Atmosfera astrală a lunii MAI 2021: Noi etape unice

Autor: Anca Stoica - vineri, 30 aprilie 2021, 32094 vizualizari

Atmosfera astrală a lunii Mai ne aduce un plus de energie, voie bună, deschidere mentală, sufletească, dorință și putință de socializare. Cu siguranță ne vom simți mai bine și vom fi mai stabili din perspectiva energiei vitale.

Semnele zodiacale activate în această lună sunt Taurul și Gemenii, însă și Peștii se vor remarca în mod deosebit. Se produc șapte evenimente astrale ale căror influnețe le vom simți mai mult sau mai puțin conștient, pe diverse segmente de viață și activitate.

Primul eveniment este intrarea salutară a planetei Mercur în Semnul Gemenilor în dimineața zilei de 4 Mai. Mercur în Gemeni este acasă, în Semnul său de domiciliu. Așadar vom avea senzația că mentalul nostru se revigorează. Ne vom putea pune ordine în gânduri, în idei și vom înțelege mai bine ceea ce se petrece în jurul nostru. Vom putea lua decizii mai bune, iar modul de relaționare cu ceilalți se va îmbunătăți.

Însă, intrarea lui Mercur în Semnul Gemenilor declanșează totodată al doilea ciclu de retrogradare din acest an, astfel că pe 30 Mai va intra în mișcare aparentă retrogradă. Este bine să fim prudenți până pe 30 Mai, fie că este vorba despre comunicare, fie că este vorba despre acțiuni și semnare de documente, deoarece după această dată vom relua cele discutate și realizate până la acest moment.

Începând cu 9 Mai, planeta Venus se alătură lui Mercur în Gemeni, astfel că relațiile se îmbunătățesc și mai mult. Totuși, superficialitatea, frivolul, joaca, nestatornicia vor fi atributele frecvente în relațiile interumane. În Gemeni mai avem și Nodul Nord al Lunii. Trioul format din Mercur, Venus, Nodul Nord va aduce noutăți benefice în comunicare și relaționare, dar și în învățământ, turism, mass-media. Însă, este bine să folosim totul cu măsură, deoarece energia Gemenilor ne va impulsiona să fim foarte activi și mental, și fizic, în moduri puțin eficiente sau chiar inutile. Risipa de energie, mai ales de energie mentală, va fi accentuată și păguboasă.

În seara zilei de 11 Mai se formează faza de Lună Nouă în Semnul Taurului, declanșându-se o etapă nouă. Este o un moment ce va scoate în evidență, munca, sănătatea și relațiile cu străinătatea. Alături de Soare și de Lună, mai avem în Taur pe Uranus și Luna neagră. Este o combinație deosebită, rară, combinație pe care o experimentăm o dată în viață sau deloc. Așadar, putem întrezări faptul că ceea ce se declanșează acum legat de bani, bunuri materiale, sănătate, muncă, stil de viață, relația cu mediul înconjurător, cu Natura în general, străinătate, relații interstatale - va dura multă vreme. Detaliile le vom afla și experimenta pe parcursul următorilor ani. Surprizele pot fi de mari proporții.  

Un alt eveniment de excepție este intrarea planetei Jupiter în Semnul Peștilor, în primele ore ale zilei de 14 Mai. În Pești, Jupiter este acasă, în Semnul său de domiciliu, fiind așadar o poziție puternică. În Pești avem planeta Neptun, fiind o poziție favorabilă, deoarece astrologia modernă atribuie domiciliu acestei planete în Pești.

Activarea Semnului zodiacal Pești de către combinația Neptun-Jupiter este favorabilă artelor, celor care se ocupă de artă, artiștilor în general, dar și cultelor religioase. Este posibil să asistăm la apariția unor noi curente artistice, culturale, dar și de natură religioasă. Avem nevoie de multă prudență și discernământ, întrucât putem aluneca foarte ușor în Lumi paralele sau putem accesa frecvențe total nepotrivite nouă aici și acum.

În seara zilei de 20 Mai, Soarele va intra în Semnul zodiacal al Gemenilor. Perioada în care va tranzita Soarele aceste Semn zodiacal va avea ca temă principală relațiile parteneriale, atât la nivel personal, cât și la nivel social, profesional, mondial. Este o perioadă favorabilă negocierilor și stabilirii unor acorduri pe termen mediu.

Pe 23 ale lunii, Saturn aflat în trazit în Semnul zodiacal Vărsător, un Semn în care și el este acasă, în domiciliu va intra în mișcare aparentă retrogradă. Drept urmare, probabil că vom înceti ritmul avansului tehnologic pentru a înțelege și folosi mai bine tehnologiile existente. Pe de altă parte, vom fi nevoiți să revizuim unele idei sau direcții sociale, care care s-au dovedit utopice sau inutile deocamdată.

Ultimul eveniment astral al lunii este formarea aspectului de Lună plină plus o eclipsă totală de Lună în Semnul zodiacal al Săgetătorului pe 26 Mai. Se declanșează o etapă care va dura până la începutul lunii Decembrie într-o primă aproximare. Temele principale ale acestei eclipse sunt autoritățile, șefii, aflarea unor informații importante prin purtătorii de opinie ai mass-mediei, învățământului, turismului, sănătății, muncii în general. Există și detalii ascunse în tot ce se va spune, astfel că ar fi bine să nu luăm de bun tot ce auzim. Vom fi tentați să acordăm mai multă atenție și eforturi segmentului soico-profesional în detrimentul celui familial și domestic.

Concluzionând, atmosfera astrală a lunii este dinamică și foarte surprinzătoare. Se declanșează etape unice în plan social, profesional, în planul sănătății, în relațiile cu străinătatea. Problemele referitoare la sănătate continuă. Cele cunoscute vor rămâne la un nivel rezonabil și destul de ușo rde gestionat, însă este probabil să apară altele de altă natură. Este clar că trebuie să ne modificăm stilul de viață și felul în care ne raportăm la tot ce ne înconjoară. Poate părea dificil la prima vedere să ne schimbăm vechile obiceiuri și vechile credințe, însă doar pare.

Cugetarea lunii Mai 2021:„Din fericire, căutarea bucuriei e insistentă, de nestăpânit, adânc înrădăciantă în sufletul nostru.” – Guy De Maupassant

Astrolog Anca Stoica



Astro Shop

Cele mai noi articole