Coronavirus. Ne tinem de mana

Pare ca e vorba de separare. Oamenii sunt izolati, opriti, limitati. Pana si aerul pe care-l respira devine un posibil inamic, avand in vedere situatia data si frica de boala, de moarte si ce-o mai fi. Deci, trebuie sa se protejeze. Sa filtreze aerul (masti), sa il accepte doar pe cel de acasa si de pe unde li se pare safe. Sa fie atenti spre cine respira si pe cine primesc in perimetru.

Dar ce e aerul? Comunicare. Informatie. Cunoastere. Si inspiratie. Oare, fiind mai atenti la calitatea aerului pe care-l respiram, nu cumva devenim de fapt mai atenti la informatiile pe care le primim? Oare nu e vorba de fapt despre o protectie (in multe cazuri inconstienta) in ce priveste stirile, altadata luate pe nemestecate drept adevar absolut? Si nu poate fi despre a selecta ceea ce e sanatos pentru noi si a ne proteja de ceea ce vine din exterior si ne intoxica? Nu doar plamanii, ci si mintea.

E posibil ca aceasta limitare in ce priveste respiratia sa fie de fapt o bariera nevazuta intre ce stim noi si ce ne spun altii ca e adevarul. Si e un moment de accesare mai usoara, mai limpede, mai directa, a constiintei.

Si poate ca nu intamplator sunt afectate si se vorbeste mult despre caile respiratorii, dificultati de respiratie etc… Poate ca, la nivel emotional, e despre frica, despre incertitudini, confuzie si incapacitatea de a comunica unii cu altii in mod autentic. Caile respiratorii se inflameaza incercand sa creasca suprafata de acceptare a ceea ce e in exterior. Corpul mereu este un efect al creierului care cauta solutii la conflicte pe care nu stim sa le rezolvam. Cand nu putem respira acelasi aer cu ceilalti, cand ne temem pentru viata noastra sau cand suntem tristi si nu stim cum sa rezolva asta, pot aparea simptome care vizeaza plamanul. Asadar, nici nu e nevoie de pandemie. Nu e nevoie de vreun virus anume, e de ajuns sa declansezi frica la nivel colectiv si iata efectele.

Fizic, separarea e clara. Virusul e distanta pe care oamenii o pun intre ei acum, pe motiv de grija si responsabilitate. Dar, pentru unii e un spatiu pe care nu au avut curaj nicicand sa si-l ia. Un nu pe care nu au avut curaj sa-l spuna. Un stop pe care nu au avut puterea sa-l strige, oricat de epuizati au fost. Un perimetru personal dupa care o fiinta urla uneori din AND, fiindu-I vital pentru conectare reala, pentru vindecare si regenerare.

Este o carantina a sufletelor. Un repaus care pare fortat dar pe care cu totii la un anumit nivel l-am cerut si l-am chemat, cand am devenit din ce in ce mai constienti ca suntem incapabili sa-l cream singuri. E o zona a trezirii inimii, intr-o pace a pamantului, un dar nepretuit pe care il vom folosi din plin, doar daca privim dincolo de orice punct de vedere despre cine, ce, cum a aranjat sa se intample toate astea.   

Spatiul folosit drept carantina pentru suflet este propriul corp, in care locuim si pe care acum il protejam si ingrijim mai mult. E casa sufletului. Si abia apoi, casa trupului, caminul nostru, ne foloseste drept mediu de izolare.

Si, desi pare ca e vorba despre separare, limite de tot felul si restrictii (steliumul din Capricorn este si despre asta; Capricornul, printre altele, inseamna limite, restrictii, reguli impuse) s-ar putea ca, de fapt, sa fie vorba despre cooperare, conexiune si impreuna. Despre o sansa pe care o avem, de a invata cum sa functionam intr-un mod diferit pe planeta.

La inceputul anului, in cadrul evenimentului “Creeaza-ti anul 2020” dar si la seminarul “2020 Epic”, am vorbit despre schimbarile fundamentale care vor avea loc in 2020 si in anii care vin. Si, printre altele, m-am concentrat asupra ideii de cooperare.

#Tinedemana a fost indemnul meu.  Am spus atunci ca vom avea parte de experiente care ne vor invata sa avem grija unii de altii, poate chiar suferinta va fi motivatia si ceea ce ne va misca inainte spre a folosi resorturi interioare impregnate de iubire, compasiune si intelepciune. Constienta si prezenta. 

Invatam sa ne tinem de mana. Sa avem timp. Sa fim atenti la celalalt. Sa ne sprijinim.

In curand, avand in vedere efectele si schimbarile in lant, care abia au inceput si inca nu realizam amploarea lor, vom avea mai multa disponibilitate si vom intelege ca nu mai putem functiona si nu putem merge inainte decat prin COOPERARE. S-a terminat era individualismului, a alergaturii disperate de unii singuri inspre nicaieri, a intereselor strict materiale, a supravietuirii. Incepe o era a comunitatii, a co-creatiei, a colaborarii. Practic, dupa aceasta carantina a sufletului, dupa ce vom constientiza o gramada de comportamente si alegeri pe care nu le mai putem continua ca inainte, dupa ce ne vom da seama ca nimic nu va mai fi la fel, ne vom da mana.  Si ne vom intoarce unul catre celalalt mai puternici, mai curajosi, mai constienti. 

Mainile noastre au fost slabe pana acum. Si absente. Si de negasit. Cine mai avea timp sa dea mana, sa fie acolo, sa puna la un loc cu altii cunoasterea, experienta, talentul? Cine era dispus si cine mai avea rabdare, energie sau chef pentru asta? Intr-o era a distragerii si a fricii de neajuns, oamenii au functionat din competitie si putere asupra altuia. In era care abia isi arata zorii, ne desprindem de obiceiul de a lupta si a intretine competitii inchipuite si invatam arta parteneriatului, integram puterea conexiunii si inflorim prin impartasire si cooperare.

Sa va fie liniste, incredere si iubire!

Cu drag,

Nicoleta