Cheia

Fiecare dintre noi avem CHEIA pentru spațiul nostru, pentru casa noastră, pentru mașina noastră, pentru birou și orice alt spațiu personal în care investim timp, acea resursa care nu se mai întoarce. Până la urmă, în plan real, cheia facilitează accesul în aceste “proprietăți”. Ea deschide, ea ne lasă să pătrundem și să “locuim”, să însuflețim acel loc. De aici cred că există și vorba: Omul sfințește locul! 

Tot asa, pe un alt plan, avem și CHEIA Sinelui nostru. Cheia care deschide ușa către noi și ne deschide pe noi…lumii! 

În vremurile copilăriei și adolescenței, am scos-o din ușă…am ascuns-o…am pierdut-o…am oferit-o…și ne-am tot jucat cu ea. Fiecare om, prin istoricul său personal (obiectivitatea subiectivității), știe mai bine câtă nevoie a avut să țină ușa cât mai închisă…sau cât mai deschisă. În momente de tensiuni puternice, la evenimente semnificative…am închis-o sigur! Iar ca și copil, poate am pierdut-o, ascunsă desigur…de noi!

Important este să ne întrebăm: Unde este CHEIA?

După ce găsim cheia, putem deschide ușa, poarta spre noi și către noi. Mai întâi pentru noi…să ne explorăm, să ne cunoaștem…să știm ceea ce nu mai știam. Și după ce petrecem timp cu noi și ușa aceea este deja cunoscută,  casa este renovată, recondiționată, reașezată, regândită și cu noile achiziții în ea, vine și vremea musafirilor! :-)

Căci, ce este un loc făra om? 

Neinsuflețit!

Și, în timp, poți să mai faci o cheie!

Să îți asumi riscul de a pierde tot, să îți lași obiectele, să îți abandonezi exteriorul material și să încredințezi încă o cheie cuiva, este un pas…un pas mare, al iubirii. 

Să oferi cheia înseamnă să poți să și primești iubirea! Să o lași să intre!

Altfel, poți spune: N-a venit Mosu’! 

Eu te intreb: Avea cheie să intre?

Alexandru Ionuț Bătinaș

Photo Credit: desktop-background.net