Conștiența de sine și dezlipirea de formă

Animalele sălbatice în perioada de împerechere desfășoară un adevărat spectacol de frumusețe și violență. Dacă te uiți cu atenție, vei observa toată paleta de non- virtuți: mândrie, agresivitate, invidie, hoție și chiar crimă. Animalele sociale se comportă tot timpul așa. Loialitatea, dar și lingușeala sunt arme folosite în asigurarea și consolidarea unei poziții ierarhice în cadrul grupului.

Cimpanzeii sunt mari mincinoși, capabili de intrigi, geloși, invidioși, perverși și ucigași, folosesc tot felul de tertipuri pentru a supraviețui. Nu numai animalele terestre, chiar și cele marine folosesc strategii pentru supraviețuire, prin obținerea unei poziții ierarhice în grupul din care fac parte.

Toate non- virtuțile sunt naturale, parte a existenței, tot ceea ce este numit păcat trebuie trăit și conștientizat.

Omul este capabil de transcenderea acestor particularități ale conștiinței, iar transcenderea nu înseamnă dispariția lor din existența.

Prin conștiența de sine are loc o respingere a particularităților formei și manifestării acesteia, proces prin care omul devine conștient de manifestarea sa rațională și emoțională. Conștiența de sine acționează ca o instanță morală ce dă naștere dezlipirii de formă și manifestarea acesteia. Omul devine rebel față de el însuși, iar această etapă este însoțită de o suită de efecte nu tocmai plăcute, generic denumite suferința. Omul începe să sufere de existență, de propriile păreri, de propriile trăiri. 

Anxietatea, deznădejdea, depresia și în general tensiunea interioară își fac simțită prezența. Apar forme de abuz fizic și emoțional asupra propriei ființe pentru ca mai apoi să fie căutate soluții de vindecare atât fizic, cât și emoțional. Vindecarea se face prin conștientizare, ori asta aduce ființa din ce în ce mai aproape de natura sa, de spațiul identității sale naturale, de conștiință. Conștientizarea este ca vederea, ca funcția ochiului. Vederea nu poate fi separată de ochi, dar nu este ochiul. Nici conștientizarea nu este conștiința, este o funcție a acesteia.

Nu este suficient să știi toate acestea, înțelegerea trebuie să fie intuitivă pentru că doar astfel ceea ce este știut devine trăire. Doar astfel tot ceea ce, pentru un timp, a fost respins pentru a fi conștientizat redevine parte din propria ființă, doar că de data asta, nu mai există conflict interior și atunci manifestarea este în deplină armonie cu sine și întreaga existență.

Florin Dragoș Minculescu

*Foto: Gabe Tomoiaga