Atunci când ne amorţim Întunericul, ne amorţim inclusiv Lumina din noi
O descoperire neaşteptată pe care am făcut-o în urma studiului meu m-a convins că nu există o desensibilizare emoţională selectivă. Desensibilizarea acoperă întregul spectru al emoţiilor umane, iar atunci când ne amorţim întunericul, ne amorţim inclusiv lumina interioară. Ori de câte ori am încercat să evit durerea şi vulnerabilitatea, eu mi-am amorţit instantaneu (şi fără să vreau) inclusiv experienţele generatoare de bunăstare interioară, de pildă bucuria.
Privind retrospectiv, nu cred că a existat vreo altă descoperire făcută in timpul cercetării mele care să imi fi schimbat intr-o măsură mai mare viaţa decat aceasta. La ora actuală sunt capabilă să mă deschid in faţa bucuriei chiar dacă aceasta mă face să mă simt expusă şi vulnerabilă. De fapt, chiar mă aştept să mă simt astfel.
Bucuria este la fel de spinoasă şi de ascuţită ca şi emoţiile întunecate. Ori de cate ori iubim pe cineva cu ardoare, credem in cineva din toată inima, sărbătorim un moment trecător sau ne angrenăm plenar in trăiri care nu ne garantează fericirea, noi ne asumăm riscul de a fi expuşi in faţa vulnerabilităţii şi adeseori in faţa durerii. Atunci cand ne amorţim toleranţa la disconfort, noi ne amorţim simultan şi capacitatea de a ne bucura de viaţă. De fapt, studierea dependenţei arată că o experienţă pozitivă intensă poate cauza de multe ori evocarea unei experienţe dureroase la fel de intense.
Noi nu putem face o listă cu toate emoţiile noastre „negative", declarând apoi: „O să-mi amorţesc aceste emoţii”, la fel cum nu putem face o listă cu toate emoţiile noastre „pozitive” declarând: „O să mă angrenez plenar in aceste trăiri!” Îți poţi imagina cu uşurinţă cercul vicios pe care il creează acest proces: oamenii refuză să experimenteze o bucurie prea mare pentru a nu-şi crea astfel un rezervor emoţional din care să extragă energie pentru emoţiile lor negative. Cu cat bucuria este mai mare, cu atat durerea este mai mare; de aceea, ei preferă să se desensibilizeze complet.
Lucrul pe care l-am înțeles este că recunoaşterea şi confruntarea cu disconfortul şi vulnerabilitatea ne invaţă cum putem trăi intr-o stare de bucurie şi de recunoştinţă. Am inţeles de asemenea că acceptarea sentimentelor inconfortabile şi care ne sperie presupune cultivarea spiritului şi a flexibilităţii. Lucrul cel mai greu de inţeles legat de concluziile acestui capitol este surprins intr-o intrebare care imi este pusă foarte frecvent (indeosebi de către colegii mei din lumea academică): este spiritualitatea o componentă strict necesară a flexibilităţii? Răspunsul este: da.
Lipsa speranţei, teama, vinovăţia, durerea, disconfortul, vulnerabilitatea şi deconectarea sabotează flexibilitatea. Singura experienţă suficient de copleşitoare pentru a combate toate emoţiile enumerate mai sus este convingerea că suntem cu toţii implicaţi in acest proces şi că există o putere mai presus decat noi care are capacitatea de a aduce iubirea şi compasiunea in viaţa noastră.
Repet: atunci cand vorbesc despre spiritualitate, eu nu mă refer la religiile şi la dogmele formale. Ceea ce contează este practicarea unei forme sau alta de spiritualitate autentică. Numai acest lucru poate aduce vindecare şi poate crea flexibilitate. Din punctul meu de vedere, spiritualitatea se referă la conectarea cu Dumnezeu, iar mie imi este cel mai uşor să fac acest lucru atunci când ies in natură, când mă integrez in comunitate şi când ascult muzică. Fiecare om trebuie să işi definească spiritualitatea in maniera care il inspiră cel mai tare.
Indiferent dacă ne confruntăm cu o adversitate, incercăm să supravieţuim unei traume sau să combatem stresul şi anxietatea, simţul scopului, perspectivei şi semnificaţiei in viaţă ne permite să ne dezvoltăm inţelegerea şi să mergem mai departe. Fără scop, perspectivă şi semnificaţie este uşor să iţi pierzi speranţele, să iţi amorţeşti emoţiile sau să te laşi copleşit de circumstanţe. In acest fel ajungem să ne simţim minimalizaţi, incapabili şi rătăciţi atunci cand ne confruntăm cu un conflict.
Esenţa spiritualităţii este conectarea. Dacă suntem capabili să credem in această conectare stransă, noi nu ne mai simţim singuri.
Dr. Brene Brown
Sursa: Darurile imperfecţiunii - Editura ADEVAR DIVIN
Imagine:www.balance-festival.com