Atmosfera astrală a lunii APRILIE 2022: Multe ne vor lua prin surprindere

Autor: Anca Stoica - sambata, 26 martie 2022, 53693 vizualizari

Atmosfera lunii Aprilie este dinamică, cu multe provocări, situații interesante și inedite. Dincolo de tumultul cotidian, de avalanșa de neplăceri și răsturnări spectaculoase de situație, vom simți adierile unor începuturi benefice pe toate palierele vieții.

Pe cerul planetei noastre se petrec nouă evenimente astronomice cu impact astrologic, astfel că vom avea multe de făcut. Pe de altă parte, Primăvăra se instalează din ce în ce mai mult și bine, iar pofta de viață, dorința și putința de a rezolva tot felul de treburi mai noi sau mai vechi, vor fi accentuate și bine susținute din astral.

Iată care sunt evenimentele astronomice de pe parcursul lunii Aprilie: două momente de Lună nouă dintre care unul este însoțit și de o eclipsă parțială de Soare, schimbarea Semnului zodiacal de către Venus, Mercur, Luna neagră, Marte, Soare, un moment de Lună plină și retrogradarea planetei Pluto.

Chiar din prima zi, respectiv pe 1 Aprilie, dimineața devreme se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Berbecului. Este un moment foarte puternic din perspectiva energetică, care ne predispune la interiorizare, individualism, accentuarea unor probleme de sănătate, aranjamente de culise în plan social și profesional, agresivitate, impulsivitate, acțiuni haotice, risc de suprasolicitare nervoasă. Focul poate scăpa foarte ușor de sub control, fie că vorbim de vremea de afară, fie că vorbim de focul existent în măruntaiele pământului. Mari contradicții între concret, pragmatic, individual și mental, spiritualitate, colectiv.

În seara zilei de 5 Aprilie, Venus, mica benefică și susținătoare plăcerilor, armoniei, relațiilor, amorului se mută în Semnul zodiacal Pești, unde se simte foarte bine și poate revărsa asupra noastră, multe bunătăți din palmaresul ei. Perioada în care Venus va tranzita Semnul Peștilor, pentru că se află alături de Neptun (magicianul) și Jupiter (marele benefic), poate fi o perioadă plăcută, cu o mare deschidere spre artă, spre descoperirea și aplicarea unor remedii deosebite pentru îmbunătățirea sănătății noastre. Foarte active vor și empatia, compasiunea, deschiderea către cei aflați în suferință, care vor putea fi ajutați mult și bine.

Dar, să ne amintim în permanență, că magicianul Neptun va presăra, din când în când și stropi de neîncredere, minciună, iluzie, va învălui anumite situații în veșminte minunate, ca apoi la un alt moment, să dea la o parte aceste veșminte și să rămână esența, care este, de fapt și de drept, cu totul altceva, decât ne amăgim noi la prima vedere.

Tot dimineața devreme, pe 11 Aprilie, Mercur, planeta gândirii și comunicării începe tranzitul prin Semnul zodiacal Taur, tranzit ce se va finaliza în primele ore ale zilei de 30 Aprilie.  Apoi va tranzita Semnul Gemenilor, un Semn drag și potrivit lui Mercur. În Taur, Mercur este într-o poziție incomodă, oferindu-ne lentoare în gândire și comunicare, viteză de procesare a informației mai redusă, însă, pe de altă parte, ne ajută să ne concentrăm mai mult și mai bine pe o temă. Cum în Taur se află și planeta surprizelor Uranus, plus Nodul Nord al Lunii, combinația alcătuită din cei trei poate oferi sclipiri geniale mai ales nativilor Taur și celor cu marcaje astrale importante în Semnul zodiacal Taur, plus situații de-a dreptul explozive, cu efecte definitive, tuturor pământenilor.

Luna neagră, considerată mai mult sau mai puțin un punct fictiv, dar suficient de puternic încât să ne bulverseze viețile în moduri total imprevizibile, schimbă Semnul zodiacal în primele ore ale zilei de 15 Aprilie, începând tranzitul prin Semnul zodiacal Rac. Este un tranzit lung, de aproximativ nouă luni, astfel că vom avea timp suficient să tot experimentăm influențele sale asupra simbolisticii Racului: casă, familie, neam, copii, locuri natale, patriotism.

