Cum iarta zodiile

Autor: Nicoleta Svârlefus - miercuri, 04 aprilie 2018, 188204 vizualizari

Abilitatea de a ierta nu este un lux, ci o necesitate, pentru ca, in functie de usurinta cu care iertam, si viata noastra este mai implinita si usoara sau, dimpotriva, mai grea si plina de suferinta.

Iertarea este o abilitate care se poate antrena. Fiecare zodie are mai multa sau mai putina usurinta in acest proces, in functie de ceea ce intelege despre iertare si cat de mult se ataseaza/detaseaza de punctele de vedere in diverse experiente pe care le traieste.

BERBEC

Iute la manie, dar iute si la iertare. Merge mai departe mereu, nu-i place sa stagneze. Pentru el, sa nu ierte, inseamna sa stea pe loc si sa se cramponeze de trecut, iar posibilitatea asta nu-l incanta.

In celalalt sens, poate deranja, supara, ofensa foarte usor pe cineva, nu pentru ca asta intentioneaza, ci pentru ca e grabit, impulsiv si deseori nu anticipeaza, nu observa si nu este atent la rezultatele/consecintele actiunilor si cuvintelor lui.

Mai curand se supara altii pe acest nativ, decat el pe altii. Asadar, pentru mai multa armonie, e necesar sa fie mai atent la ce spune si la cum primesc cei din in jurul sau. 

TAUR 

Iertarea nu este un lucru usor pentru Taur, mai ales ca e destul de usor de ranit. Fiind un semn fix si pasional, tinde sa se agate de convingerile sale si, atunci cand e cazul, de suferinta sa, detasarea nefiind punctul sau forte.

Ii ia mult timp pana sa accepte, sa ierte si sa dea drumul. Oricum, iertarea este un proces intim, pe care Taurul il desfasoara in interiorul sau si nu impartasind sau vorbind despre asta.

E bine sa cultive flexibilitatea, compasiunea si generozitatea fata de el insusi si fata de alegerile altora, pentru a se elibera de o serie de resentimente si blocaje, pentru a-si curata viata de balast si a merge mai departe innoit.

GEMENI

Gemenii pot fi destul de nehotarati si oscilanti, inclusiv in privinta iertarii.

Gemenii sunt mereu capabili sa ia in calcul mai multe directii, posibilitati si variante. In plus, lasa mereu deschisa linia de comunicare cu celalalt, ceea ce ajuta la conciliere si a la da drumul supararii, resentimentelor si scenariilor. Intelegand punctul de vedere al celuilalt si vorbind despre supararea sa, nativul Gemeni poate sa ierte mai usor.

Reusesc sa-i supere pe altii, deseori, prin sarcasm si ironii pe care nu se feresc sa le exprime in conversatiile lor. 

RAC

Acesti nativi sunt hipersensibili, tind sa traiasca foarte profund orice experienta care le trezeste emotii puternice si de regula sunt si foarte empatici. Cand se simt raniti, traiesc aceasta experienta in profunzime si cu multa intensitate, unii pentru foarte mult timp.

Totusi, Racul poate sa ierte destul de usor cand simte compasiune, cand se pune in papucii celuilalt si il intelege, cand empatizeaza cu el. Atunci devine usor sa inteleaga, sa ierte, sa dea drumul.

In perioadele sarbatorilor sau ori de cate ori familia se strange laolalta, Racul poate avea un rol important, de vindecare, iertare si transformare, prin iubirea si compasiunea sa. 

LEU 

Leul este semn fix, prin urmare renunta destul de greu la punctele sale de vedere si la ceea ce el crede ca este corect si, mai ales, ca i se cuvine.

Ca si Berbecul, tot semn de foc fiind, de multe ori ceea ce spune si comportamentul Leului ii poate ofensa si rani pe cei din jur, fara sa-si dea seama. Apoi, se mira ca nu este tratat la fel si nu primeste in continuare atentia si respectul pe care crede ca le merita. Pentru relatii mai armonioase, Leul ar putea cere din cand in cand feedback de la cei din jur, acceptand ca poate gresi... chiar si el.

De iertat, uneori iarta usor, in marinimia lui. Alteori, pur si simplu gaseste de cuviinta sa dispara sau sa scoata total din viata lui persoana care i-a gresit. 

FECIOARA

Nativul Fecioara este recunoscut pentru abilitatea de a vedea multidirectional si a lua in calcul mai multe posibilitati, astfel ca, de regula, nu are dificultati in a ierta si a merge mai departe, insa, atentie, nu fara a se asigura ca fiecare a inteles ce era nevoie si isi asuma sa imbunatateasca ceva in atitudinea sa viitoare. 

