Dezlegarea de lume
Singuratatea. O odaie cu pereţii subţiri ce mă apropie şi mă depărtează de lume în egală măsură. Este şi nu este laolaltă. Locul liber în care maxima şi perfecta mea neîmplinire face posibilă întâlnirea cu celalat, cu Străinul.
Dezlegarea de Lume este un exerciţiu de singurătate ce presupune să mă pătrund într-atât, încât să dau pe dinafara fiinţei ce sunt. Un „dinafară” diferit de cel de unde am plecat în căutarea înlăuntrului meu. Un dinafară ce nu mai lasă nimic înăuntru. Iar când Nimicul îmi prisoseşte, nu-mi mai rămâne decât Totul. Un Tot angoasant prin goliciunea pe care te îndeamnă s-o îmbraci. Dar a îndura angoasa înseamnă a face faţă Nimicului şi a fi părtaş la miracolul fiinţei .
Dezlegarea de Lume e dezlegarea de teama singurătăţii, de haina strâmta a eu-lui, este cel mai frumos dar pe care Fiinta îl poate face Lumii şi sieşi. Cu botezul cuvântului..Singuratate. Eu voi incepe Dezlegarea de Lume cu “tăierea împrejur” a Tăcerii. Tacand de dragul Cuvantului.