Momentul intrării Lunii negre în Rac declanșează evenimente care vor avea ca temă principală reformualrea rolului familiei, copiilor, țării în societate. Femeile vor avea un cuvânt greu de spus în următoarea perioadă și de asemenea, multe femei se vor remarca în prim-planul cotidian social, profesional.

Tot în dimineața zilei de 15 Aprilie, Marte (războinicul) începe să tranziteze Semnul zodiacal Pești, alăturându-se lui Neptun, Jupiter și Venus. Marte, este o planetă de foc, iar aflată într-un Semn de Apă, nu se simte bine, pentru că apa îi stinge focul. Compoziția Marte (acțiune, război), Neptun (iluzionistul), Jupiter (dilată, exagerează), Venus (lascivitate, tendință spre plăceri de tot felul inclusiv bahice) - poate oferi situații ciudate, cu mult subiectivism, emoții exacerbate, acțiuni ciudate, alunecoase, prost dirijate.

Momentul de Lună plină se construiește în seara zilei de 16 Aprilie, în Semnul zodiacal Balanță. Temele activate de aceste moment privesc sănătatea, munca, copii, tinerii, educația. Putem avea de-a face cu decizii surpinzătoare, fără precedent.

Soarele tranzitează până pe 20 Aprilie, Semnul Berbecului, după care se mută în Semnul Taurului. Astfel, în Taur, în perioada 20 – 30 Aprilie vom avea pe Uranus, pe Mercur și Soarele plus Nodul Nord al Lunii, rezultând un ansamblu interesant, dinamic, favorabil pentru tot ce ține de bani, bunuri materiale, proprietăți. Sunt probabile schimbări importante pentru temele amintite, cu efecte pe termen lung. Conservatorismul, fixismul atașamentele, acumularea de bani și bunuri valoroase - atribute specifice Taurului vor cunoaște reformulări definitive. Pot exista și pierderi, însă cu siguranță ceva pierdem, ceve câștigăm, chiar dacă nu sesizăm acum ce anume.

Spre finele lunii, pe 28 Aprilie, planeta Pluto, cea răspunzătoare de transformări profunde, aflată în Semnul zodiacal Capricorn, va începe mișcarea aparentă retrogradă. Drept consecință, revin în atenție teme sociale și posibilitatea de a reconstrui sau de a rezolva situații socio-profesionale de anvergură.

Ultimul eveniment astral al lunii este aspectul de Lună nouă în Semnul zodiacal Taur acompaniat de o eclipsă parțială de Soare în seara zilei de 30 Aprilie. Din nou avem ca teme sănătatea și munca. Și din nou apar decizii în funcție de contextul general mondial, conturându-se o etapă nouă. Dar, există aspecte ascunse, detalii care ni se vor dezvălui abia peste șase luni sau chiar un an de zile de acum încolo.

Concluzionând, energia lunii Aprilie ne va atrage în tot felul de situații, fiind coordonați mai mult de emoții și subiectivism. Raționalul va funcționa lent, în salturi sau deloc. Avem multă apă, mult pământ și foc pe deasupra. Aerul este puțin, restricționat, iar o variantă ar fi folosirea lui cu porția sau cu masca.

Zilele de 1, 5, 11, 14, 15, 16, 20, 28, 30 sunt deosebite pentru că se petrec evenimentele astrale prezentate. Instabilitatea este foarte accentuată în aceste zile, bine fiind să evităm luarea deciziilor, semnarea documentelor, analizele și intervențiile medicale.

Viața trăită pe Terra este foarte interesantă, cu multe și variate exeprimente, însă avem nevoie de eforturi constante și curaj pentru a ne duce destinul la bun sfârșit. Unul dintre cele mai de preț aspecte al vieții fizice este umorul. Dacă putem râde sau dacă putem face haz de necaz, asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun, pentru că ne ajută să depășim totul cu bine.

Cugetarea lunii Aprilie 2022: „Anii ne învață multe lucruri din ceea ce zilele nu știu.” – R. W. Emerson 

Astrolog Anca Stoica



Astro Shop

Cele mai noi articole