Despre rezoluții, Zen și alte rețete pentru fericire!

Autor: Roxana Alexe - duminica, 03 ianuarie 2021, 5171 vizualizari

Căci așa cum îi stă bine oricărui început de An Nou, nici eu nu l-am putut lăsa pe 2021 să intre cu mâna goală în viața mea!  Și în timp ce îmi făuream în cuptorul alchimic al sinelui meu visurile pentru la anul ce tocmai bate la ușă, mi-am amintit că acum câțiva ani am realizat la un moment dat că aveam rezoluții ce intrau liniștite în câteva topuri de hârtie..., iar la capitolul împliniri, cam bătea vântul! Deși nu îmi propusesem să aduc Luna mai aproape de Pământ cu vreun lasou, sau nu aveam ca vis să descopăr cea de-a Opta minune a lumii, prea puține dintre intențiile mele se îndepliniseră! Îmi amintesc că a fost un șoc momentul în care am realizat că ele nu se îndeplinesc automat, că nu au voință proprie și nu se descurcă să se realizeze singure, că nu funcționează pe principiul autonomiei și al independenței. Că nu este suficient și îndeajuns doar să le încadrezi în ritualuri, să le setezi la un anumit moment, să le treci pe hârtie, în cap sau în laptop și gata, asta e tot ce ai avut de făcut! 

La fel cum, întâlnirea mea cu ideea de Zen, undeva într-un anticariat din Centrul Vechi, a fost absolut miraculoasă, căci am crezut încă de la primele pagini că doar citind minunatele proverbe, dictoane sau citate despre Zen am să îl ating instant și am să levitez în oceanul de liniște imensă a sufletului meu, fără ca cineva să mă mai scoată vreodată de acolo. Dezamăgitor, căci timpul mi-a arătat că lucrurile nu stau chiar așa și peste toate acestea, nici rețeta prietenei mele de două lingurițe de scorțișoară alături de o lingură de miere pe stomacul gol s-a dovedit că nu nu era suficientă pentru a îmi indeplini automat dorințele. Nici măcar să mă ajute cât de cât să rămân pe linia de plutire a stării în care mi-am setat rezoluțiile, darămite să îmi dea, zi de zi, echilibru.  Frustrant și dezolant deopotrivă!

Dar cum nu mă las păgubașă atunci când vine vorba de dorințe împlinite, am căutat puțin în mine și am văzut că după ce trecea euforia în care îmi setam intențiile, momentul magic predestinat intențiilor, cădeam adânc în somnul (aș putea spune fără sfială cu sforăituri) cotidian al altor activități -  treburi, întotdeauna mult mai urgente și mai importante decât rezoluțiile mele. Rar, câte una rămânea poate din inerție, prezentă în mine mai mult timp, și ca un făcut, aceea era singura care se împlinea. Apoi am mai pierdut niște timp căutând rețete de succes, care mai de care mai performante, care mai de care mai promițătoare de reușită.

Și uite cum, la trecerea dintre ani, când cei din jurul meu se pupau sub vâsc eu căutam benzina să curăț ce nu mai este de folos, să ard bilețelul, lista, neîmplinirea, am dat foc la zeci de  luni pline, am aprins mii de lumânări în nopți și zile magice încărcate de semnificație, am îngropat adânc în pământ cutiuțe peste cutiuțe, după ce în prealabil le-am curațat cu flacăra obligatoriu violet, am purtat lenjerie invers și musai chiloși roșii, am ținut strâns foile cu dorințe la piept, mai strâns decât pe iubitul meu, și câte și mai câte asemenea.

Toate până într-o zi, când într-o discuție, tot cu ea, prietena mea (aka Nico) am trăit următorul dialog:

Ea: Auzi, dar tu, pentru zâmbetul aceasta frumos te speli pe dinți?

Eu: Sigur că mă spăl pe dinți. Zilnic. Musai de două ori.

Ea: Dar când ai învățat să te dai cu schiurile, ți-a ieșit așa de prima dată? Sau când ai învățat franceza, ai scris așa pe hârtie de Anul Nou și a doua zi vorbeai? Ce lucruri ți s-au întâmplat peste noapte? Și pentru ZEN -ul ăsta ce faci, de fapt?

Eu: Păi... tocmai că nu prea fac.

Ea: Și vrei să faci? Se cheamă antrenament...

Eu: Adică alergăm, am strâmbat din nas...

Ea: Cât e ziua de lungă! Forrest Gump e la pitici!

...

Și uite așa, zi de zi, acum mulți ani (număr din două cifre, muliplu de 2, ha!), 365 din 365, uneori 366 din 366, când o dată la două zile, când de două ori pe zi, am început să facem ceva pentru rezoluțiile noastre. Am învățat că nu este suficientă doar intenția ( există și minuni, dar aceasta este o altă discuție!) și doar să vrei, ci munca pe care o faci zi de zi, pentru a-ți antrena mușchiul inimii și pe cel al minții, ca lucrurile de pe hârtie să se întâmple efectiv în viața ta. Noi am pornit la drum în doi, în trei. Între timp ni s-au alăturat și alții și s-au născut echipe magice, epice, fabuloase, în care cuvântul de bază este antrenament. Unora le-au crescut aripi, mușchiul inimii s-a  antrenat intens și s-a întărit, cel al minții s-a disciplinat și pentru fiecare dintre noi, fiecare zi trecută ne-a dus mai aproape cu un pas de rezoluțiile scrise pe hârtie. Ceea ce face diferența între vis și împlinirea lui este antrenamentul.  Și chiar și atunci când nu a fost să fie ca visul să se împlinească, am putut să văd și să înțeleg că nu era pentru mine și de ce.

Pentru mine, adevăratele rezoluții sunt scrise obligatoriu cu bucurie, curățenie și autenticitate, apoi trec, fără drept de apel, prin filtrul divin al inteligenței universale, care știe întotdeauna ceea ce este mai bine sufletului meu. Iar praful magic în alchimia îndeplinirii dorințelor și a plăsmuiri viselor, stă în puterea cu care păstrez vie inima și în perseverența cu care îmi antrenez mintea, pe care nu o mai las să mă folosească, ci o strunesc cât pot de mult ca pe un instrument. Și în conexiunea dintre ele două – minte, inimă – care hrănește precum praful de copt puterea de a te antrena și tenacitatea de a continua zi de zi, chiar și atunci când simți oboseala. Apoi, evident, ca în orice rețetă care se respectă,  asezonez totul cu meditația despre care vorbeam zilele trecute - că schimbarea este singura constantă a vieții mele, iar mie nu mai îmi rămâne de făcut decât să mî antrenez cu perseverență, iar sfârșitul anului să culeg rezultatele!

Rețete sunt miliarde, din toate timpurile și pentru toată lumea, după chipul și asemănarea fiecăruia, profesori sunt suficienți pentru fiecare rețetă în parte, așa că vă doresc să aveți inspirația de a vă găsi rețeta potrivită pentru un 2021 plin de antrenament în felul și pentru sufletul fiecăruia dintre voi!

 În altă ordine de idei, unii dintre noi se întâlnesc cu un antrenor magic, pe 31 ianuarie ianuarie la revelionul magicienilor. Adică, aici: https://www.astrocafe.ro/evenimente/creeaza-ti-anul-2021-eveniment-anual-cu-nicoleta-svarlefus-31-ianuarie-2021-a-doua-editie 

La mulți ani plini de rezoluții implinite, în noul 2021 magico-legendaro-fabulos!

Roxana Alexe  



Astro Shop

Cele mai noi articole