Cât de mare este Dumnezeul tău?
Imediat ce copiii învaţă să vorbească, una dintre primele întrebări puse de părinţi este: „Cât de mare eşti tu?" Copiii răspund întotdeauna la fel: „Sunt atâââââââââât de mare!" în general ridică mâinile pentru a părea şi mai înalţi, ca şi cum ar vrea să spună: „Sunt imens. Sunt enorm. Nici nu pot spune cât de mare sunt."
Acesta nu este un răspuns ştiinţific. Nu este un răspuns pe care îl poţi folosi în orice context. De exemplu, dacă te întreabă soţia: „Cât de mari ţi se par şoldurile mele?" nu cred că ai vrea să-ţi ridici mâinile deasupra capului şi să exclami: „Sunt atââââââââât de mari!" Îi învăţăm pe copiii noştri să răspundă aşa pentru că vrem să îşi dea seama că sunt în creştere. Vrem să ştie că modul în care gândesc despre ei înşişi contează. Nu vrem să gândească despre ei înşişi că sunt mici, slabi şi neavând putere suficientă pentru a se descurca cu provocările vieţii.
Dar acum am o întrebare mult mai importantă: Cât de mare este Dumnezeul tău? Cât de mare este Christos în viaţa ta? Dale Bruner observă că în centrul povestirii despre umblarea pe apă se află cuvântul care are puterea de a linişti furtunile temerilor din interiorul oamenilor lui Dumnezeu: „Îndrăzniţi! Sunt Eu! Nu vă temeţi!" Unele traduceri adaugă un cuvânt aici sau inversează cuvintele: „Sunt Eu". Dar Matei foloseşte versiunea grecească a măreţului, misteriosului Nume al lui Dumnezeu: „Eu sunt Cel ce sunt"; „Cel ce Se numeşte ,Eu sunt' m-a trimis la voi."
Sunt încredinţat că felul în care trăim este o consecinţă a mărimii Dumnezeului nostru. Problema multora dintre noi este că Dumnezeul nostru este prea mic. Nu suntem convinşi că suntem pe deplin siguri în mâinile unui Dumnezeu competent, atotcunoscător şi omniprezent. Când ne trezim dimineaţa, ce se va întâmpla dacă trăim cu un Dumnezeu mic? Vom trăi cu teama constantă dată de faptul că totul depinde de noi. Starea de spirit ne va fi guvernată de circumstanţe. Vom trăi într-un univers care ne face profund vulnerabili.
Când vom avea ocazia de a ne împărtăşi credinţa, vom da înapoi, gândindu-ne că am putea fi respinşi sau că nu am găsi cuvintele potrivite. Totul depinde de noi. Nu putem fi generoşi, pentru că siguranţa noastră financiară depinde de noi. Când nu trăim în siguranţa acceptării unui Dumnezeu mare, devenim sclavii a ceea ce alţii cred despre noi. Dacă ne confruntăm cu ispita de a spune cuvinte înşelătoare pentru a evita durerea, probabil vom ceda acestei ispite.
Când oamenii îl micşorează pe Dumnezeu, ei se roagă fără a avea credinţă, lucrează fără pasiune, slujesc fără bucurie, suferă fără speranţă. Aceasta aduce teamă, retragere, pierdere a viziunii şi imposibilitatea de a vedea în perspectivă.
John Ortberg
Sursa: Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă - Editura MajestyPress
Imagine: aboutmeditation.com