini oameni şi-au creat propri­ul lor proces de vindecare. Nu au făcut-o nici măcar cei care încearcă să îi ajute pe alţii. Mare parte dintre ei nu s-au vindecat lăuntric. Nu şi-au în­suşit propriile lor drame de victime. Şi atunci, cum vă pot ei ajuta pe voi?

Alţii nu vă pot ajuta. Trebuie să realizaţi această vindecare voi în­şivă. Dacă aveţi nevoie de un antrenor, alegeţi-vă unul care a parcurs deja drumul. Fiţi atenţi, nu sunt mulţi care au făcut-o. Dacă priviţi cu atenţie, puteţi vedea dacă întunericul din ei a fost integrat, sau dacă încă îl alungă.

Orice persoană căreia îi este frică de propriul întuneric nu se poate îndrepta către lumină. Oricine, care îşi respinge propria stare de om şi pretinde că aparţine numai spiritului, nu este integrat şi nu este întreag. Nu acceptaţi un vindecător rănit, chiar dacă are un nume angelic. Chiar dacă alţii îl preţuiesc foarte tare.

Găsiţi un antrenor care să nu aibă ascunzişuri. Unul care să poată spune: Da, am fost şi eu acolo. Ştiu ceva despre toate astea, dar nu ştiu exact ce ţi se va întâmpla ţie. Tot ceea ce pot face este să merg alături de tine, să-ţi dau puterea de a intra cât mai adânc în umbre şi de a vedea ce se întâmplă. Tot ceea ce pot face este să fiu ,prietenul' - şi nu „expertul'.

Nimeni nu este expert. Nu există decât cei care au făcut călătoria - şi cei care nu au facut-o. Primii nu pretind că ar avea un statut profe­sional. Prin călătoria lor, ei s-au smerit. Ceilalţi au pretenţii mari, care se spulberă la prima ocazie când se identifică cu tine şi apasă pe propriile lor butoane.

Persoana care a făcut călătoria până în iad şi înapoi nu e nerăbdă­toare să ajungă în ceruri. Nu aparţine acelor tărâmuri. Miroase a foc şi pământ. Are cute pe frunte, din cauza secolelor în care a stat sub apă. Frumuseţea îi este pământească. E o prinţesă veştejită, o mamă şi nu o mireasă virgină.

Paul Ferrini

Sursa: Linistea inimii

Imagine: http://www.ivanguaderrama.com