Atmosfera astrală a lunii OCTOMBRIE 2022: Noi oportunități!

Autor: Anca Stoica - joi, 29 septembrie 2022, 36259 vizualizari

Atmosfera lunii Octombrie este una interesantă, dinamică, anunțând schimbări importante, total neașteptate. Unele dintre aceste schimbări ne sunt familiare, însă altele ne vor lua prin surprindere. Întotdeauna este bine să lăsăm loc factorului neprevăzut, iar de-a lungul acestei luni, neprevăzutul va fi la el acasă atât în planul personal, cât și în cel socio-profesional.

Cum luna Octombrie este a zecea lună a anului calendaristic social și redus numărul zece la unu, putem constata, pe măsură ce se desfășoară evenimentele, că apar începuturi de tot felul. Chiar și enegia noastră vitală se revigorează și ne vom avânta cu mult elan în acțiuni și relații diverse. Este bine să ne trasăm planuri de viitor, să ne implicăm serios și asumat în ceea ce vrem să facem și să lăsăm deoparte ceea ce nu ne mai folosește și ne obstrucționează progresul.

Pe Cerul planetei noastre se disting opt evenimente astrale astfel: revenirea la mers direct a planetei Mercur, momentul de Lună plină și cel de Lună nouă plus o eclipsă parțială de Soare, revenirea la mișcarea directă a planetei Pluto, tranzitul Soarelui prin două Semne zodiacale, schimbarea Semnului zodiacal de către planeta Venus, revenirea planetei Jupiter în Semnul Peștilor și debutul mișcării aparent retrograde a planetei Marte.

Primul eveniment astral este legat de mișcarea planetei Mercur, care pe 2 Octombrie își reia mersul direct în Semnul zodiacal Fecioară pe care îl traversează repede până pe 11 ale lunii când se mută în Semnul zodiacal Balanță până pe 29 Octombrie când își începe tranzitul prin Semnul zodiacal Scorpion.

Cum în ultimele trei săptămâni Mercur s-a mișcat mai lent decât de obicei, atât mentalul nostru, cât și comunicarea au avut de suferit. Așadar, a fost o perioadă cu decizii neinspirate, acțiuni reprobabile, discuții purtate pe tonuri înalte, informații trunchiate și promisiuni fără acoperire. Revenirea la mișcarea directă va aduce lămuriri și rezolvări benefice plus reluarea unor discuții și acțiuni, în mod special pe teme legate de sănătate și muncă. Cu Mercur în Fecioară, pragmatismul și critica vor fi la cote mari. Dinspre Balanță, Mercur ne oferă dorința de a coopera, de a media conflicte, de a căuta pacea și armonia cu orice preț, chiar și cu compromisuri absurde. Însă, dinspre Scorpion, Mercur ne va orienta spre secrete, mistere, teorii ale conspirației – aspecte periculoase și păguboase pe termen lung.

În seara zilei de 9 Octombrie va avea loc momentul de Lună plină în Semnul zodiacal Berbec. Subiectele principale ale acestui moment sunt segmentul profesional versus segmentul familial. Se finalizează o etapă pe aceste segmente, iar neplăceri serioase se pot evidenția în planul socio-profesional. Pot intra în discuție restricții profesionale și sociale, unele care vor mulțumi pe de o parte, însă vor nemulți clar pe de altă parte.

Planeta Pluto se află în mișcare aparentă retrogradă în Semnul Capricornului până pe 10 Octombrie, după care își revine la mersul direct, oferind astfel stări de bine și rezolvări ceva mai ușoare nativilor Capricorn, celor cu marcaje astrale importante pe Capricorn și fiecărui alt nativ pe segmentul reprezentat de Capricorn pe harta natală. Schimbările sociale se vor putea face mai vizibil și vor fi acceptate mai ușor și mai repede de toată lumea, aspecte care vor suprinde pe mulți.

