Când înțelegem cum am creat propria durere sufletească...
Înţelegerea modului în care ne-am creat propria durere sufletească reprezintă un pas extrem de important în oprirea creării, încă o dată, a acesteia. Noi suntem cei care suferim în mod conştient; nu suntem victime.
A înţelege ce anume simţim, a fi caracterizaţi de empatie cu modul în care propria noastră minte lipsită de antrenament ne-a făcut victimele unei doze atât de mari de nefericire şi stres înseamnă a avea o deplină compasiune faţă de propria noastră ignoranţă. Încetând să mai luptăm impotriva tuturor sentimentelor pe care le avem, această compasiune pentru noi sporeşte permanent, însă, cu cât o simţim mai mult, cu atât mai sigur este să fim noi înşine.
Este ceva ce se referă la ideea de a învăţa cine suntem, de a păşi în cadrul momentului şi a sesiza faptul că există posibilitatea efectuării unei alegeri – să ne urmăm creaţiile mentale, care ne îndepărtează de noi înşine, sau să rămânem in cadrul temporal al prezentului, corespunzător fiinţei noastre – care începe în mod spontan să deştepte în noi o senzaţie de duioşie lăuntrică.
Lumea întreagă începe să capete o strălucire cu totul nouă şi începem să simţim în mod natural recunoştinţa – faţă de viaţă, în cel mai deplin sens, precum şi pentru şi pentru cele mai simple lucruri; chiar şi pentru propria noastră suferinţă. Viaţa trăită în momentul prezent este întotdeauna mult mai plină de semnificaţie decât viaţa creată ca rezultat al evitării de Sine.
Trăind într-o măsură mai accentuată în prezent, rămânem mereu în apropierea Sursei noastre primordiale. Şi pe măsură ce înţelegem motivele pentru care am suferit, câştigăm şi capacitatea de a simţi acea empatie necesară înţelegerii suferinţei pe care alţi oameni şi-o generează singuri în suflet, din pricina a ceea ce gândesc sau a convingerilor lor.
Acest nou mediu emoţional caracterizat de iertare faţă de sine, de privire interioară plină de delicateţe şi compasiune faţă de sentimentele noastre, în locul ruşinii faţă de acestea, reprezintă elemente ce radiază din chiar fiinţa noastră fundamentală. Percepţia faţă de noi înşine şi faţă de lumea în care trăim se dezvoltă într-un mod mai sănătos. Ne simţim recunoscători şi ne purtăm cu autoritate şi demnitate.
Această relaţie cu însăşi viaţa devine atăt de apropiată, încât căpătăm puterea de a sesiza cu uşurinţă orice gând a cărui acţiune ne-ar îndepărta de caracterul deplin al fiinţei noastre. Am descoperit, astfel, că printr-o viaţă dusă din ce în ce mai în profunzimea acestui spaţiu, îmi dispare adesea sentimentul că este vorva de propria mea viaţă. Pur şi simplu mă simt ca şi cum eu însumi aş fi trăit de către viaţă.
Richard Moss
Sursa: Mandala fiinţei – Editura Cartile Elena Francisc
Imagine: http://www.marysouthardart.org/