Atmosfera astrală APRILIE 2020: Mergem înainte cu toate pânzele sus!
Iată o lună calendaristică ceva mai liniștită decât cele anterioare. Asta deoarece suntem deja obișnuiți cu evenimentele din preajma noastră, astfel că este probabil să nu ne mai ia prin surprindere nimeni și nimic. Cu toate acestea este bine să fim vigilenți în continuare, racordați corect și coerent la acum și aici.
Schimbările de pe Cerul planetei noastre le vom simți în structura fiecăruia dintre noi, dar și în tipul evenimentelor în care suntem implicați sau la care suntem martori. Se prefigurează șase evenimente astronomice, cu impact astrologic direct asupra noastră. Oricum, ne vom simți mult mai bine, din toate punctele de vedere, iar optimismul se va simți și vedea clar pe chipurile tuturor.
Primul eveniment astronomic este intrarea planetei Venus în Semnul Gemenilor în seara zilei de 3 Aprilie. Este o mutare favorabilă, deoarece ne deschidem spre socializare, predominând totuși flecărelile. Vom reuși să ne apropiem, mai ales prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, de oameni dragi sufletului nostru - neamuri, foști colegi de școală sau de muncă, prieteni apropiați, vecini. Însă, Venus în Gemeni este foarte jucăușă, dornică de flirt și pozne, minte și se joacă cu bună știință. De evitat promisiunile fără acoperire și destăinurile, pentru că nimeni nu le va lua în seamă. Pe de altă parte, umorul va lua ceva amploare, astfel că vom zâmbi mai des și chiar ne vom putea bucura de o conversație cu cineva, de o carte amuzantă, de un film, de o emisiune de comedie sau de giumbușlucurile unui animal de companie.
În dimineața zilei de 8 Aprilie se va construi aspectul de Lună plină în Semnul Balanței. Este un moment foarte dinamic, un final de etapă pe tot ce ține de bani, bunuri materiale dobândite prin munca proprie. Probabil la acest moment vom stabilim reguli, norme legate de veniturile salariaților în general, indiferent de domeniul de activitate.
Se prefigurează schimbări materiale și financiare, în urma remodelării regimului de muncă și în urma unor probleme de sănătate. Ascendentul aspectului de Lună plină este în Semnul Peștilor, Semn zodiacal marcant pe parcursul lunilor anterioare în care ne-am confruntat cu probleme de sănătate deosebite, ciudate, noi pentru întreaga Omenire.
Mercur se află în Pești, în compania creatorului de iluzii și confuzii Neptun, tot până în dimineața zilei de 8 Aprilie, când are loc și Luna plina în Balanță. Foarte interesant și periculos moment, deoarece la prima vedere vom crede că s-au rezolvat lucrurile, că intrăm pe un făgaș bun, însă este doar o iluzie. Este adevărat că scăpăm de tenebrele, de ceața și nisipurile mișcătoare induse de Semnul Peștilor, de Neptun și Mercur în acest Semn, dar ...
În dimineața zilei de 11 Aprilie, Mercur se duce în Semnul Berbecului, unde se întâlnește cu Soarele, Luna neagră și Chiron. Dinamizarea Berbecului va duce la comunicare agresivă, repezită, decizii și acțiuni puțin gândite, acționare la primul impuls. Cu Luna neagră în Berbec nu prea avem impulsuri bune, ci unele haotice și chiar de neexplicat. Mercur va tranzita Berbecul până pe 27 Aprilie când se mută în Semnul Taurului. Un traseu rapid, zgomotos, care ne va îndrepta gândurile și atenția spre cu totul alte subiecte. Dar care va lăsa și urme sau cucuie în toată regula specifice în general Semnului zodiacal Berbec, pe cap, segment anatomic coordonat de Berbec.
Soarele se mută în Semnul cumpătat al Taurului, alăturându-se lui Uranus pe 19 ale lunii. Tandemul acestor două planete va duce la surprize de proporții pentru nativii acestui Semn, pentru cei cu marcaje astrale natale importante în Taur, dar și pentru fiecare dintre noi pe segmentul de viață marcat de Taur în harta natală. Înțelept ar fi să privim atent la nativii Taur și să ne distanțăm de ei la momentul potrivit, deoarece vor avea atât de multă energie și, în consecință, dorință nestăvilită de a muta munții din loc, încât îi vor muta cu orice preț, metaforic vorbind. Acest preț, are două tăișuri: unul de progres, dizolvarea ideilor, concepțiilor materialiste vechi, a miturilor false despre bani, bunuri, avuții. Iar celălalt tăiș, va ține de împotmolire în propriile gânduri, atitudini conservatoare, fixiste, depășite de nevoile Lumii contemporane care mai departe îndreaptă spre autodistrugere.
Din 27 Aprilie va veni și Mercur în Taur, astfel că va ajuta la comunicare și la o mai bună înțelegere a temelor legate de tot ce ține de bani, bunuri, venituri, bogății și gestionarea lor eficientă.
Pe 23 Aprilie se construiește aspectul de Lună nouă în Semnul Taurului, marcând debutul unei etape personale și sociale. Accentul va fi pe individ, pe dezvoltarea și afirmarea individuală, însă în colaborare cu grupuri de oameni bine intenționați sau orientați spre viitor, spre progres și spre evoluție spirituală autentică. Va fi dificil de ales o cale corectă, însă cu puțin efort, atenție la detalii și dorință sinceră de a ne schimba viața în bine, totul este posibil.
Foarte important la acest moment este faptul că se deschide o etapă deosebită, fără precedent, în ceea ce privește banii, bunurile dobândite prin munca personală, salarizarea, folosirea banilor și bunurilor. De asemenea, vor intra în discuție și modificări al regimului muncii și al îngrijirii sănătății.
Ultimul eveniment astronomic este intrarea în mișcare aparentă retrogradă a planetei Pluto în Semnul Capricornului pe 25 Aprilie. Se vor relua aspecte legate de reformularea, reorganziarea sau chiar dizolvarea unor instituții, forme de organizare, forme de conducere și control. Ceea ce nu mai este potrivit nevoilor actuale ale societății și ale omului contemporan va dispărea fără urmă.
Concluzionând, luna Aprilie aduce schimbări vizibile, profunde, radicale, fără precedent, definitive în viața fiecăruia dintre noi, dar și în ansamblul societății. Este bine să fim raționali, să ne gândim bine și serios la ceeea ce ne dorim cu adevărat și să luăm atitudinea potrivită. Poate părea dureros uneori sau la prima vedere, însă umanitatea a evoluat întodeauna prin durere, sacrificii și renunțare. Ne aflăm într-un moment unic în istoria planetei Terra și a Sistemului Solar din care face parte, astfel că depinde de fiecare dintre noi cum și în ce fel contribuim la reorgnizarea și schimbarea benefică a tot ce ne înconjoară.
Cugetarea lunii APRILIE: „Nu-i putem ajuta pe oameni făcând pentru ei ce ar putea face ei înșiși.” – A. Lincoln
astrolog Anca Stoica