Când toate ușile se închid în afara ta, se deschide una înauntrul tău

Cădere în gol... plin

Știi tu momentul acela în care totul îți spune că e timpul să te oprești? Când nimic nu mai pare să aibă rost și orice idee care-ți vine este imediat dizolvată, topită, evaporată? Știi când nu ai chef de nimic și simți la propriu greață dacă mergi înainte la fel ca până atunci? În fine, ai prins ideea... E vorba de momentele în care simți că te duci în hăul ființei și nu ai nicio siguranță și niciun reper clar. Când te simți tintuit intr-un loc si oricât de mult te-ar îndemna mintea sa înaintezi, nu poți.

Când toate ușile par să se închidă în afară, rămâne una singură: usa din interior, spre ființă, ușa care te invită la ordine, așezare, explorare și cunoaștere a mai mult din ce poți să fii și să creezi. Simți cum îți suflă în ceafă vântul schimbării și de aceea în primă fază te opui cu toată ființa oricărei opriri, oricărui popas. Ai fi vrut ca lucrurile să continue la fel. Deși știi că asta nu mai e posibil.

Creație în așteptare...

Ei bine, aceste momente sunt puncte-pivot în viața noastră. Sunt momente in care facem upgrade, integrăm în softul interior alte posibilitati, transmutam un tip de energie, poate dizolvam unele legaturi pentru a ne putea lua zborul spre alte zari.

Și nu funcționeaza să batem din picior a nerăbdare, să împingem lucrurile, să ne forțăm să înaintăm. Funcționează însă să ne luăm un răgaz, să respirăm ca să vedem clar ce alegeri sunt disponibile mai departe. E momentul acela în care ne amintim că în definitiv ne avem pe noi și că, oricât de înfricoșator este nimicul, el conține TOT. Oricât de neobișnuit este să stăm liniștiti în spatiul confuziei, neclaritătii și necunoscutului, acesta este singurul spațiu cu adevărat creator... el reface legatura cu ființa infinită și ne reda accesul la cele mai bune întrebări. Si mereu răsăre de aici o cale, un răspuns, o idee... o treaptă.