De ce vrei să "ajuți" când nu ți se cere/permite

Pentru că ești convins că omul pe care tocmai te străduiești să-l ajuți nu poate.  Pentru că te ridici deasupra lui și te crezi mai grozav decât el. Deseori, nici nu întrebi dacă are nevoie, dacă și ce vrea, ci te apuci să ajuți. Fără să știi că în felul acesta îi invadezi spațiul și viața.

Cine ești tu, să știi cine trebuie ajutat? De unde știi ce e bine pentru celălalt? Cum știi dacă e bun sau rău, slab sau puternic, dacă ce face e corect sau greșit, drept sau nedrept, dacă are nevoie sau nu de o experiență anume, dacă nu cumva drumul lui în viață trece prin acel punct din care tu tocmai te chinui să-l scoți?

Adevărul este că nu poți ști. Nu ai de unde să știi. Pentru că pur și simplu nu ești în locul celuilalt, nu-i cunoști drumul, nu-i cunoști experiențele trăite, nu știi ce simte. Nu poți ști ce și-a propus acea ființă pentru viața asta, nu știi de ce trăiri are nevoie pentru a se desăvârși, nu știi încotro se îndreaptă.

Tu știi doar ce ai trăit până în acest moment. Doar ce ai învățat, auzit, aflat și, mai ales, experimentat. Tu îți știi trecutul tău. Nimic mai mult și nimic mai puțin. Și în relația cu ceilalți, îți exprimi și aperi punctul de vedere, propriile convingeri extrase din propriul trecut. Etichetele de tip "bine" și "rău" sunt puse prin filtrul experiențelor tale, de către mintea ta.

Dar să ne gândim puțin, dacă tot ne referim la minte... De ce ai vrea să ajuți pe cineva, de ce ai vrea să-l critici, chipurile din intenții bune, de ce ai vrea să arăți cuiva drumul "bun"? Pentru că vrei toate astea pentru tine. Și pentru că vrei să arăți că ești mai bun. În acele momente, iubești? Este asta o manifestare generoasă? Sau este doar o nevoie de control și dominare?

Aud deseori afirmații precum: "vreau să-l ajut neapărat pe X, e pe un drum greșit", "vreau să-mi conving soțul/soția să vina la un curs", "trebuie să găsesc o soluție să-l fac pe X să renunțe la suferință"... E ca și când ar spune "vreau să-i schimb viața, să i-o fac mai bună, să-l fac să trăiască așa cum cred eu de cuviință". Dar ce-ar fi, ca în loc să convingi și să intervii fără a fi invitat, să inspiri prin propriul exemplu, să întrebi și să ceri permisiunea? Să fii delicat cu viața, energia și alegerile celuilalt...

Unii oameni sunt salvatori permanenți. Mereu își găsesc câte o victimă pe care să o salveze. Cu înverșunare. Cu o tenacitate ieșită din comun, aproape obsesiv. Oare nu fac asta doar pentru că vor să se salveze pe ei înșiși? Oare nu o fac din dorința de a se simți bine? Oare, unde e disperare și frică, poate fi vorba despre iubire?

Știi... cel pe care tocmai vrei să-l ajuți ești tu. Acesta este oglinda ta, este parte din tine. Când vrei să convingi pe cineva că face ceva greșit, vrei să te convingi pe tine că faci ceva greșit. Când te chinui să "repari" pe cineva, este pentru că asta faci cu tine.

În plus, cu cât vei pune o presiune mai mare pe cineva, cerându-i sau sugerându-i să se schimbe, cu atât mai multă rezistentă va opune, cu atât mai multe argumente va găsi să stea acolo. În primul rând, pentru că acel om va interpretă asta că o lipsă de apreciere, acceptare și aprobare. Cu alte cuvinte, îi transmiți, subtil sau direct, că ceva nu e în regulă cu el și că trebuie să se schimbe. Asta face că durerea lui să se adâncească și să persiste în nefericire și alegeri "greșite".  Ori oamenii sunt sătui să le fie transmise mesaje de acest gen.

Energia pe care o transmiți atunci când critici, judeci, vrei să "corectezi", să "repari", să arăți drumul cel "bun", nu ajută, ci rănește. Nu urcă pe nimeni, ci coboară. Nu da putere, ci slăbește.

Fiecare ființă poate face alegerile pe care dorește să le facă. Și nimeni nu are dreptul să interfereze cu alegerile sale. Pentru că nimeni nu știe ce e bine și ce nu. Și pentru că fiecare ființă a venit aici pentru propriul sau drum. Pentru ea însăși.

Poți, totuși, să ajuți? Da, având încredere în celălalt, acceptând, fiind compasiv, generos, cald. Iubind fără condiții. Oferind spațiu celorlalți pentru a face alegerile pe care le consideră potrivite. Fiind delicat cu sentimentele celuilalt. Dând voie oamenilor să "greșească". Privind cu respect procesul fiecăruia. Sprijinind când ți se cere și/sau ți se permite. Lăsându-i pe ceilalți să decidă dacă și când au nevoie de ajutor. Lăsându-i să fie cum aleg să fie. Acceptând că totul are un motiv să fie exact așa cum este. Fiind tu așa cum le ceri lor să fie.