Generatorul de energie al planetei noastre, Soarele se află în Semnul zodiacal al Balanței până pe 23 Octombrie, după care intră în Semnul zodiacal Scorpion. Din Balanță, Soarele ne va trimite influxuri minunate de a fi alături de alții, de a lucra în echipă, de a coopera, de a ne apropia de arte și de a ne înfrumuseța mediul înconjurător. Însă din Scorpion, influxurile solare ne vor îndemna la introspecție, tăcere, dorință și putință de a afla secrete, de a ne păstra secretele personale și de a ne ascunde vulnerabilitățile.

Venus, planeta frumuseții, a armoniei, a banilor și bunurilor personale valoroase se află în Semnul zodiacal Balanță până pe 23 ale lunii, după care se mută în Semnul zodiacal Scorpion. Din Balanță, Venus ne ajută să fim armonioși, veseli, deschiși către ceilalți, mai ales că va fi împreună cu Soarele, astfel că amestecul influxurilor venusiene și solare va încânta pe toată lume, indiferent de natura evenimentelor din jurul nostru. Însă din Scorpion, chiar dacă Venus va călători alături de Soare se vor accentua laturile mai puțin plăcute ale Scorpionului și anume, gelozie, scormonire după secrete, posesivitate, acuze mai mult sau mai puțin fondate, chiar fraude.

Pe 25 Octombrie se formează aspectul de Lună nouă plus o eclipsă parțială de Soare în Semnul zodiacal Scorpion. Temele principale ale acestui moment și ale acestei eclipse fac referire la copii, adolescenți, la educația lor și la instituțiile care le oferă educație. Este probabil să se ia decizii importante de-a lungul acestei luni, referitoare la educația copiilor, tinerilor în general, la sănătatea lor și la posbilitățile, ofertele de integrare în câmpul muncii la momentul potrivit. Din pesrpectiva astrală, fiind implicată și o eclipsă, sunt probabile informații trunchiate, parțial și deformat prezentate, jocuri de culise.

O altă schimbare astrală importantă în această lună Octombrie este legată și de planeta Jupiter care se află în mișcare aparentă retrogradă în Semnul zodiacal Berbec până pe 28 ale lunii, după care revine în mers aparent retrograd în Semnul zodiacal Pești. Revenirea sa în Pești este salutară, deoarce este o poziție favorabilă și unică în viața noastră. Unică pentru că în Pești se află și planeta Neptun, planetă care și ea este acasă în acest Semn zodiacal.

Așadar, influxurile celor două planete din Semnul Peștilor aduc deschidere sufletească și spirituală, mutând conștiința umană pe alte frecvențe de evoluție. Chiar dacă acum sau în următoarele luni nu vom observa direct și clar ceea ce se petrece cu conștientul colectiv, în timp vom înțelege și accepta ceea ce acum se prefigureaza firav, însă suficient de pregnant ca să înțelegem că ceva se schimbă la nivel de credințe, filozofii de viață, abordare spirituală.

Ultimul eveniment astral din această lună se referă la planeta Marte care intră în mișcare aparentă retrogradă în Semnul zodiacal Gemeni pe 30 Octombrie. Marte retrograd în Gemeni ne predispune la comunicare deficitară, pe tonuri înalte, agresivă, superficială, grăbită, relații disonante cu copiii, cu adolescenții, cu tinerii, neplăceri legate de învățământ, mass-media, călătorii problematice mai ales acelea pe calea aerului.

Concluzionând, din perspectiva astrală, luna Octombrie aduce multe schimbări personale și profesionale, deschizând noi culoare de progres. Totuși, este bine să abordăm totul cu discernământ, precauție, deschidere sufletească și mentală, iar în final să alegem doar ceea ce ne este cu adevărat de folos.

Cugetarea lunii Octombrie 2022: „Este foarte adevărat că acolo unde argumentele raționale sunt insuficiente, acestea sunt înlocuite de țipăt.” – Leonardo Da Vinci 

Astrolog Anca Stoica



Astro Shop

Cele mai noi articole