Despre umbra colectiva si incendiul Colectiv
Da, este stupid si absurd. Dar asa are moartea uneori darul de a parea stupida si absurda.
Dincolo de multe aspecte concrete care trebuie rezolvate si analizate legate de incendiul din clubul Colectiv, ma indrept spre o analiza mai profunda a evenimentelor care au marcat aceasta tragedie nationala, pentru ca asta mi-e meseria si menirea in aceasta viata.
Nu voi vorbi, asa cum face toata lumea, despre autoritati, despre patronii clubului, despre bisericile care sunt prea multe, despre spitalele care sunt prea putine si culmea, inclusiv despre cei care erau acolo si care n-au avut bunul simt “sa stea acasa si s-au dus sa asculte muzica satanista!”
Cred ca trebuie sa privim mai profund de atat la incendiul Colectiv care ne-a ingrozit astazi.
Si, dincolo de faptul ca ne simtim neputinciosi in fata unei astfel de tragedii si deseori in fata neputintei ne apuca toate furiile lumii, ar trebui sa ne intrebam nu numai ce putem face, la modul concret – sa donam sange, sa dam share la diferite informatii pe facebook, sa trimitem un gand bun.
Cel mai important, insa, este sa ne adresam intrebarea: Ce putem face fiecare, in sufletul nostru? Cum putem gasi calea de a fi sinceri cu noi insine? Cum putem face pace cu noi insine si cu ce s-a intamplat? Ce reprezinta, la nivel mai mare, pentru fiecare din noi, ceea ce s-a intamplat?
Personal, consider ca atunci cand ne ascundem furia, revolta, disperarea, durerea, atunci cand ne dezicem de ele, atunci cand nu includem umbra noastra in sufletul nostru, atunci cand nu privim cu adevarat in sufletul nostru toate aceste lucruri se aduna, sub forma de vibratii, ganduri si energie, in umbra colectiva.
E nevoie sa ne luam in stapanire propria umbra mai mult decat oricand. Sa echilibram lumina si intunericul din noi. Sa facem lucru la mare adancime si sa scoatem la suprafata tot ce tinem underground. Sa includem, nu sa transcendem.
Nu ne mai putem ascunde dupa degete. E nevoie sa includem in sufletul nostru tot ceea ce este omenesc. Pentru ca altfel, daca ne disociem de umbra noastra, vor exista altii care o vor exprima si se vor sacrifica, in numele ei, la nivel “colectiv”.
E usor sa spunem “Eu nu ma duc in cluburi, mie nu-mi place heavy metalul, aia sunt niste satanisti, asa le trebuie.” E usor sa spunem: “Noi suntem sfinti, ei sunt niste diavoli. S-au jucat cu fortele Iadului si asta au primit. Noi traim in pace, lumina si iubire, e treaba lor ca au ars de vii pentru ca le place intunericul.”
Mie nu-mi place rock-ul. Insa stiu ca trupele rock au o misiune foarte importanta la nivel social: sa exprime, prin muzica si versuri, in mod pasnic, umbra colectiva. Tot ceea ce umanitatea tine neexprimat si neasumat.
Nu mai putem sa ne dezicem de aceste parti din noi. E momentul sa ne asumam responsabilitatea, la nivel personal, pentru intunericul si lumina din noi. Pentru ca fiecare astfel de eveniment colectiv, la nivel general, este o co-creatie la nivelul intregii societati si la nivelul intregii umanitati.
Este exact ca in situatiile de razboi: unii se lupta si se omoara in mod organizat in diferite colturi de lume si e extrem de usor sa stai in varful patului uitandu-te la TV si sa spui: asta n-are nicio legatura cu mine.
Insa, daca ai privi cu mai multa responsabilitate in sufletul tau, ai gasi intrebari precum: In ce fel intretin razboiul in mine insumi in fiecare zi? In ce fel ofer, in fiecare zi, permisiunea de a ucide celor care intr-un colt de lume, se macelaresc in fiecare zi? In ce fel contribui, prin viata mea si prin a nu-mi asuma propria putere distructiva, la continuarea ideii de razboi in lume?
Nu stim de ce au murit acei oameni. Ne dam doar cu presupusul, fiecare cum putem, pe Facebook. Insa macar acum am putea sa permitem sacrificiului lor sa ne puna in contact cu umbra noastra. Cu revolta, cu furia, cu durerea, cu disperarea din noi.
Sa privim cu atentie in sufletele noastre. Cu totii avem acele lucruri acolo. Sa le privim cu iubire, intelegere, gingasie si acceptare. Sa includem toate aceste parti din noi. Sa ne privim cu blandete pe noi si pe cei care si-au dat viata acolo.
Melodia “The day we die” care a fost cantata in concert este o melodie plina de revolta si disperare. Nu e vorba despre satanism, ci despre umanism, in cea mai profunda dimensiune a lui. Cine spune ca aceste sentimente nu ii apartin si lui este cel putin ipocrit. Si, e clar, vremea ipocriziei a trecut.
“We’re not numbers we’re free we’re so alive
Cause the day we give in is the day we die
Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception
All the times we felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today.”
Mihaela Marinas