Fecioara cere mult de la ceilalti, mereu se uita dupa posibilitati de imbunatatire si evolutie, dar doar acolo unde vede potential. Totusi, ii poate supara si invalida  usor pe cei din preajma, cu stilul prea critic si direct de a corecta ceva la fiecare pas. E necesar, asadar, sa aiba mai multa rabdare si cu ea si cu altii, pentru a se scuti de multe probleme relationale.

BALANTA

Stim deja ca acest semn isi doreste pace, armonie si cooperare, prin urmare, uneori chiar si fara sa fi gresit, e in stare sa ceara scuze, doar asa, preventiv, ca sa nu apara vreo tensiune sau conflict: „scuza-ma daca am gresit cu ceva”.

Balanta este unul dintre semnele care acorda mereu a doua sansa, chiar daca in sinea ei inca nu a trecut peste si nu a iertat, bine stiut fiind faptul ca tine la relatiile sale si considera ca acestea sunt absolut indispensabile in viata omului. Totusi, Balanta are de gasit, nu atat usurinta de  a ierta, cat echilibrul intre a trece peste fapta cuiva si a ramane in adevarul propriu in acelasi timp, a nu se trada pe ea.

SCORPION 

Semn fix, emotional, misterios, profund si paradoxal, Scorpionul nu exceleaza in ce priveste iertarea. Tinde sa se ataseze, cu pasiunea-i caracteristica, inclusiv de vreo ofensa si mai ales de o experienta pe care el o considera tradare.

Multi Scorpioni pot sa ramana suparati pe ceva sau cineva, inclusiv pe ei insisi, pana la sfarsitul vietii.

Totusi, daca Scorpionul intelege ca iertarea este pentru el, nu pentru altii, ca inseamna putere si ca asta ii permite sa aiba mai multa sanatate, bucurie si succes, ar fi o idee inteleapta sa o practice mai des si mai ales in aceasta perioada.

SAGETATOR

Sagetatorul este semn de foc, mutabil. Are deseoeri intelepciunea necesara pentru a da drumul si a trece mai departe, pentru ca e foarte interesat de evolutie, dar si pentru ca are suficienta deschidere sa inteleaga si suficienta generozitate sa accepte ca oamenii mai si gresesc.

Totusi, Sagetatorul are o latura extrem de impulsiva si patimasa, el poate sa se infurie si sa aiba cuvinte si gesturi exagerate care pot strica totul intr-o clipa. De asemenea, un Sagetator va cere iertare destul de rar si cu destul de multa dificultate, din simplul motiv ca nu considera nimic gresit in ce face si mai ales are dreptul sa faca orice pofteste.

Deci, i-ar folosi sa invete sa ceara iertare uneori si eventual sa asculte mai mult si sa vorbeasca mai putin mai ales cand negociaza pozitia intr-o relatie. 

CAPRICORN

Capricornul nu are foarte mare usurinta in a ierta. E foarte atent cu tot ceea ce i se intampla si cumva nu vrea sa dea drumul, mai ales daca nu e sigur ca a invatat ceva din ceea ce s-a intamplat.

Capricornul se ataseaza de experiente, de fapte, de principii. Isi doreste control, siguranta si progres, iar a ierta este ca si cum ar accepta prea usor sa fie vulnerabilizat si ar renunta la control.

Pentru libertatea sa interioara, pentru pacea si sanatatea lui, Capricornul ar putea exersa mereu iertarea pana capata usurinta si chiar bucurie cu asta.

VARSATOR

Pentru Varsator, semn fix, de aer, pentru a se produce iertarea, e nevoie sa fie niste conditii indeplinite. Varsatorul are nevoie sa-si explice fapta cuiva, exact cum ar explica principiul de functionare a unui motor. Cu alte cuvinte, iertarea este o decizie rationala, in cazul sau. El decide, pur si simplu, daca ierta sau nu. Si asta e tot.

Are alegeri imprevizibile, insa. Si ne putem trezi ca iarta ceva care pare greu de iertat, dar nu poate ierta si se incapataneaza sa nu treaca peste ceva minor.

PESTI

Semn mutabil, de apa, Pestii sunt un semn care iarta usor, avand multa empatie, sensibilitate, compasiune si generozitate.

De multe ori insa, acorda prea multe sanse, isi iau intreaga vina a unei situatii tensionate, se impovareaza mai mult decat e cazul si mai mult decat pana si ei pot sa duca.

De asemenea, acest nativ va face tot posibilul sa nu supere, ba chiar se pun prea mult la dispozitia celorlalti si uneori sunt capabili sa suporte chiar abuzuri emotionale sau de alta natura.

Nativul Pesti trebuie, deci, sa faca diferenta intre a ierta si a alege ce face mai departe. A ierta inseamna sa se elibereze emotional, dar asta nu presupune obligatoriu sa ramana intr-un context toxic. 

 

 

 

 

Astro Shop

Cele mai noi articole