Când nu avem loc de alții, de fapt nu ne găsim locul în lume

Ne manifestăm deseori frustrarea față de cum, ce, când si cât fac altii. Ca și cum nu avem loc de ei. Realitatea este (pe observatelea si recunoscutelea) că nu avem loc de noi. De poveștile noastre. Se simte ca și cum nu avem noi loc pentru că nu suntem așezati si aliniati cu modul nostru de a face lucrurile într-o anumită direcție, să zicem profesională. 

Suntem vigilenți si cu ochii pe alții, din cauza acestei nealinieri. Nu suntem împăcați cu ce facem și când ne uităm în exterior, uneori nici cum fac alții nu pare în ordine. Si în loc să folosim datele culese în urma observării, ca reper pentru alegerile potrivite pentru noi, ne apucăm să judecăm și să respingem ceea ce am observat. Chipurile, pentru că ne pasă și vrem o lume dreaptă si bună. Însă chiar în timp ce luptăm pentru o lume dreaptă si bună, suntem nedrepți și lipsiți de bunătate cu noi înșine. Și cu cei pe care îi judecăm. Fiind nedrepti, lumea rămâne nedreaptă, cum ar veni… 

Și de fapt, ceva e neașezat în interiorul nostru și nu suntem dispuși să ne uităm ce anume. Poate că e o durere a negăsirii locului în lume, poate am vrea să fim văzuți si recunoscuți si nu ne simțim astfel, poate ni se pare că nu facem destul sau suntem nesiguri pe metodele noastre… Iar în spate se poate afla o neașezare legată de relația cu părinții noștri (mama reprezintă relația noastră cu viața și tata, relația noastră cu lumea). 

La un moment dat, trecem prin teste relaționale majore, care ne fac să reevaluăm noțiunea de iubire. Sau, poate traversăm perioade mai dificile ce ne determina să ne revizuim relația cu banii. De fiecare dată când ne confruntăm cu unele situații greu de gestionat, invitația este aceea de a face ce este potrivit pentru fiecare dintre noi. 

Indiferent de contextul în care ne regăsim, în spate se află de nevoia de a fi văzuți. Așadar, la un moment dat, ne putem trezi că scena devine tot mai mică si neîncăpătoare pentru cât de mulți oameni vor să fie remarcați, recunoscuți. Iar reacțiile pot fi pe măsură. 

Frustrarea, acolo unde încă exista o rană pe tema asta, va vorbi în termeni de judecată la adresa altora sau prin critică de sine. Unii se vor exprima în spațiul public ca niște părinți care-și ceartă copiii, altii vor găsi de cuviință să-și verse năduful pe toți cei care pare că le “iau fața”.  
Si într-un fel e bine așa.  Mai ales pentru aceia care se vor uita la locul din care vin furia, frustrarea, nemulțumirea, și vor fi dispuși să se vadă în tot disconfortul lor.

Aceia care-și vor privi rănile si durerile au acum o mare șansă de creștere si salt în toate privințele. Si vor ști, în final, că fiecare își are locul său în lume. Si pe scenă, la o adică.
Toți avem nevoie să fim văzuți. Dar câți suntem dispuși să-i vedem pe ceilalți?  
----- 

Tu cum te uiți la relațiile tale? Încă mai aștepți ca ceilalți să facă/schimbe ceva, pentru ca ție să-ți fie bine? Te-ai gândit că poți face chiar tu asta? Și că, uneori, e de ajuns să accepti că sunt lucruri pe care nu știi că nu le știi despre tine si despre sistemul tău familial, iar aceste necunoscute din ecuație te tin legat/ă de un tipar arhaic cu care generezi iar și iar aceleași experiente relaționale? 

Dacă ești hotărât/ă să aduci mai multă ușurință și bucurie în relația ta de cuplu si în toate celalalte relații din viața ta, am o veste bună pentru tine.

Ai posibilitatea să achiziționezi cel mai nou program: ConstRelații.

Apasă AICI pentru detalii!

Nicoleta Svârlefus
https://www.nicoletasvarlefus.ro/programe

-----   
🌐 Facebook 🌐 Instagram