Când îi protejez pe ceilalți de un adevăr incomod de fapt mă protejez pe mine de reacția lor

În momentul în care sunt sincer cu mine și cu cei din jur și comunic ceva neplăcut dar adevărat pentru mine - am compasiune și respect față de ceilalți. Și față de mine. 

Dacă nu îmi asum ce simt, ce vreau, ce nevoi am, devin frustrat. Acumulez resentimente, acumulez furie și în cele din urmă pot ajunge să fiu insensibil, crud, cinic și să îi rănesc pe ceilalți pe care ajung să îi consider responsabili pentru frustrarea și nefericirea mea.

Când îi protejez pe ceilalți de un adevăr incomod de fapt mă protejez pe mine de reacția lor. Eu nu pot să conțin reacția lor. Mie îmi e frică de ce ar putea genera adevărul meu sau nevoia mea sau dorința mea.

Când protejez pe cineva de adevărul meu, părerea mea, nevoia mea - nu sunt kind, de fapt îmi e frică.  Sunt bun, delicat, așa îmi spuneam atunci când nu puteam să fiu autentic. Nu eram delicat, ci  speriat. Nu sunt bun ci lipsit de curaj în momentele în care evit să comunic onest și autentic. Încă  lucrez la asta. Am fost învățat pe dos. 

Uneori, autenticitatea presupune risc, presupune curaj, presupune conflict. Presupune pierdere uneori, durere alteori. 

În momentul în care sunt sincer cu mine și cu cei din jur și comunic ceva neplăcut dar adevărat (pentru mine) - de fapt am compasiune și respect față de ceilalți pentru că îi protejez de mine cel reprimat, frustrat și plin de resentimente de mai târziu. 

Când sunt onest și autentic am compasiune față de mine. Mă păstrez curat și limpede. Mă protejez de furia, frustrarea și resentimentele pe care le-aș putea acumula în caz contrar. 

Când sunt autentic, când îmi exprim nevoile, când sunt vulnerabil și implicit curajos, sunt eu. Și simt cum viața curge prin mine. Mi-ar plăcea să fie mereu așa. Lucrez la asta.

Autor: Alexandru Gavriliu  
Instagram: alexgavriliu