Detoxifiere spirituala

Stim prea bine ca tot ce e in exces "dauneaza".  Inclusiv spiritualitatea, dezvoltarea personala (mai mult intelectuala, fie vorba intre noi) si alte asemenea. A fost un val de cunoastere in ale spiritului, de scufundare in ale universului, iar acum a devenit o moda. A venit tare din urma moda cu alimentatia, dar asta e o alta discutie. :) Pe unde te intorci, pe unde te uiti sau asculti, vezi un citat, o poza zen, auzi un vers spiritual intr-un cantec hip-hop, ca nuca-n perete aruncat, dar ce conteaza, spirituali sa fim.

Meditez de multa vreme la o chestiune. Dupa ce afla omul (ei, nu chiar tot omul) cate ceva despre Spirit, Univers, Dumnezeu (altfel decat stia pana acum si i s-a spus), e tot mai curios. Ca asa e el, curios. Vrea mai mult. Nu-i bai ca vrea mai mult, numa' ca pragul pana la a trece in extrema e foarte subtire spre inexistent. Caci daca am stiut sa fim lacomi in alte privinte, de ce nu si in asta? Si uite-asa transferam capul dintr-o paradigma in alta. Nu mai suntem aia nestiutori, profani, adormiti.

Acum suntem treziti, spirituali. Si ne mai facem, riscand sa amortim din nou, dar macar de data asta suntem adormiti rafinati. Credem ca evoluam spiritual, dar de fapt evoluam doar ca volum de cunostinte. Ii dam cu lumina peste rani nevindecate, invatam tot felul de tehnici de inaltare si vindecare, dar in atitudine si comportament, in gesturile si reactiile in fata evenimentelor vietii, rar se zareste lumina.

Si uite-asa, spiritualitatea devine un scop, in loc sa fie un mijloc. Sa stiu tot mai mult, tot mai bine, sa ajung la iluminare. Ce conteaza ca ce spun si fac nu musteste de Spirit, important e ca stiu despre. Si poate intr-o buna zi voi fi bine in pielea mea.

Capcana devine din ce in ce mai mare, ca un hau care te inghite si, ce nu stiai inainte cine esti, dar acum chiar nu mai stii nici cum te cheama (oricum s-ar putea sa crezi ca nu-ti mai foloseste, caci, nu-i asa, numele e o eticheta, deci da-l incolo, am rezolvat-o si pe asta). Te rupi de lume, te izolezi, ca nu mai "rezonezi". Ala nu e bun, nici ala parca nu mai corespunde, nici pamantul pe care calci nu te mai merita si nici cerul nu e asa albastru cum il vezi tu in meditatii. Oamenii te fura de energie, locurile in care esti chemat au vibratie joasa, iar pamantul e un loc care trebuie salvat, curatat, vindecat, purificat. Abia atunci o sa cobori si tu pe el. Pana atunci, stai agatat in ritualuri, stive de carti, cursuri care mai de care mai purificatoare si crescatoare de vibratie. Nu faci niciun pas pana nu clatini pendulul, nu analizezi karma, aplici simboluri si stiu eu ce altceva.

E fain pe Facebook, bloguri si alte spatii unde gasesti oameni care vorbesc aceeasi limba, unde ai buton "share", dar nu si acasa cu ai tai sau in oras cu prietenii. Cand te intalnesti cu zenuitii, esti numai lapte si miere, cand ajungi acasa, e alta treaba. Scuza universala e ca "ei nu inteleg si nu vor sa se trezeasca". De parca tu ai fi treaz, din moment ce nu poti gasi o punte, un punct convergent, o limba comuna.
Tii prelegeri prietenilor despre tot ce ai descoperit tu, citesti, citesti si iar citesti. Nu ce vrei, ci ce-ti pica in fata ochilor, pe retele de socializare sau stiu eu pe unde.

Persistand in asta, ajungi sa te intrebi de ce te mai ai pe tine, de ce ai viata asta, ca tu mai bine ai trai in sferele inalte, undeva, pe o alta planeta, cu alta lume. Meditatii peste meditatii, ghizi peste ghizi. Inveti sa vorbesti cu toate entitatile inchipuite sau nu, dar nu mai stii sa vorbesti cu tine si cu oamenii. Daca esti perseverent, ajungi sa vezi umbre, sa visezi de tot neamul si in final sa nu mai vezi pe unde mergi. Pana cand nu-ti mai ramane timp sa traiesti, sa te bucuri, sa simti, sa iubesti, sa gresesti, sa stiu eu ce sa mai faci... ca pamantul asta iti pune la dispozitie infinite moduri de a trai fiecare clipa.

