De ce e greu să fie ușor

E ușor să fie greu și e greu să fie ușor?

De ani de zile, mă uit la propriile alegeri in slujba greului, la tot ceea în mod automat sunt, spun sau fac, parcă special pentru a mă asigura ca e suficient de greu încât să merite.

Cu toată conștiența adusă în viața mea, cu toate transformările prin care am trecut, tot mai văd rămășițe de greu cum vor să-și creeze culcuș și să crească... Văd cum oamenilor le e mai ușor să aleagă greul în cuvinte, în ce fac, chiar și în privire si atitudine.

Am crescut într-o lume în care greul era o virtute. Nu am simțit niciodată în trecut, în anii de școală de exemplu, că as putea fi apreciată pentru că mă duce capul să fac ceva bun și în același timp ușor. Binele nu prea avea ce căuta lângă ușor. Ca să fi fost ceva bine, trebuia musai să fie greu. Să fi făcut efort mult, să fi costat destul timp, să mă fi perpelit suficient. Doar așa am înțeles și văzut în jur că poți fi apreciat.

Mi-amintesc că mi-era jenă chiar și să recunosc că dorm, dacă se întâmpla să ma sune cineva și să ma trezească la vreo ora la care după mintea mea și a altora "nu se cadea să dormi".

De cum ieși din casă, dacă privești în jur, greul e peste tot. E in aer. Și abia poți respira. De fapt, nici nu e nevoie să ieși, e de ajuns să deschizi telefonul, să citești vreo două titluri sau statusuri pe facebook... Sau să suni pe cineva. Sau să ai ideea de a deschide televizorul pe vreun canal de știri. Aproape că devine un păcat  să alegi ușorul. Sau o ciudățenie, în orice caz. Cum să te trezești tu mai breaz, să alegi să fie ușor? Cum să-ti asumi pericolul de a fi diferit? Și cum să-ți treacă prin cap așa ceva, în codițiile în care ai trăit respirând greul pe post de aer?

Până și când le e bine și ușor, oamenii nu mai realizează. Nu se pot bucura. Nu-și permit să fie, să se simtă ușori și in pace. Pentru ca undeva, într-un colț al minții lor, cineva le-a asezat informația că nu merită. Nu încă. Nu acum. Nu ei.

Greul a fost considerat și propovăduit ca virtute, monedă de schimb pentru a fi acceptat în lumea asta bolnavă de frică. Toți am mușcat momeala asta cu „viața e o luptă”. Toți am împărțit lumea după câtă muncă din greu prestează fiecare.

Rar vei auzi oameni care vor răspunde că e ușor, întrebați fiind cum le merge, cum se simt, cum percep munca lor. De fapt, pe cei mai mulți, nici nu e nevoie să-i mai întrebi. Întreaga lor atitudine vorbește. Greutatea e în corp, e în postură, e în priviri și în felul în care merg și vorbesc.

Dacă ai curiozitatea, vrerea și inspirația, într-o zi ridici ochii din pământ și întrebi dacă se poate și altfel. Și atunci începi să afli că da, se poate. Ești viu, ești ființă autonomă, ai alegere. Afli că nu e musai să fie greu, că poți simți că trăiești și dacă e ușor. Afli că ai fost dependent de greu, dar că poți să te lași dacă vrei. La început o să fie greu să fie ușor, pentru că îti rămâne mult timp cu care înca nu știi ce să faci. Și multă energie. Și pentru ca descoperi o grămadă de minciuni despre cine ești, o grămadă de povești pe care le-ai crezut și după care ți-ai trăit viața. Și intâi o să-ți pară rău că ai pierdut vremea dormind. Plus că o să fie neobișnuit să te extragi din conversații despre greu, să încetezi să asculți tot felul de povești și plângeri, să schimbi prioritătile, alegerile, activitățile, cuvintele, mintea, viața...

Apoi însă, o să-ți placă tot mai mult. O să înțelegi că tu creezi tot, cu alegerile pe care le faci. Apoi o să alegi (și) ușorul. Și probabil o să-ți placă. O să te înalți și o să privești tot mai senin și clar. O să-ți cunoști inima. O sa dansezi cu viața. O să muncești pentru că alegi, nu pentru ca trebuie. Și probabil o să mai alegi și greul din când în când. Doar pentru că poți și vrei. Iar cu timpul, o să înveți să fii, să spui și să faci doar ce-ți da putere, te onorează și te crește interior prin bucurie și iubire. 

Nicoleta Svârlefus

*Foto: Gabe Tomoiaga https://www.facebook.com/search/top/?q=gabe%20tomoiaga%20photography