Dr. RAREŞ SIMU - "Dacă persistă în viaţa omului, conflictele pot să producă efecte devastatoare la nivel fizic, indiferent câte fructe, legume sau apă de izvor se consumă"

Mintea şi sufletul  

- Vă număraţi printre specialiştii revistei noas­tre în probleme de sănătate, un medic în care cre­dem şi la care apelăm, ori de câte ori in­trăm la strâm­toare. Dar dvs. ce faceţi ca să fiţi sănătos? Ce se află în spatele sfaturilor pe care le daţi alto­ra? Împărtăşiţi cu cititorii revistei noas­­­tre stilul dvs. de viaţă, aflat sub girul "spe­cialistului"! 

- În primul rând, eu aş opta pentru o ordine in­versă a preocupărilor legate de un stil de viaţă să­nă­tos. Adică, n-aş începe cu alimentaţia şi miş­carea, aşa cum se propagă în toată mass-media ro­mâneas­că şi în cea inter­na­ţională, ci aş porni de la aspectele spirituale, men­­tale, emoţionale, de la relaţiile cu oamenii... Asta e abordarea holis­tică corectă a omu­lui şi a organismului.

Dacă a­cum zece ani se vorbea prea puţin despre ali­men­taţia sănătoasă, a­cum, majo­ritatea me­di­cilor şi tera­peuţilor pun un accent deosebit pe alimentaţie, scăpând din vedere cele­lalte aspecte legate de pla­nul psihic, ca să nu mai vorbesc de aspectele legate de pla­nul emo­ţional şi mental, de care nu pomeneşte aproape ni­meni. Şi, după părerea mea, acestea sunt mai im­portante de­cât sănă­tatea la nivel fi­zic, pentru că, după cum se învaţă la homeopatie şi, în general, în terapiile holistice, întotdeauna, cauzele unei afecţiuni la nivel fizic se află în pla­nul mental şi emoţional. Da­că persistă în viaţa omului stresul, conflictele, su­părările, ele pot să pro­ducă efecte devastatoare la nivel fizic, indi­fe­rent câte fructe, legume sau apă de izvor se con­sumă. Uneori, chiar în decurs de câteva săptămâni.

- Cum arată scenariul unei zile obişnuite din viaţa dvs., din punct de vedere al sănătăţii?

- Este important să ai o anumită ordine în ac­tivităţile de zi cu zi, tocmai pentru a evita supra-aglomerarea sau "haosul" cotidian, care ne poate afecta, în timp, echilibrul. Sumarul, stabilit dina­inte, al zilei e foarte important, dar nu suficient. E ne­voie şi de protecţie împotriva agresiunilor ex­terioa­re. Există metode prin care să te pro­tejezi de impactul negativ al vieţii moderne, anumite teh­nici de relaxare, de meditaţie. Ele depind de structura per­sonalităţii pe care o avem, dar şi de cultură, de edu­caţie. În familia noastră, de pildă, există o tra­diţie religioasă puternică.

Bunicul meu a fost preot greco-catolic şi a lăsat o in­fluenţă du­rabilă. Rugă­ciunea, o formă eficientă de echili­brare, joacă un rol important în viaţa mea, dar asta nu mă împiedică să apelez şi la alte tehnici de re­laxare. E adevărat, creştinii nu prea acceptă practicile de meditaţie, dar privind dincolo de aspectul religios, ele se pot armoniza foarte bine. Personal, în măsura în care timpul îmi permite, abordez aceste metode ca pe o protecţie la im­pactul pe care contactul cu un număr mare de pa­cienţi poate să-l aibă asupra mea, ca medic. În general, dimineaţa, înainte de a ieşi din casă, parcurg mental programul pe care îl am în acea zi. În felul acesta, se structurează imaginea zilei în ansamblu. În funcţie de ac­tivităţile zilei respec­tive, spun o rugăciune prin care solicit ajutorul di­vin, sub formă de ins­piraţie şi protecţie pentru întreaga zi sau, în mod particular, pentru o anu­mită acţiune, atunci când este vorba de ceva im­por­tant. Acest mod de a începe ziua îmi con­feră, ulterior, atât încredere, cât şi sentimentul că sunt pro­tejat, mai ales în tim­pul activităţii spe­cifice ca medic. Atunci când tim­pul îmi permite, ime­diat după ce m-am trezit, fac şi câte o meditaţie, care mă ajută să-mi con­cen­trez mai bine atenţia asupra activităţilor din zi­ua respectivă. Acest mo­ment, imediat după ce ne-am trezit, este un moment foarte pro­pice pentru meditaţie, deoare­ce mentalul con­ştient în­că nu funcţionează la capacitatea obişnuită şi acele gânduri care de obicei ne împiedică să ne concen­trăm sunt mai uşor de controlat.  Este un moment în care putem să găsim inspiraţie, dincolo de gân­direa logică discursivă şi să primim soluţii sur­prinzătoare la problemele cu care ne confruntăm.

