Dragă Dumnezeul Meu
Iartă-mi impertinența de a te considera “drag” și, pentru acest lucru, încep conversația cu tine printr-o spovedanie mai autentică și mai sinceră decât multe dintre rugăciunile zilelor noastre. Așadar, te rog să mă ierți pentru pertuul familiar cu care te întâmpin când mă adresez Ție. El se naște din inima mea, nimic altceva decât o bucățică mică din imensa ta inima și acest lucru îmi dă certitudinea că între noi formulele de politețe nu își au rostul. Iartă-mi mai degrabă uitarea de Tine și vălul căzut pe ochi, în suflet și în viața de zi cu zi. Iartă-mi momentele, zilele în care trăiesc, cu gândul la ziua de mâine, uitând că ești în inima mea, fără să realizez că azi e tot ce am și dacă reușesc un azi trăit într-o viață împlinită, în acord cu divinitatea, mâinele ce va veni va fi asigurat ca prin magie.
Poate că unii s-ar aștepta să încep prin a-mi cere iertare chiar pentru impertinența de a mă adresa Ție, dar acest lucru nu am să-l fac, pentru că simt până în adierea vântului, până în vârful munților, adâncimea peșterilor, și tocmai până în abisul oceanelor singurătatea în care te-am lăsat, de atâta amar de vreme. Simt în adâncul sufletului cum îți petreci eternitatea asteptându-ne gândurile, vorbele, mulțumirile şi rugămințile în mod firesc și ușor, natural, precum puterea credinței. Iar mai presus de toate aștepți să ne trăim întrega viață în acord cu ceea ce ai sădit în noi, ne aștepți să manifestăm plenar lucrarea ta, în primul rând prin grija față de spirit și de suflet. Prin rugăciune, meditație și contemplare. Iar pentru viața fizică, simt că ne aștepți visele pentru a le îndeplini, ne aștepți dorințele pentru a le da viață, ne aștepți pe adevărații noi, cei născuți din însăşi plămădeala Ta.
Numai că vezi tu, dragul meu Dumnezeu, de-a lungul vieții pe acest pământ ți s-au dat atâta nume, cât să nu te mai putem striga, ți s-au dat atâtea fețe, cât să nu te mai putem recunoaște și s-au clădit în jurul tău milioane de ziduri și catedrale, încât căile şi drumurile vieților noastre să fie întortocheate și nu mai ajungă ușor la inima ta. Și așa am ajuns să respirăm dizarmonie, să ascultăm zgomot, să ne hrănim numai mintea, lăsând inima secătuită de forța creației. Am ajuns să-ți cerem cu disperare orice, uitând că ai pus în noi tot ce ne este necesar pentru a ne putea descurca singuri.
Şi ne-au învățat de prea mult timp că de undeva de sus, te-ai transformat din autoritate divină în Inchizitor Suprem și ne urmăreşti doar pentru a ne vâna greșelile, pe care le treci întru-un răboj obosit, ca apoi să ai temei bun în a ne pedepsi. Ne-au învățat doar să-ți cerşim îndurare şi pe aceea, mai mult din genunchi, să ne milogim să ne rezolvi problemele, durerile și suferințele intrate în viața noastră prin însăși depărtarea de Tine. Ne-au învățat să te căutăm ca pe un doctor și nu ca pe un Creator, cerându-ți ca din milă să ne cureți mizeriile. Ne-au învățat că suntem săraci și neputincioși, şi ne-au făcut să credem că suntem nevolnici și nevrednici de iubirea ta. Și altfel au reuşit să ne facă să credem că suntem mici şi neînsemnați, eterni vinovați, condamnați să trăim în întuneric, să vorbim fără sens, să trăim fără esență, să ne hrănim cu necredință și se uităm cât de aproape ești în fiecare dintre noi. Şi tot aşa am ajuns să nu ne mai putem adresa Ție fără formule sofisticate şi ritualuri învechite, greoaie și de neînțeles, fără măcar să mai știm să-ți spunem autentic "iarta-ne", " te iubesc", sau fie chiar ş-un simplu mulțumesc! Să ne uităm mereu la formă și să uităm esența.
Așadar, dragă Doamne, te rog iartă-mi depărtarea de tine și permite-mi să trăiesc şi să manifest, aici și acum, o viață plină de sensul și iubirea Ta, o viață plină bucurie, curaj și credință. O viața care să-ți facă cinste, o viață trăită la cel mai înalt potențial spiritual, sufletesc și fizic, lipsită de mediocritatea și comoditatea lui ”nu este posibil/permis/cu putință”, care ne înfășoară sufocându-ne din ce în ce mai tare. O viață curată ca apa unui izvor proaspăt născut, simplă precum lumina Soarelui şi înțeleaptă precum inima acestei planete, o viață trăită în transformare, plină de rădăcinile ADN-ului Tău! Prin care să vibrez alături de naşterea fiecărei clipe, să văd prin şi cu lumina fiecărei raze de soare, să ocrotesc și să am grijă de fiecare vietate care trăiește alături de mine, să inspir iubire și să expir prin fiecare respirație creația ta în manifestare. Să mă nasc în fiecare zi doar din unicitatea ta și să trăiesc o viață de maestru, prin simplitatea fiecărei clipei, prin puterea fiecărui prezent și prin bucuria fiecărui nou început. O viață plină de inspirație divină, de forța Ta creatoare și de iubirea necondiționată, care a fost încă de la începuturi sămânța naşterii noastre! Să ți se umple inima de bucurie văzându-mă demnă sub numele tău, împlinită în manifestarea ta şi vie precum însuți tu!
Roxana Alexe