Distanța ca Timp

Ce distanță are o viață?

Uneori observ că tot ceea ce ne dorim sau căutam, nu se găsește în prezent. Mă uit cum orbim parcă în fața timpului prezent cu ale lui întâmplări și oamenii din jurul nostru. Și tot căutăm și spunem că nu găsim, de la partener de viață...la jobul ideal...alimente sănătoase...un alt stil de viață decât cel pe care îl avem. Dacă scot din context obiectul căutat... găsesc că totul se află în afară și în viitor, nimic aproape și în prezent. Și uneori cred că distanța între ceea ce există în prezent si ceea ce ne dorim, altceva decât ceea ce avem, este de fapt distanța dintre noi și Suflet. Spațiul dintre ceea ce ești în interior și ceea ce vrei să arăți, dintre potențialul tău și ceea ce tu vezi că nu poți să atingi.

Este drept, avem nevoie să visăm, avem nevoie să sperăm...dar pe ce distanță? Și cum parcurg distanța aia? Cât de hotărât fac acei pași sau cât de temător?

Este ca și cum, sunt în avion în zbor și brusc mi-aș dori pe pământ... distanța de 6000m poate fi trăită și resimțită ca un pericol dacă e parcursă pe verticală, cât mai repede posibil pentru destinația și împlinirea dorinței. În schimb, dacă este facută coborârea pe orizontală, cu botul ușor înclinat pe verticală, ea este mai lină, echilibrată și clar direcționată. Este adevărat, tot acest proces necesită mult mai mult timp. Ideea este și de cum ajungi la sol, cu avionul întreg și gata de o nouă călătorie... sau îl bagi în reparații, pentru că brusc, ai făcut acrobații fără să știi.

La decolare, dacă iar vrei repede să ajungi sus, poți doar pe o rachetă... spre altă planetă.

Dacă totuși te-ai decis să rămâi pe Terra, este nevoie de timp cu tine, răbdare cu tine și pregătire, tot cu tine!
Și nu cred că această distanță poate fi parcursă de altcineva pentru noi...și nici nu consider că este corect să o "pasăm" în mâna altora. Corect față de noi în primul rând! Cel mult, celălalt semnificativ, iți poate fi alături, partener de călătorie. Și când distanțele se apropie, putem spune că ne întâlnim.

Este adevărat că distanțele mari provoacă creativitatea și se nasc idei noi sau alternative la contextul actual, fără de care nu putem vorbi despre evoluție. În același timp, toate au un cost. Timpul, chiar dacă vrem să-l fentăm uneori, cred că are orânduiala lui și oricât l-am calcula, el nu o ia nici înainte, nici înapoi. El își bate ora exactă aici și acum, cu tine și alături de tine, așa cum bate inima din tine...tot pentru tine!

Alexandru Ionut Batinas