La sfârşitul zilei, pentru a mă desprinde de activi­tăţile anterioare, dar şi ca un fel de curăţire sau puri­fi­care - cum vreţi să o denumiţi - de obicei, seara, fac 10-20 de minute de relaxare conştientă. Descriu exerciţiul, în speranţa că le va fi de folos şi altora. Aşezat într-o poziţie comodă (cel mai bine întins pe podea), se începe relaxarea de la pi­cioare, să zicem, apoi se concentrează atenţia pe rând, asupra fiecărei zone a corpului. Relaxezi tăl­pile, gleznele, gambele, genunchii, inspiri - expiri, urmează coapsele, ba­zinul, abdomenul, spatele, inspiri-expiri. Relaxezi apoi coloana, toracele, pieptul, umerii, relaxezi gâtul, obrajii, fruntea, capul... Tot timpul, respiraţia trebuie să curgă uşor şi lin. Concentrând atenţia pe un detaliu, mintea se linişteşte şi e mult mai efi­cientă relaxarea cor­pului fizic. Tehnica aceasta de relaxare conştientă, dublată de o respiraţie profun­dă, poate să echili­breze foarte bine organismul, eliberând stresul de peste zi. Ideal ar fi să facem asta în fiecare zi, mai ales în perioade mai încărcate.

Res­piraţia e bună şi pentru energizare, reîncărcarea bate­riilor. În loc să consumi cafea, băuturi energi­zante sau alte sti­mulente, respiri şi te energizezi. Relaxarea dublată de respiraţie poate fi făcută de două, trei ori pe zi, cu efecte imediate de înviorare a minţii şi corpului.

Fără conflicte 

- Relaxarea vă ajută şi în relaţiile cu cei prin­tre care trăiţi?

- În general, în toate relaţiile mele cu cei din jur, caut să reduc la minimum toate stările con­flictuale care pot apărea din faptul că moralitatea pică pe planul doi în faţa ego-ului. E important să te pui şi în locul celuilalt şi "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face" sau cum spunea Iisus: "Iubeşte-ţi aproapele, ca pe tine însuţi". Fiind îngăduitor şi cu ceilalţi, de­vii mai blând. Apoi mai empatic. Şi astfel, nu te mai superi aşa de tare pe ceilalţi, cum nici pe tine nu te superi aşa de tare... Aici aş vrea să subliniez un aspect legat de practicile religioase creştine, şi anume: importanţa rugăciunii. Această practică creş­tină este de mare ajutor, atât pentru propria per­soană şi sănătate, cât şi pentru cei apro­piaţi nouă. De multe ori, la cabinet vin pacienţi, sau aparţină­tori ai pacienţilor, cu boli grave, câ­teo­dată în stadii avansate, terminale (cancer, ciro­ză, boli autoimu­ne). Întotdeauna, pe lângă trata­ment, le recomand celor credincioşi să se roage în fiecare zi. Rugă­ciunea, pe lângă ajutorul implicit pe care îl oferă, are şi rolul de a reda speranţa şi încrederea că este po­sibilă oricând vindecarea. Deznădejdea, senti­men­tul că totul este pierdut şi că nu mai există nicio şansă sunt printre cei mai mari inamici, atât ai să­nătăţii fizice, cât şi ai celei spirituale, iar rugăciunea este principala armă cu care putem să luptăm împotriva acestor sentimente negative. Rugăciunea ne conferă sigu­ranţa că niciodată nu suntem singuri în eforturile pe care le facem, pentru noi sau pentru alţii. Atunci când rugăciunea este făcută de mai multe persoane în acelaşi timp, pentru acelaşi scop, efectele se mul­tiplică. Este important ca rugăciunea să fie făcută cu sufletul, cu toată fiinţa, şi nu să fie doar nişte vorbe rostite pur şi sim­plu, fără nici o im­plicare emoţională. Rugăciunea ar trebui trăită şi nu doar rostită, cred eu.

- Blândeţea şi empatia fac parte şi din actul medical? Ce atitudine adoptaţi faţă de pacienţii dvs.? 

