Cum ar fi să fie liniște?

Suntem o specie gălăgioasă. În ultimele două secole nivelul de zgomot a crescut încet dar sigur odată cu marea revoluție industrială și continuând până în zilele noastre. Ajungând la cote îngrijorătoare.

Mașini, motoare, avioane, rachete, vapoare, trenuri, tractoare, buldozere, utilaje grele de construcții, macarale, camioane, cisterne, mașini de tuns iarbă și lista e foarte lungă. Toate făcute, inventate și dezvoltate pentru a ușura munca și viața omului pe o planetă prietenoasă, dar cu limite. Toate aceste lucruri au adus cu ele și neajunsul generat de zgomot.

Impactul asupra psihicului uman și implicit asupra comportamentului este major. Și totodată și asupra naturii…

Vrem de câțiva ani mai repede, mai mult, mai înalt, mai… într-o goană nebună pentru a ne depăși unii pe ceilalți și pe noi înșine către… ce?

Mai mulți bani, mai multă putere, mai multă Europă, mai multă planetă, mai mult univers…Pare că a început să ne strângă planeta.

Nu ne uităm în urmă, mergem cu viteză înainte, orice ar fi, oricare ar fi costurile, oricâte vieți ar fi consumate, oricâte resurse. Iar toate acestea fac un zgomot permanent și, deși ne deranjează, avem mereu scuza acțiunilor noastre. Am putea să facem asta și altfel: Am putea să ne mișcăm totuși mai în liniște? Un pic mai gentil? Cu noi, cu cei din jur și cu natura însăși?

Cum ar fi să fie liniște, din nou?

Cornel Svârlefus