Bolile acestui secol par a avea ca factor declanșator starea de însingurare, de izolare, de vid emoțional între oameni

Multe dintre ideile mărețe și geniale ale omenirii au ajuns să facă foarte mult rău, uneori la scară mare, doar pentru că au fost scoase din context, prost înțelese, și prost aplicate. 

La fel se întâmplă și cu unele idei geniale din psihologie, care au fost preluate, scoase din context și prost înțelese de către cohortele de vraci, vindecători, magicieni, experți în crearea unor vieți mai bune, consilieri și sfătuitori de tot felul, care au împânzit lumea, internetul și viețile multora dintre noi. 

Un exemplu în acest sens sunt cele mai simple expresii, pe care le auzim la tot pasul, și aparent cele mai inofensive și sănătoase, de genul: “doar tu contezi", "nu contează trecutul", "nu ai nevoie de nimeni, doar de tine pentru că ești cea mai importantă persoană din viața ta", "dacă crezi cu tărie într-o idee (nu contează cât e de absurdă), Universul ți-o va îndeplini", etc. 

Cea mai mare problemă o am cu următoarea, care pare cea mai motivațională și cea mai vindecătoare, dar care este, din punctul meu de vedere, exact opusul, una dintre cele mai distructive idei. "Doar tu contezi, tu ești suficient."

De ce!? Pentru că această idee poate face foarte mult rău izolându-l pe om de ceilalți, uneori chiar de propria familie, transformându-l într-o persoană egoistă, arogantă, autosuficientă și extrem de nefericită. 

Tendința masivă a omenirii este, oricum, în ultimele decenii, aceea de a se izola, de a se insingura, de a se rupe total de familia extinsă și de prieteni, tendință care duce, conform studiilor, la foarte multe tulburări, boli, anxiețăți și depresii.

Dacă ne uităm în istorie, vedem cu ușurință că omul mereu a trăit în comunități mai mari sau mai mici, în triburi, și tocmai acest lucru i-a asigurat supraviețuirea și, implicit, evoluția, deci singurătatea nu este ceva natural pentru om. 

La bază, această idee a fost și este una excelentă, și suna cam așa: "dacă tu ești bine (emoțional, mental, fizic), și cei din jurul tău vor fi bine, deci este foarte important să ai grijă de tine." Dar de aici până la "doar tu contezi" a fost nevoie, din păcate, doar de o traducere proastă a celor care s-au dezvoltat spiritual pe o bază formată în principal pe un mare gol de informații din sfera teoretică a psihologiei. 

Teoria atașamentului a lui Bowlby ne spune că noi, oamenii, nu putem trăi în afara legăturilor de atașament, indiferent că avem două luni sau optzceci de ani. Nevoia de conexiune este universală, și este cel mai firesc si natural lucru care a protejat mereu specia umană de pericole. Există nenumărate studii care au găsit corelații între legăturile de iubire, de atașament, pe de o parte, și starea de sănătate a omului, longevitatea, toleranța la durere, chiar și vindecarea mai rapidă în caz de îmbolnăvire, pe de altă parte. 

Omul nu poate trăi singur. Nu e natural acest lucru. Multe dintre bolile acestui secol, inclusiv depresia, par a avea ca factor declanșator starea de însingurare, de izolare, de vid emoțional între oameni. Așa că nu contezi doar tu pentru a fi fericit, împlinit și sănătos emoțional.

Contează și oamenii pe care îi iubești, pe care îi ai aproape, și  care merg alături de tine prin viață. Oamenii care depind de tine și pentru care ești responsabil, copiii tăi. Părinții tăi, familia ta, prietenii tăi. Toți ar trebui să conteze, și e o mare iluzie să crezi că dacă unii dintre ei te-au rănit, nu mai contează doar pentru că le-ai întors spatele. 

Cât despre trecut, contează și el enorm pentru că nu avem cum să nu-i repetăm greșelile dacă nu ne uităm cu atenție la el, trecutul nostru reprezintă baza a ceea ce NOI suntem astăzi, iar în afara trecutului și a memoriei noastre nici măcar nu am mai exista conștient. 

Ceea ce ar trebui, de fapt, să spună acești "terapeuți" când spun că nu contează trecutul, este că trecutul nu mai poate fi schimbat, așa că nu avem încotro decât să-l înțelegem și să-l acceptăm, să-l integrăm în ființa noastră într-un mod care să nu ne mai facă rău. Dacă ne spunem că nu contează, dacă-i întoarcem spatele, nu facem decât să-l îngropăm, să negăm o mare bucată din noi înșine, lucruri care duc la detașare, la clivaj, uneori chiar la depersonalizare, care pot fi periculase pentru sănătatea noastră mentală. 

Autor: Diana Simona Bița - psiholog clinician practicant, în supervizare