Dincolo de revoltă și abuz

In oameni nu arde dorinta de dreptate, ci de a avea ceea ce vine la pachet cu dreptatea: satisfactia, sentimentul de siguranta, de validare etc.
Oamenii nu se revolta pentru un abuz social sau politic, nu tipa pentru asta, ci pentru sirul nesfarsit de abuzuri care zace in cutia lor cu amintiri, pitit inlauntrul lor si pentru care au plans surd atata amar de viata. Abuzuri suportate in primul rand din partea celor mai apropiati oameni din viata lor, abuzuri pe care si le aplica ei insisi.

Mobilul aparent al revoltei unui grup mare de oameni este doar motivul de a descarca ceva din ei, ceva ce nu mai poate fi dus. Sau pur si simplu au ajuns la intelegerea ca exista si o alta posibilitate, exista alegeri diferite disponibile si vor sa le gaseasca. Si atunci le cer din afara. In prima faza, cel putin.

Sa privim însa, in viata noastra: noi nu ne putem abtine de la abuzuri asupra celor pe care ii iubim, nu stim inca sa fim autentici si sa spunem adevarul, dar le cerem sefilor de stat sa le pese de noi, sa fie drepti, adevarati...asa cum le cerem și partenerilor, parintilor, copiilor. In fine, ati inteles ideea. Interesant, nu? Oare de ce am face asta? Din necunoastere? Si din obiceiul cu care am crescut, de a cere, inainte de a da? Poate...

Totusi... Oamenii nu striga si nu sunt capabili sa urasca pentru binele unei tari intregi. Ci pentru binele personal in acea tara. Si din frica generata de o perspectiva sumbra a nesigurantei. Când revolta interioară, din "n" motive, devine de nesuportat, omul tinde să caute un călău, un țap ispăsitor. Astfel, pare ca e mai usor de dus. Mai ales dacă și alții sunt de acord cu el în privința călăului ales. Atunci are confirmarea că are dreptate. Și asta, pe moment, îi poate da ceva satisfacție. E ca un drog.

Însă, dacă omul nu înțelege mai mult din asta, dupa ce ajunge acasă și după ce revolta se va fi încheiat, continua sa adune in el. Si dacă nu-si incepe procesul de intelegere, invatare si constientizare în el insusi, in mod ciclic, va retrai experienta revoltei. In esenta ramanand mereu aceleasi motive, doar cu forme si in momente diferite.

Oamenii nu sunt ura. O capata, uneori o imita, o cresc in ei si apoi trebuie sa o manifeste cumva ca sa nu ii lase fara aer. Si fara viata. Oamenii urasc, de teama sa nu moara, când nu mai simt nimic, dupa ce iubirea si bucuria i-au parasit. Sau când s-au resemnat cu abuzul ca fiind parte firească din viata lor. Oamenii sunt ură, când nu (mai) știu că pot fi și altceva... de exemplu, IUBIRE.

In alta ordine de idei, stiu multi oameni care au muncit mult (la ei) și s-au antrenat, explorat, educat...în ultimii ani. Si ori de cate ori se iscă o vrie socială, unii dintre ei cad în capcana de a se lăsa contaminați sau polarizează energia, solidifică puncte de vedere, intră în povești și emoții și uită tot ce știu, uită ce au aflat în căutarile lor. Uită să rămână în energia lor, centrați sau spuneți cum doriți.

Nu e rău. Nu e bine. E o alegere... de a uita. E ca si cum știm ca vrem să mâncăm într-un anumit fel o perioadă, să zicem că fără carne si fast food. Facem aceasta alegere conștient, pentru că așa vrem noi pentru corpul nostru, o respectăm foarte ușor o vreme, până când, într-o seară, ieșim cu mai mulți prieteni și ceva se întâmplă... Te trezești că toți comandă hamburgeri și alte mâncăruri care nu există în lista ta, ba chiar te îndeamnă si pe tine să alegi la fel. Iar tu fara sa stai pe gânduri, te trezești că îi ceri chelnerului exact opusul fața de ceea ce știi că îți face bine și de ceea ce ai alege dacă ai fi (rămas) conștient.

Și e in regula, poți maxim să realizezi că nu erai tu și că ai intrat în corpul comun de gândire care te-a absorbit și astfel ai uitat să alegi cu tine de față. Sau poți să te intorci în gândirea și obiceiurile vechi, inconștient, pretinzând că e bine așa. Si fabricând sau căutând tot felul de argumente să rămâi acolo.

Vestea bună este că oricând te poți trezi iar și poți alege din nou. Din ce știi tu. Din ce vrei tu. Conștient de ceea ce creează alegerea ta de ACUM. Iar să fii înțelept/conștient nu înseamnă să ai dreptate și să deții adevărul, sau să cauți să faci lucrurile corect, ci să fii un observator detașat al realității, alegând din spațiul echilibrului, dincolo de polaritate (bine/rău, corect/greșit) lărgind mereu cadrul și privind de dincolo de emoție, judecăți, etichete și alte puncte de vedere cumpărate. Înseamnă să te folosești de cunoasterea nelimitată a ființei tale, pe care o poți accesa oricând.

Credit photo: "The footprint hunter" - Vincent Bourilhon www.vincent-bourilhon.com