Si vine o zi cand te simti pierdut. Mai pierdut decat erai inainte sa afli tot ce stii. Sa suferi eventual sau, si mai rau, sa nu mai simti nimic, sa nu mai vrei nimic. Sa astepti sa se intample ce au zis pleiadienii sau sa-ti ajunga sub ochi urmatorul articol, urmatoarea carte, urmatorul mesaj. Pana atunci, iti permiti luxul sa mai astepti, inainte sa traiesti. Sa vina Noua Era, cu lumina ei cu tot. Si daca n-a venit pe 21 decembrie 2012, o sa vina ea. Tu astepti urmatorul mesaj, urmatoarea promisiune de inaltare, urmatorul portal, eventual urmatoarea viata, ca doar ai timp.

Cel mai trist este cand in momentele de luciditate, te uiti in viata ta si o vezi goala. Te uiti la rezultate si sunt inexistente. Ai invatat atata, ai citit, ai cautat, ai meditat, ai fost in pelerinaje, ai facut de toate... si cu toate astea, nu esti bine in pielea ta, relatiile tale nu-s mai bune, prosperitate ioc, dorintele nu se implinesc. Pai de ce asta? Oops! Oare nu oi fi stocat totul in cap, fara sa aplici, fara sa treci prin tine si sa triezi, fara putina disciplina, organizare si atentie, fara sa fii si sa manifesti tot ce citesti si afli? Oare nu esti intepenit in seriozitatea si "intelepciunea" care emit raspunsuri prefabricate, retinute indubitabil de la atata citit si repetat? Sau ai asteptat sa vina cineva sa le aseze pe toate (cat mai bine, desigur), in lipsa ta, si tu sa le gasesti bine merci, fara sa faci nimic? Oare nu-ti lipsesc bucuriile alea simple din viata, dansul, plimbatul fara noima, aventura, nebuniile, scalambaielile, alintaturile, ironiile, umorul, pasiunea? Pasiunea, da! Asta e ce te misca odata, asta e ce a facut sa-ti implinesti visele. Nu himerele, obsesia detoxifierii din cap pana-n picioare, din prezent pana-n karma ancestrala.

M-am lovit de toate astea, inca le mai rumeg la diferite niveluri si nuante. Ca si eu ma dusesem pe coclauri in cautarile mele de... nu stiu ce. Citeam tot ce imi pica in mana (carti, pentru ca atunci nu erau atatea bloguri si site-uri), filozofam non-stop, ma luam de prietenii care nu-mi impartaseau noile descoperiri, incercam sa-i repar pe toti. In tot acest timp, nimic nu se misca, concret, in viata mea. Si e firesc pana la un punct, putem trece toti pe strada aia. E o etapa. Iar dupa asta, vine urmatoarea, in care incepi sa aplici pe bune. Daca vrei.

M-a pocnit, intr-o zi, gandul: "viata asa cum e ea". Sa traiesc viata asa cum e ea. Sa o primesc. Caci daca-mi primesc viata inseamna ca ma primesc pe mine. E minunata cunoasterea, cata vreme ea este un mijloc si nu un scop, o miza, o ambitie care tinde sa devina o arma impotriva celor "mai putin spirituali", o treapta mai sus pe o scara de pe care sa privesti lumea. Cata vreme nu e gandire moarta, vorbarie superioara, fantasma. E minunata daca o asez in mine si in viata mea, o plantez acolo si actionez cu ea la mine, in mine. Dar actionez. Nu stau sa "fie ce-o fi", pe principul intentionat inteles gresit, din drag de comoditate, al detasarii de orice.

