Devoţiunea faţă de realitate

Ceea ce e adevărat e real. Ceea ce e fals e ireal. Cu cât vedem mai puţin clar realitatea lumii — cu cât minţile noastre sunt mai îmbătate de falsitate, percepţii greşite şi iluzii —, cu atât suntem mai puţin capabili să determinăm cursul corect al acţiunilor şi să luăm decizii înţelepte. Viziunea noastră asupra realităţii este ca o hartă după care ne orientăm viaţa.

Dacă harta este adevărată şi precisă, vom şti în general unde ne aflăm, iar dacă ne decidem unde vrem să mergem, vom şti în general ce vom găsi acolo. Dacă harta este falsă şi imprecisă, ne vom rătăci. Deşi acest lucru este clar, cei mai mulţi oameni aleg să-l ignore. Ei îl ignoră pentru că drumul nostru spre realitate nu este uşor. Mai întâi de toate, nu suntem născuţi cu hărţi gata întocmite, ci trebuie să le facem noi înşine, iar pentru aceasta e nevoie de efort.

Cu cât depunem mai mult efort pentru a preţui şi a percepe realitatea, cu atât hărţile noastre vor fi mai mari şi mai precise. Dar mulţi nu vor să facă acest efort. Unii se opresc să-l mai facă spre sfârşitul adolescenţei. Hărţile lor sunt mici şi abia schiţate, perspectiva lor asupra lumii este îngustă şi prost direcţionată. Spre sfârşitul vârstei de mijloc, mulţi oameni renunţă la acest efort. Sunt convinşi că hărţile lor sunt complete şi nu mai sunt interesaţi de o nouă informaţie. E ca şi cum ar fi obosiţi.

Doar câţiva norocoşi continuă până în momentul morţii explorarea misterului realităţii, lărgindu-şi, nuanţându-şi şi redefinindu-şi înţelegerea asupra lumii şi asupra a ceea ce e adevărat. Dar cea mai mare problemă în realizarea hărţilor nu constă în faptul că trebuie să pornim de la o mâzgălitură, ci în acela că ele trebuie revizuite mereu pentru a fi precise. Lumea însăşi este într-o schimbare constantă.

Gheţari noi apar, gheţari se topesc. Culturi noi apar, culturi dispar. Există prea puţină tehnologie, există prea multă tehnologie. Chiar mai dramatic, punctul din care privim lumea este într-o rapidă şi constantă schimbare. Când suntem copii, suntem dependenţi şi lipsiţi de putere. Ca adulţi, putem fi puternici. Totuşi, când suntem bolnavi sau bătrâni infirmi se poate să devenim iarăşi fără putere şi dependenţi.

Când avem copii de care să avem grijă, lumea pare diferită faţă de vremea când nu-i aveam; când copiii sunt sugari, lumea pare diferită faţă de cum va fi atunci când copiii vor ajunge adolescenţi. Când suntem săraci, lumea arată altfel decât atunci când suntem bogaţi. Zilnic suntem bombardaţi cu informaţii noi despre natura realităţii.

Dacă vrem să încorporăm această informaţie, trebuie să ne revizuim continuu hărţile şi uneori, când s-a acumulat suficient de multă informaţie nouă, trebuie să facem revizii majore. Procesul de a face revizuiri, în special când e vorba de revizuiri majore, este dureros, uneori groaznic de dureros. Aici se găseşte sursa principală a multor boli ale umanităţii.

Ce se întâmplă când cineva trudeşte mult şi din greu să dezvolte o perspectivă funcţionabilă asupra lumii, o hartă evident utilă şi eficientă, iar apoi e confruntat cu o informaţie nouă care sugerează că această perspectivă este greşită, iar harta are nevoie să fie în bună parte retrasată? Efortul dureros care ni se cere pare înspăimântător, uneori copleşitor. Ceea ce facem deseori, şi de obicei inconştient, este să ignorăm informaţia nouă.

Deseori acest act de ignorare nu este doar unul pasiv. Se poate să denunţăm noua informaţie ca fiind falsă, periculoasă, eretică, lucrare a diavolului. Putem chiar lupta împotriva ei şi chiar să încercăm să manipulăm lumea pentru a face să arate conform punctului nostru de vedere. Mai degrabă decât să încerce să schimbe harta, individul poate încerca să distrugă noua realitate. Din păcate, până la urmă o astfel de persoană poate cheltui mai multă energie pentru a apăra perspectiva demodată asupra lumii, decât i-ar fi trebuit pentru a o revizui şi a o corecta de la bun început.

Dr. M. Scott Peck

Sursa: Drumul către tine însuţi -Editura Curtea Veche

Imagine: Erik Johansson