- Sunt prezent în suferinţele lor, dar până la un punct. Pentru că pacienţilor le sunt mai de folos dacă reuşesc să rămân obiectiv, să îi observ cu o oarecare distanţă. Ştiu ce spun, pentru că mi s-a întâmplat. Am avut o experienţă în primii ani de ac­tivitate, când lucram în spital, la Cluj. Era noaptea, vineri spre sâmbătă, eram de gardă, des­tul de obo­sit, că muncisem mult, nemâncat (ţi­neam post negru vinerea), deci eram şi slăbit ener­getic. Ei bine, toc­mai atunci a adus salvarea un om de pe stradă, un vagabond. M-a marcat aşa de profund starea lui, era foarte slab, deshidratat, murdar, prăfuit, cu hainele rupte, nu era nici foarte lucid încât, din cauza aces­tei mile şi înduioşări foarte puternice, care au venit pe fond de oboseală şi nemâncare, la un moment dat, nu mai puteam să mă concentrez, să mă gân­desc, am avut o stare foarte rea. L-am ajutat, nor­mal, l-am tratat, dar mi-era o milă de el... Expe­rienţa asta o ţin minte şi acum, după vreo 15 ani. A fost o lecţie de viaţă pentru mine. Poate că din cauza asta, unii medici par mai duri cu pacienţii, nu se lasă impresionaţi. Trebuie să păstreze o distanţă, ca să nu existe acea implicare emoţională foarte puter­nică, ca să poată ajuta, efectiv pacientul.

- Pe cartea dvs. de vizită e trecută şi spe­cia­lizarea de "medic homeopat", o ramură a me­di­cinei care cere, înainte de toate, empatie, cu­noaşterea intimă a personalităţii pacientului. Cum vă descurcaţi?

- În homeopatie, intuiţia terapeutului e o ca­litate foarte importantă. Şi ea se dezvoltă exact prin teh­nicile despre care am vorbit: rugăciune, meditaţie, relaxarea minţii. Adeseori, prieteni sau cunoscuţi rămân uimiţi când le spun despre ei obiceiuri sau tipare comportamentale pe care nu aş avea de unde să le ştiu, că ei nu mi le-au dez­vă­luit niciodată. Dar "îi citesc uşor" pe oameni şi pot să ajung să le spun foarte multe despre ei, odată ce mi-am făcut o idee, o imagine, şi i-am încadrat într-un tipar psi­ho­logic, să zicem.

Drob de nuci şi sarmale cu hribi 

- Să vorbim acum şi despre mult lăudata ali­mentaţie sănă­toasă, recomandată ca "medi­ca­ment" pentru toate bolile, un soi de pa­naceu uni­versal. Pe scurt: ce să mân­căm ca să fim sănă­toşi?

- E foarte greu, la ora actuală, să ai o alimentaţie sănătoasă. Sursele de hrană sunt greu controlabile, majoritatea ali­men­telor oră­şe­nilor sunt procesate, tra­tate, colorate, conservate, chimizate. Sunt oa­meni care nu pot renunţa la car­ne. Eu îi sfătuiesc să consume peşte, dar - zic ei - peştele conţine mercur. Es­te adevărat, dar între a consuma carne de pui de crescătorie şi peşte oceanic, e de preferat peştele. Nu are vaccinuri, anti­biotice, hormoni de creştere şi altele. Bineîn­ţeles, mă refer la peştele prins din pescuit, peşte de apă dulce sau oceanic, de mare adâncime. Pe lângă alimentaţie, unde nu mai intru în detalii, că pe ea se pune accentul în ultima vreme, mai e o menţiune de făcut: degeaba ai mâncat sănătos, dacă după două mese de salate, te urci la volan şi începi să înjuri că nu ţi se dă prioritate, ajungi la serviciu şi te cerţi cu colegii, apoi te mai şi duci acasă şi te cerţi cu soţia... Dacă vrei să fii sănătos, armonia trebuie, şi ea, pusă în farfurie...

- Dvs. cum mâncaţi? Cum vă feriţi de cap­ca­nele ascunse în alimentele procesate?

- În general, încerc să consum cât mai puţine pro­teine de origine ani­mală. Am exclus carnea din alimentaţie de 25 de ani şi încerc să consum cât mai puţine lactate. Din punct de vedere medical, după părerea mea, pro­tei­nele animale sunt substan­­ţele cele mai agresive cu sistemul imun, arma de apărare a organismului. Aş menţiona doar faptul că până la 30-40% din copiii mici (sub 3 ani) au alergie la proteinele din laptele de vacă, adică sistemul lor imun se "con­sideră" agresat de aceste proteine ani­male şi în­cearcă să reacţioneze îm­potriva lor. Mai mult, la ora actuală, în neurologie şi în psihiatrie, se cu­noaş­te faptul că toate emoţiile, atât negative cât şi pozi­tive, au un substrat chimic - neuro­me­diatorii - sub­stan­ţe produse de sistemul nervos central. Acest lu­cru este valabil şi la ani­male. Eu cred că atunci când un animal este sa­crificat pentru consum, groaza şi suferinţa pe care le trăieşte sunt reflectate de o secreţie crescută din aceşti neuro­mediatori, ca­re nu mai apucă să se eli­mine din organismul ani­malului sacrificat. Aceste substanţe sunt ingerate ulterior de cei care con­su­mă carnea respectivă, cu toate efectele lor negative, inclusiv la nivel psiho-emoţional. Ca să vă dau un exem­plu, am observat că persoanele care consu­mă cantităţi mari de carne sunt mai agresive, mai impulsive, mai nervoase decât persoanele cu un regim prepon­derent vegetarian. Şi ca să vă răs­pund mai concret la întrebare, acum, de exemplu, în pe­rioa­da pos­tu­lui, aş mânca un deliciu pe care îl fac şi ma­ma şi soţia mea: drob de nuci. Este foar­te bun şi e o mâncare hrănitoare şi sănătoasă! Şi-mi mai plac sarmalele cu ciuperci, cu hribi. Ciupercile sunt printre ali­men­tele mele preferate, pentru că sunt şi bogate în fibre şi în pro­teine, deci, substituie cu succes carnea din mâncare şi au un gust foarte bun. Noi, acasă, obişnuim - cum alţii taie porcul şi pun căr­nuri pen­tru iarnă la un­tură sau la afu­mătoare - să cum­părăm hribi, din sursă curată, din Apu­seni. Şi punem în fiecare an câte 20-30 kg de ciu­perci la congelator sau la borcan. Le facem la gră­tar, le punem în sărmăluţe, în salate, în pilaf...

- Mişcarea se află şi ea printre recomandările unui stil sănătos de viaţă. Practicaţi şi dvs. vreun sport?

- Da. Înot şi schiez cât de mult se poate. Am făcut chiar înot de performanţă, la un moment dat, şi chiar şi acum înot de câte ori se iveşte ocazia. Îno­tul e un sport extrem de complex. La nivel fizic - antrenează toate grupele musculare, într-un mod blând - deci, nu este o forţare a corpului, a muş­chi­lor, a ligamentelor şi articulaţiilor, şi nu are un im­pact negativ asupra dezvoltării organismului. În plus, înotul este unul dintre puţinele sporturi în care e necesar un echilibru foarte bun al respiraţiei, pentru că îţi creează un ciclu, un ritm de respiraţie care se corelează cu tehnicile de relaxare de care vor­beam la început. Este unul dintre puţinele spor­turi în care se împleteşte antrenarea musculară cu controlul respiraţiei. Ca să nu mai vorbim de con­tactul cu apa, care este benefic în sine, apa fiind un element esenţial al vieţii.

Drumul e mai important decât victoria finală

 D-le doctor Simu, cum să fa­cem, oare, pen­tru ca stilul sănătos de viaţă să nu fie pen­tru noi o cor­voa­dă, ci un demers ar­mo­ni­os?

- Pentru a păstra acel echilibru psiho-emoţional despre care vor­beam la început şi care e atât de im­portant, trebuie să-ţi adap­tezi do­rin­ţele la etapa de viaţă în care te afli. Sigur că unele erau idealurile la 20 de ani, la 30 de ani... cel mai important e să te adap­­tezi. Principiul de bază e să nu urmă­reşti de la început scopul final. Urmăreşti la început un scop de etapă, pe care-l împarţi în scopuri mai mici şi în reuşite mai mici. Şi pe mă­sură ce bifezi anu­mite etape, rămâi în per­ma­nenţă concentrat pe pasul următor. Şi el să nu fie foarte îndepărtat. Ast­fel eşti mereu mul­ţumit, în fiecare moment, în fie­ca­re zi. E important să fie aşa, că dacă eşti per­ma­nent nemulţumit, poţi ajun­ge în pragul unei de­presii crunte, care să-ţi bul­ver­se­ze viaţa... Şi, câ­teo­dată, e mai important drumul în sine, ex­pe­rien­ţa pe care o acumulezi în rea­lizarea aspiraţiei res­pective, decât victoria finală.      

Articolul integral aici...