Cum sa nu iei lucrurile personal
Cum sa nu iei lucrurile personal
"Cauza principla a nefericirii nu este niciodata situatia, ci gandurile tale despre ea" - Eckhart Tolle.
Cand luam ceva la modul personal, invariabil suferim. De ce? Pentru ca luam in considerare un gand care sustine ca realitatea prezenta ar trebui sa fie diferita. Dar este adevarat? Poate fi momentul prezent altul decat este? Nu, pentru ca nu exista un alt moment disponibil!
Arunca o privire catre tine. Poti gasi efectiv un alt moment (precum o realitate alternativa ascunsa undeva in "spatele scenei") in afara de cel care apare in prezent? Nu, nu poti. De aceea rezistenta la ceea ce este aduce suferinta; respingi singurul lucru care EXISTA de fapt, pentru ceva imaginar, care NU EXISTA. Asta-i nebunie.
"Cand te certi cu realitatea, pierzi, dar doar 100% din timp". - Byron Katie
Acceptarea a ceea ce este
Pe de alta parte, cand nasterea momentului prezent este intampinata cu acceptare, experienta noastra este una de pace, pentru ca nu suntem in opozitie cu ceea ce este. De exemplu, in urma cu aproximativ cinci ani in urma am intrat accidental intr-un stalp in timp ce ieseam din parcare. Cand am sarit din masina mea ca sa inspectez avaria, am putut vedea ca acum exista o adancitura de marimea unei mingi de fotbal in partea laterala a SUV-ului meu. In trecut, acest lucru ar fi fost o sursa de suferinta, asa cum sigur m-as fi mustrat pentru ca am fost atat de neglijent, sa nu mai vorbim de a fi iritat/ suparat pentru ca acum trebuie sa consum timp, energie si bani pentru a o repara.
Cu toate acestea, spre surprinderea mea, m-am trezit vazand adancitura ceea ce era: o simpla adancitura. Da, o portiune de aproximativ 8x10 inch pe o latura a masinii mele, care acum a cedat in interior cativa inch in loc sa fie la acelasi nivel cu metalul din jurul ei, insa asta a fost tot.
In acel moment, am putut vedea ca orice suferinta cu privire la ceea ce tocmai se intamplase, a fost in intregime optionala. Ca adancitura in sine nu ma facea sa sufar (cum poate ceva neinsufletit sa te faca sa suferi?), ci mai degraba doar o credinta intr-o poveste creata de minte, despre eveniment si cum ar fi trebuit sa fie diferit, a avut puterea sa aduca suferinta.
In acel moment de claritate, am fost capabil sa trec peste ce s-a intamplat si sa nu fac evenimentul mai mult decat ceea ce a fost.De fapt, pentru ca adancitura mi-a creat zero suferinta, nu m-am deranjat nici macar sa o repar. (Asta pana cand un an mai tarziu, cativa baieti din parcarea magazinului Ralph s-au apropiat de mine si s-au oferit sa o repare ieftin, ceea ce le-am permis bucuros sa faca).
Nu exista nici o indoiala ca m-am simtit bine sa nu fiu controlat de ceva ce in trecut ar fi fost etichetat drept "problema" si, astfel, o sursa de suferinta.
Si din nou, cheia a fost sa nu suprapun ceea ce s-a intamplat cu o poveste mentala umpluta cu repros, vina, regret, etc. despre ce s-a intamplat. Cu toate acestea, este important de retinut ca, chiar daca aceste emotii apar, asta tot nu inseamna ca exista o problema. Inseamna doar ca sunt sentimente de invinovatire, vina, regret, etc. la ceea ce se intampla in prezent. Deci, chiar si aceste emotii sunt acceptate ca fiind "ceea ce este".
Esti cel care pretinde ca exista o problema de gasit?
Al doilea lucru pe care il poti face pentru a nu lua lucrurile personal este sa cercetezi acest "tu" care pretinde ca orice s-a intamplat este o problema. Poate fi, de fapt, gasit acesta? Pentru ca, daca entitatea separata imaginata, care pretinde ca exista o problema, nu poate fi gasita, atunci CINE, mai exact, este cel/cea care face situatia personala??
"Uitati-va la ceea ce se numeste sensul de a fi cineva. Ce este? Care este dovada ca aceasta semnifica existenta cuiva? Exista vreo fundatie absoluta pentru aceasta cunoastere? Sau a fost mereu doar o presupunere? Exista sentimente, senzatii, ganduri, imagini si concepte. Asta este tot. Dar nimic din astea nu face referire la nimic. Incercati cat puteti, nu veti putea gasi centrul sinelui separat real" - Joey Lott.
M-am uitat si nu am putut gasi pe cineva aici, care sa existe ca o entitate separata. Da, un gand poate pretinde sa fie un "eu" sau un "mine" (si un sentiment poate chiar "simti ca mine"), dar asta NU este acelasi lucru ca si o entitate reala, separata, autonoma, independenta, vie.
Sa crezi ca nu exista "sine" nu este de ajuns. Trebuie sa te uiti de fapt, in mod repetat, sa vezi ca acest sentiment de a fi un sine separat exista doar ca un "sentiment", nimic mai mult. Din nou, pentru ca sentimentul de a fi un sine separat se simte real (si este consolidat de straturi, peste straturi de conditionari), se presupune ca este real. Cu toate acestea, copiii din intreaga lume cred in Mos Craciun, dar asta nu-l face o persoana reala. Precum Mos Craciun, "sinele" este o fictiune care nu poate fi pusa sub investigare directa.
Fara un "sine" imaginar, a pastra scorul a ceea ce se intampla este sau nu avantajos, exista doar ceea ce se intampla in prezent...dar nu pentru cineva. Ideea ca Viata necesita un "eu" mental pentru a functiona este o aberatie. De fapt, este experienta mea ca Viata functioneaza minunat si intuitiv, cand aceast parazit imaginar care suge energie numit "sine", (cu litania sa de probleme imaginare care nu se termina niciodata) este vazut direct.
(Nota: nu incercati sa scapati de "sine" - nici nu sunt sigur cum ati putea face asta - mai degraba, pur si simplu vezi clar care a fost intotdeauna situatia: nu a existat NICIODATA in realitate. La urma urmei, daca de fapt nu poti gasi ceva, cum poti pretinde ca exista?!)
Asa ca, sugestia este sa-i dai drumul pur si simplu. Renunta la nevoia de a micro-gestiona viata. Controlul este considerat a fi o iluzie, atunci cand intr-o investigatie directa se observa (pentru propria ta satisfactie, ceea ce conteaza cu adevarat) ca nu exista o entitate separata care sa controleze ceva, cu atat mai putin sa o ia personal.
Michael Jeffreys
http://www.collective-evolution.com
Traducere: Cristina Ciobanu
Imagine: