Dizolvarea

Nu e ușor!

Încep cu asta pentru că, personal, îl văd ca pe unul dintre cele mai grele procese pe care le-am experimentat și nu știu cum aș putea să mă dau viteaz în fața lui.

Cum e cu dizolvarea? Păi totul se topește, exact ca și cum expui o structură puternică și stabilă de fier, la temperaturi înalte până când nu rămâne decât o baltă de fier încins. Și de aici...panică! Începem să alergăm disperați după confirmări care să ridice înapoi acea structură, după materiale care să înlocuiască ceea ce a fost cândva, după informații care să deȚINĂ adevărul, de fapt alergăm după orice lucru care ne-ar putea distrage de la propriul proces! Și dacă noi nu suntem prezenți și atenți la propria noastră CREAȚIE...atunci cine să fie? Și cum mai putem construi ceva AUTENTIC?

Tocmai când fugim nu putem vedea Magia...din balta aia, ai acum libertatea să înalți ce vrei, să construiești tot ceea ce nu ți-ai imaginat că poți, sau nu ai știut. Ești liber!

Mă uit cum fenomenul ăsta de dizolvare apare în acest prezent în multe domenii, în special în grădina acelora care "ȘTIAU" tot și nimic nu stătea în calea adevărului lor. Și normal că valul acesta produs de dizolvarea lor, vine și pe la noi, așa cum și valul produs de noi ajunge pe la ei...
Încă mă întreb cine a inițiat primul val :-)

Cum poți vedea valul pe care îl faci?  În relații, când unul dintre parteneri începe să se întrebe, începe un proces de autocunoaștere, celălalt începe să simtă. Unii reacționează, alții, care încep și ei să își pună întrebări, răspund.

Unde vreau să ajung cu asta?
În a evidenția faptul că suntem inter-dependenți și fiecare are responsabilitatea să-și ridice structura. Da, este mai ușor să ridici structura altcuiva și să fugi de balta ta, dar când ai terminat construcția celuilalt...tu...când te-ai construit, ridicat, înălțat?
Mai există un aspect important ce are legătura cu o postare pe care am făcut-o de Paște: "Acum că am luat LUMINA, urmează să o dăruim?" și anume, dacă noi am fi atenți la propriul proces, la greutatea pe care o simțim în transformare, cred ca am putea empatiza mai sănătos și cu procesul celuilalt, am fi mai de folos! Nu am văzut lumânare care să se stingă atunci când aprinde o altă lumânare.

În încheiere, pentru că el m-a inspirat, Norul...când se dizolvă, crezi că își face atâtea griji unde va ajunge și când va deveni din nou nor?

O ploaie de NOU cu valuri de IUBIRE!

Alexandru Ionuț Bătinaș