"Faca-se voia ta" nu inseamna sa nu faci alegeri si nu exclude actiunea. Ci inseamna sa te impaci cu viata ta asa cum este, apoi sa faci ce poti mai bine folosind mijloacele pe care le ai in prezent. Si sa produci rezultate. Adica sa renunti la lupta cu viata, la plangeri si filozofii neaplicate, la a astepta sa te salveze cineva, si sa mergi inainte, sa traiesti, sa faci alegeri, sa creezi, sa manifesti. Sa fii viu. Iar viul inseamna miscare si actiune!

Ritualurile care mai de care mai complicate nu m-au prins, am abandonat rapid tehnicile/teoriiile  care-mi sugerau ca puterea e in afara mea sau ca totul e greu, complicat. Prefer caile simple, caci chiar cred, dupa toate cate am aflat si mai ales trait pana acum, ca totul e simplu. Si ca, in definitiv, fiind spiritual, esti bun. Sau cel putin te straduiesti sa fii azi mai bun decat erai ieri, nu mai bun decat altii.
In plus, cunoasterea si trezirea nu sunt pentru a evita provocarile din viata, ci pentru a invata cum sa le primesti, sa primesti viata si pe tine, in intregime.

Una peste alta, nu spun ca a fost rau sa experimentam curiozitatea asta dusa la extrem, sa ne dorim spiritualizare si dezvoltare personala pe paine de la trezire si pana la culcare, sa ne cautam, sa intelegem, sa ne intrebam, sa analizam totul (stiti si voi, probabil, intrebarea omniprezenta "oare ce am de invatat din asta", sau "ce-o vrea sa insemne faptul ca azi m-am impiedicat?" etc). E explicabil si cumva era previzibil. Doar pana nu demult am fost orbi, surzi si autisti vis-a-vis de Spirit si Univers. Nu toti, majoritatea. Aceea a fost o extrema. Apoi, am trecut in cealalta extrema (unii), lucru firesc de altfel, pentru ca asta ne ajuta sa ne indreptam apoi spre mijloc, spre punctul de echilbru.
In opinia mea, aici ne aflam acum, multi dintre noi. In calatoria spre punctul de mijloc, spre centru, spre echilbru intre spirit si materie. Este momentul armonizarii interiorului cu exteriorul, articularii simtirii cu gandirea si cu actiunea.

Cred ca orice experienta, orice realitate, cata vreme exista, e utila. Intai exista cerere si apoi oferta. Asa se explica de ce au aparut, ca ciupercile dupa ploaie, o gramada de bloguri, reviste, cursuri, carti in zona asta. E de condamnat? Nu cred. A fost nevoie de asta, a fost nevoie inclusiv de acest exces de informatie, de citate plimbate de colo colo. E exact ca atunci cand descoperi ciocolata, constati ca-ti place sau inveti sa-ti placa, mananci pana ti se apleaca, dupa care o vreme nu-ti mai trebuie deloc, sfarsind prin a o ponegri sau a da vina pe cel care a inventat-o si pe cel care ti-a dat-o spre degustare prima data, pe tine sau mai stiu eu pe cine. Dupa un timp, revii la ea, dar de data asta alegand doar ce-ti place cu adevarat, consumand pe indelete, savurand, bucurandu-te de fiecare bucatica.

Unii dintre noi au trecut deja prin faza "gata, mi s-a luat de atata citit si cautat, vreau sa experimentez, sa simt si sa traiesc", altii se apropie cu pasi repezi de momentul asta, iar altii nici macar n-au descoperit inca "ciocolata". Unii stiu acum ca ei sunt singurii care pot alege ce fac cu viata lor, altii inca mai cauta salvatori sau stau in asteptarea raspunsurilor unora si altora. Unii au inteles ca tot ce invata si experimenteaza este doar forma care-i ajuta sa ajunga la continut. Altii inca se agata de forma. Nimeni nu e de condamnat, niciun proces de judecat. Fiecare isi are drumul ales, cu etapele sale si cresterea aferenta.

Asa ca, dragi prieteni, luati-o usurel, treceti totul prin voi, triati informatia, pastrati doar ce aveti nevoie si suna adevarat pentru voi, aplicati pe indelete, faceti alegeri asumate si nu uitati sa traiti! Azi! Viata, asa cum e ea. Pe Pamantul asta, asa cum e el. Cu voi, asa cum sunteti.
 

Articol publicat in 2013 pe blog http://www.astrocafe.ro/blog/dezvoltare-personala/detoxifiere-spirituala/