Calitatea vieții

Calitatea vieții este în strânsă legătură cu modul de raportare asupra ei. Viața în sine nu are nici o calitate. Viața pur și simplu este. Calitatea este o premisă. Premisa prin prisma căreia se face raportul cu viața determină calitatea vieții în ansamblul său, determină starea, gândul și emoția zilei.

Asupra curgerii vieții, asupra evenimentelor din cursul acesteia nu se poate interveni, totalitatea evenimentelor ce compun viața, de la naștere și până în momentul morții este ceea ce numim destin. Modul de raportare asupra propriului destin este ceea ce numim soarta. Este zona mentală, zona părerilor prin care se vede și se formează un raport cu propriul destin, cu  manifestarea individuală a conștiinței. 

În perioada de preadolescență se creează primele tipare comportamentale, se dobândesc premisele de raportare la propriul destin, la propria viață și sunt în strânsă legătură cu destinul, fac parte din acesta. Nu există un control asupra familiei, asupra mediului în care individul își va dezvolta o relație cu propria existență.

Aceste premise sunt resorturile care vor genera maturitatea ființei. Ființa ajunsă la maturitate și care are un raport greșit cu propria existență, care are probleme nerezolvate cu familia ori membri ai acesteia care prin prezența ori lipsa lor au generat suferință, își va putea lumina existența, și- o va putea echilibra doar prin așezarea pe o poziție de acceptare. Negarea sau respingerea unor părți, experiențe, evenimente din propria viață va accentua acea zonă și va deveni principala premisă, lupa prin care existența va fi percepută.