De ce? Cat de des pui intrebarea asta si ce ar fi posibil fara ea?
Nu prea vad rostul intrebarii "de ce", in multe cazuri, dar mai ales cand e aruncata cu iz de mustrare, de cerut socoteala, de invalidat. Cu precadere copiii primesc deseori aceasta intrebare, acest soi de mustrare, ori de cate ori fac o "pozna": De ce ai varsat ciorba pe tine? De ce ai facut pipi in pantaloni?" "De ce te-ai lovit?" "De ce ai stricat masinuta?"
Ce-ar putea raspunde copilul (valabil si pentru adult) la aceasta intrebare. De regula duce privirea in pamant, rusinat, pentru ca ceea ce intelege el este ca a gresit si ca e inadmisibil. In mod sigur mama/tata s-a suparat din cauza lui. Ce-ar mai fi de spus, in afara de a indruga ceva in apararea lui, asta in cazul in care ii mai ramane o bruma de curaj si demnitate.
Ce poti tu, ca adult, sa raspunzi la intrebarea "de ce ai facut cutare?" "de ce ai spus cutare?" "de ce ai intarziat" etc. Pai nu e clar? Pentru ca asa ai gandit/crezut/considerat in momentul respectiv. Pentru ca atat ai putut. Sigur ca intrebarea asta nu e pusa cu scopul obtinerii vreunui raspuns, dimpotriva, este o intrebare inchisa, care nu lasa loc unui dialog si mai ales gasirii vreunei solutii sau crearii unei punti de comunicare. Este, de regula, o intrebare insotita de o anumita privire, un anume ton, o anume emotie, care activeaza reflexul de aparare in celalalt. Cand primesti intrebarea asta, ce auzi este "ai gresit!" "esti incapabil sa fii asa cum ar trebui/cum as vrea eu"... Cand partenerul este intrebat, de pilda, "de ce ai venit tarziu?" el simte nevoia sa se apere, iar asta il indeparteaza in loc sa-l apropie in comunicare.
Uneori, copiii dau raspunsuri pe cat de inocente pe atat de inteligente si doar asa ne mai ajuta sa realizam cat de inchisi si rigizi suntem in relatiile noastre. Cum ar fi daca ai primi un raspuns cam asa: "pai voiam sa vad cum arata pijamaua mea cu ciorba pe ea" sau "voiam sa ma incalzesc, de aia am facut pipi in pantaloni" "sau voiam sa vad cum e sa ma doara".
Nu mai vorbesc despre "de ce"-ul care invalideaza sentimentele: "de ce simti asa?", "de ce ti-e frica?" etc. Intrebarea "de ce" in acest context este un fel de "nu e bine ce simti tu, ar trebui sa simti cum spun eu ca e bine".
Cum ar fi daca am fi mai creativi si empatici in comunicare? Tu cu ce ai inlocui "de ce"-ul in relatiile tale? Ce intrebari, care sa fie deschise, vezi posibile? Si ce crezi ca ar fi diferit in viata ta, daca ai renunta tot mai mult la intrebarea asta?