Ascultarea e linia directă în conversaţia cu Dumnezeu!

La început vă spun doar că, dacă până şi eu am ajuns să înţeleg ascultarea, e clar că Pământul acesta numai e ce a fost cândva! Pentru că eu m-am născut vorbind. Punând întrebări. De fapt cred că vorbeam încă dinainte să ajung în pântecul mamei mele. Darwinian vorbind, cuvântam înainte de a fi embrion, sau de a fi. Ţineam conferinţe, explicam noţiuni, corelam diverse teorii.

Şi aşa am funcţionat mult timp. Am funcţionat foarte bine, căci nu despre bine sau rău este Ascultarea. Ci despre altceva. Ceva ce nu se poate pronunţa, desena sau explica în cuvinte. Ceva care face un sens în interiorul fiinţei tale doar când se simte. Ascultarea este despre linişte şi pace, despre vibraţii şi conexiuni. În special cu tine. Şi în linie directă cu Dumnezeu. Cu Universul. Cu cine consideri tu că stă la baza acestei lumi! Atât a ta, cât şi a întregii Creaţii.

La început am tăcut un pic, din greşeală, am crezut. Dar, am înţeles curând că în spaţiul acesta şi nu numai, nu există erori. Şi a fost cumva. În primul rând era o stare nouă. Ceva ce nu mai experimentasem niciodată. Şi de fapt asta căutam atunci când am tăcut cu adevărat prima oară. Apoi am tăcut un pic mai mult, doar pentru că aşa puteam să  ajung la starea cea nou descoperită. Şi apoi am început să practic. Şi da, recunosc că la început practicam Tăcerea. În fiecare zi am mai adăugat un minut, un moment, o clipă Tăcerii mele. Iar exerciţiu a continuat aşa până când m-am trezit pur şi simplu în Ascultare. Se întâmplau în interiorul meu senzaţii, trăiri, emoţii care nu era Tăcere. Şi asta a continuat. Pentru că odată descoperit, voiam să văd, să palpez, să descopăr acest pământ al Ascultării. Iar Tăcerea era modul în care reuşeam să ajung în acest spaţiu, era maşina mea cu combustibil intergalactic.

Este incredibil de vast tărâmul Ascultării. Mai ales că nu este cel al Tăcerii. Căci, Ascultarea nu este Tăcere. Este mănos şi parcă din alte lumi. E plin de culori, imagini care se succed altfel decât aici, uneori sunete, alteori doar emoţii. Visele, cred eu, că locuiesc în tărâmul Ascultării. Şi nu e obligatoriu să fie linişte. Pentru că ascultarea aceasta deschide poarta unor alte simţuri, unor trăiri diferite de cele cu care suntem obişnuiţi atunci când vorbim, când pronunţăm cuvinte. Şi modul în care percepem fiinţele, lucrurile, obiectele, sufletele, fie ele materiale sau nu, totul într-un cuvânt se schimbă în acest loc.

Tărâmul Ascultării este casa emoţiilor, este energie pură. Acolo se nasc şi cresc ele. De orice natură ar fi. Iar când spun energie vreau să spun trăire brută, emoţie pură, neprelucrată de energia cuvintelor. Şi cu cât stau mai mult acolo cu atât îmi este mai uşor să vorbesc. În tărâmul Ascultării cuvintele primesc pe lângă sunetele folosite un strop de emoţie. Şi asta face acest dar al vorbirii mai viu, mai intens, mai autentic. Ascultarea te adânceşte în esenţa lucrurilor şi efectiv deschide poarta de comunicare cu Universul, sau Dumnezeu, cum vreţi să-i spuneţi. Simţi că nu asculţi doar cu un singur simţ, acela destinat auzului, ci primeşti cu toată fiinţa ta informaţii. Prin toţi porii corpului tău. Tărâmul Ascultării este revigorant, viu şi tot ce se întâmplă când ajungi acolo este dătător de vitalitate.

Şi am continuat să practic această ascultare până când au început să vină răspunsuri înaintea întrebărilor. Până când am reuşit să înţeleg situaţii, fără să-mi fie necesare cuvintele. Până când dintr-o respiraţie, sau cu o singură inspiraţie înţeleg lucruri pentru care altă dată îmi erau necesare mii de cuvinte, explicaţii sau fraze. Este absolut copleşitor să simţi toate aceste lucruri în contexte reale de viaţă. În situaţii de zi cu zi şi mai ales în relaţiile cu cei din jurul tău. Cu atât mai mare este impactul în relaţia cu tine.

Pe tărâmul Ascultării nu există Judecată, nu există observaţii, completări sau explicaţii. Nu există detalii care fac diferenţa. Am remarcat că orice sfat/ soluţie care vine de acolo pentru o situaţie reală de viaţă, vine curat precum cristalul şi nu poartă în sine energia lucrului judecat. Adică, este aşa cum este. Iar pentru mine asta înseamnă vitalitate având în vedere că ani de zile am analizat şi judecat fiecare lucru auzit. Soluţiile pe care le găseşti atunci când te duci pe acest tărâm pentru probleme reale, din viaţa de zi cu zi, sunt mult mai simple şi mai impactante şi uneori reuşesc să te surprindă prin simplitatea lor.

O clipă de tăcere pe tărâmul ascultării îţi dă ton direct în conversaţia cu Dumnezeu, te deschide pe tine în faţa Universului şi îl dezvăluie pe Dumnezeu ţie. Iar pentru mine una, acest lucru nu-i de ici, de colea!

Roxana Alexe